Trofeul Mangalia 2024, ultima etapă a Campionatului Național de Super Rally Powered by Superbet, promite spectacol automobilistic de top!

Distribuie articolul:

În perioada 18-19 octombrie, zona Portului Turistic Mangalia va găzdui ultima și cea mai așteptată etapă a Campionatului Național de Super Rally Powered by Superbet 2024, eveniment de referință în motorsportul românesc, ce va aduce la start 22 de concurenți de elită. Printre aceștia se numără nume grele precum Mihai Leu, campion național și un pilot legendar, Costel Cășuneanu, dar și localnicul Emil Ghinea, alături de Leo Borlovan, care este în cursa pentru titlul de Campion Național la Super Rally.

Trofeul Mangalia 2024 este organizat de ACS AMC Racing – AMC Curse, în colaborare cu Organizația de Management al Destinației Turistice Mangalia și Primăria Municipiului Mangalia, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv. Evenimentul aduce în prim-plan nu doar competiția acerbă de pe traseu, ci și o oportunitate pentru publicul larg de a interacționa cu vedetele motorsportului.

Vineri, 18 octombrie, la ora 19:00, va avea loc prezentarea oficială a concurenților în fața Hotelului Laguna Mangalia, oferind spectatorilor ocazia de a-i cunoaște pe piloți și echipajele acestora într-un cadru festiv. Parcul service, amplasat strategic pe Strada Portului, se află în imediata apropiere a zonei de start, facilitând accesul publicului la acțiunea din culisele competiției.

Sâmbătă, 19 octombrie, iubitorii de viteză și adrenalină sunt invitați să urmărească spectacolul oferit de cei mai talentați piloți ai României într-o etapă decisivă pentru clasamentele finale. Cursa se desfășoară într-un decor spectaculos, pe străzile din apropierea Portului Turistic Mangalia, oferind atât localnicilor, cât și turiștilor un weekend plin de adrenalină și momente memorabile.

Evenimentul este susținut de Superbet, sponsorul principal, și de partenerii Autospeed Mangalia, KIA România, Popescu & Asociații, Petra Pavaje, United Media, Ados Fresh, Kiss FM, Hotel Laguna, Breeze Restaurant, Happy Döner și Retromobil Club România.

Trofeul Mangalia 2024 promite să fie nu doar un eveniment sportiv de excepție, ci și o ocazie unică de a celebra motorsportul românesc la malul Mării Negre. Publicul este invitat să ia parte la această sărbătoare a vitezei și performanței, într-o atmosferă vibrantă și plină de energie.

Program etapă:

Harta traseu:

Sursa articol: Campionatul Național de Super Rally – Powered by Superbet (Facebook)

Sursa foto: Campionatul Național de Super Rally – Powered by Superbet (Facebook)

208 Vizualizări articol

Andrei Vlad Baicu

Am vârstă de 25 de ani și am terminat Academia de Studii Economomice din București profilul Marketing și Masterul în Relații Publice în Marketing. Sunt pasionat de motorsport de când eram copil. Am participat ca spectator la FIA GT, Renault Road Show și alte evenimente iar din anul 2019 particip activ ca spectator la competiții naționale și pe viitor îmi doresc și la cele internaționale. Am și un cont de Instagram cu numele baicu.vlad_romaniaculturecars unde postez de la competitii dar și un canal de YouTube cu numele Romania Culture Cars unde postez vloguri și interviuri.

Related Posts

Willi Motorsport Racing School

Distribuie articolul:

Distribuie articolul:Înscrie-te la Cursurile de Pilotaj Willi Motorsport – Locuri disponibile pentru 16 noiembrie! Vino alături de noi la Motorpark România pentru o experiență de neuitat și pentru a-ți dezvolta…

Citește articolul

Sebastian Filip obține victoria în prima rundă de Hot Lap Competition 2024/2025

Distribuie articolul:

Distribuie articolul:Un număr impresionant de 92 de piloți au luat startul la prima rundă din sezonul 2024/2025 al competiției de Time Attack, Hot Lap Competition, a cărei gazda a fost…

Citește articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *