Théo Pourchaire: De la francezul minune din karting, la starul din Formula 2.

Distribuie articolul:

2023 ar putea fi anul lui Théo Pourchaire în Formula 2, la al treilea sezon petrecut în această serie. Pilotul ART Grand Prix conduce Campionatul Piloților înainte de etapa din Abu Dhabi. Francezul este într-o formă excelentă, realizând performanțe consistente pe parcursul anului, performanțe care l-au propulsat în lupta pentru titlul din Formula 2.

Deși are doar 20 de ani, Pourchaire a reușit să aibă un parcurs fulminat, cu rezultate notabile, în karting și în seriile de monoposturi. Vom enumera aceste lucruri, în rândurile care urmează.

Star în Karting.

Între 2011 și 2015, Pourchaire a câștigat 12 titluri în karting (în competițiile naționale). Francezul a participat și în Campionatul Mondial de Karting. Cea mai bună performanță în această serie, a fost locul 3 (2017). De asemenea, Pourchaire a concurat și în varianta europeană, a acestei discipline. Rezultatele nu s-au situat însă la nivelul așteptărilor (locul 8, în clasamentul general).

O ascensiune fulminantă.

În 2018, Pourchaire a făcut „tranziția” către monoposturi. Pilotul originar din hexagon, a confirmat încă din primul sezon. Pourchaire a câștigat titlul în Formula 4 Franceză (la juniori), obținând 16 victorii din 20 de curse în care a luat startul. Anul următor, Theo avea să devină campion în Formula 4. Odată cu acest titlu, (obținut în fața lui Dennis Hauger) lui Pourchaire „i s-au deschis porțile ” către Formula 3.

Lupta pentru supremație în Formula 3.

Sosirea sa în Formula 3, în 2020, a creat o luptă titanică pentru titlu, care a mers până în runda finală desfășurată la Mugello. Acum, cu ART Grand Prix, Pourchaire s-a luptat cu binomul PREMA Racing, Oscar Piastri și Logan Sargeant. Cei 3, și-au împărțit victoriile și podiumurile pe parcursul sezonului.

Pourchaire a avut nevoie de doar 4 curse pentru a ajunge pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Victoria a venit pe Red Bull Ring (cursa de sprint). Odată cu acest succes, Theo a devenit cel mai tânăr câștigător din istoria competiției (16 ani). Succesul din Austria, a fost „dublat” de cel din Ungaria (cu un avans de 11.9s în fața lui Oscar Piastri).

În etapele rămase, francezul nu a punctat decât într-o singură cursă. Două podiumuri la Monza, l-au propulsat pe Pourchaire în lupta pentru titlul categoriei. În ciuda unui nou podium la Mugello, Pourchaire a pierdut campionatul în fața lui Oscar Piastri. Cu toate acestea, performanțele din Formula 3 au fost suficiente pentru accederea în clasa superioară (Formula 2).

Cel mai tânăr câștigător din istoria Formulei 2, are șanse să devină campionul acestei competiții.

Alăturându-se echipei ART Grand Prix în 2021, Pourchaire și-a pus rapid amprenta asupra campionatului. Monte Carlo este, fără îndoială, cea mai mare provocare cu care se confruntă piloții în fiecare sezon, dar la doar 17 ani, nouă luni și două zile, Pourchaire a cucerit străzile din Principat. A fost prima sa victorie în cadrul acestei competiții. Totodată, cu acest succes, francezul a devenit cel mai tânăr pilot care se impune într-o etapă de F2.

În ciuda unor rezultate bune, (in prima parte a sezonului) stagiunea i-a fost afectată de un accident suferit la Baku. Pourchaire avea să termine anul pe locul 5, în clasamentul general. Pe lângă succesul de la Monaco, pilotul celor de la ART Grand Prix, a câștigat și la Monza.

În 2022, Pourchaire a fost pretendent la titlul mondial. Din păcate, lucrurile nu au decurs conform așteptărilor. Tandemul format din Felipe Drugovich -MP Motorsport, s-a dovedit a fi mai puternic.

Pourchaire a înregistrat victorii la Imola și Budapesta. Erorile de pilotaj și problemele tehnice, au reprezentat „călcaiul lui Ahile” pentru francez. În ciuda faptului că diferența de puncte (dintre el și Drugovich) a fost redusă înainte de pauză de vară, (la 21 de puncte) brazilianul s-a impus la Zandvoort și a devenit campionul Formulei 2, la Monza, cu o etapă înainte de final.

Pourchaire a terminat pe locul al doilea și a fost în cele din urmă confirmat pentru un nou sezon alături de ART. În 2023, obiectivul era unul singur: titlul categoriei.

2023: Vis devenit realitate?

În 2023, Pourchaire pare că a învățat din greșelile sale. Astfel, Theo a avut un parte de un sezon extrem de constant (11 clasări pe podium). Cu o etapă înainte de final, el are un avans de 25 de puncte în fața celui mai apropiat adversar (Frederic Vesti).

În acest an, greșelile au fost limitate, punctele maximizate, în weekend-urile în care victoria nu a fost la îndemână. Prin urmare, Pourchaire merită conducerea în clasament și un titlul pe care îl „vânează” încă din 2021.

42 Vizualizări articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *