După victoria din cursa de 24h de la Dubai, echipa de uzină BMW Team WRT a obținut victoria și în etapa inaugurală a sezonului Intercontinental GT Challenge, desfășurat pe circuitul Australian Mount Panorama. BMW a pus capăt unei secete îndelungate de 15 ani la Mount Panorama, câștigând Bathurst 12 Hour cu echipa WRT și având un rezultat 1-2.

Echipajul #32 a fost cel câștigător. Victoria fraților Sheldon și Kelvin van der Linde alături de Augusto Farfus a marcat prima victorie pentru marca germană în era GT3 a cursei Bathurst 12 Hour. Este doar a doua oară când doi frați câștigă titlul într-o cursă de anduranță la Mount Panorama, după ce Geoff Brabham și David Brabham au câștigat Bathurst 1000 în 1997 (dar în Australian SuperCars).
A fost o demonstrație dominantă a echipei WRT, cu echipajul soră #46 BMW M4 GT3 urcând pe a doua treaptă a podiumului , fiind format din Rafaelle Marciello, Charles Weerts și Valentino Rossi.
Aceasta este, așa cum am spus, și prima victorie pentru BMW la cursa de 12 ore din 2010, care era, atunci, ultima ediție desfășurată strict cu mașini de producție modificate.

Povestea Cursei
Cursa a fost una imprevizibilă de la început până la sfârșit. Nebunia a început la doar câteva momente după ce primii trei concurenți au intrat pe Mountain Straight, toți trei umăr la umăr.
Câștigătorul pole position-ului, Maximillian Goetz (#77 Craft-Bamboo Mercedes), a scăpat mașina în Hell Corner și a deschis ușa pentru Ricardo Feller (#183 Jamec Audi), ocupantul locului doi, și Maro Engel (#888 Team GMR Mercedes), ocupantul locului trei, care au încercat să îl depășească. Audi-ul fiind prins între cele două mașini Mercedes. În cele din urmă, Goetz s-a impus.

În condițiile răcoroase ale dimineții, Chaz Mostert (#26 Arise Ferrari) a avansat devreme de pe poziția a cincea a grilei de start și a preluat incredibil conducerea în doar turul al șaptelea.
Jamie Day (#14 Gulf Aston-Martin) a fost aproape să cauzeze prima neutralizare atunci când a lovit zidul de sub copac în timp ce urca pe „vârful muntelui”. Ceea ce inițial părea doar o simplă greșeală s-a transformat într-un coșmar. Mașina sa a avut o problemă la ambreiaj în timp ce conducea clasa Silver.
În timpul primei runde de opriri la boxe, Gotz s-a trezit îngropat în pietriș la Murray’s Corner după ce a venit , dintr- o dată , în fața Ferrari-ului Arise #26, pilotat atunci de Will Brown. Nu a fost acordată nicio penalizare și ambele mașini nu au fost avariate serios.
După o oră și jumătate de cursă, Craig Lowndes (Mercedesul #888 Scott Taylor Motorsport) a avut un accident în apropiere de Dipper. El a deteriorat toată partea stânga-spate într-un mod iremediabil și acest lucru a pus capăt cursei sale, împreună cu echipajul în care mai erau și Thomas Randle și Cameron Waters.
Carnagiul a continuat la scurt timp după aceea când pilotul echipajului McLaren Artura GT4 #24 Method Motorsport a pierdut controlul la McPhillamy Park. Ryan Sorensen a traversat pista și a intrat în zid înainte de a ricoșa înapoi în calea concurentului Pro-Am Marcel Zalloua (#44 Valmont Audi).
Neavând cum să evite McLarenul, Zalloua a fost impins in perete și Audi-ul său a suferit daune semnificative. Cu toate acestea, mașina a fost adusă înapoi de acesta pe pit lane și reparată. A pierdut multe tururi, dar a terminat cursa.
Cel mai mare accident al zilei a avut loc când Kenny Habul (#75 Express Mercedes) l-a lovit lateral pe Stephen Grove (#4 Grove Mercedes). În urma contactului, Grove a intrat puternic în zidul de la Brock’s Skyline, distrugându-și mașina. Grove a fost dus la spital, cu dureri mari de spate.

După un sfert din cursă, Porsche-ul #911 Absolute Racing era lider cu Ayhancan Guven, Matt Campbell și Alessio Picariello piloții echipajului.
Ascensiunea Porsche s-a oprit, totuși acolo. BMW M4 GT3 Evo a ieșit în evidență, din nou, cu mașina #32 a echipei WRT care făcea progrese.

După o perioadă slabă de dramă la mijlocul cursei, speranțele lui Broc Feeney de a obține o victorie surpriză s-au sfârșit când Audi-ul său nu a mai avut putere. Ricardo Feller era la volan când mașina a cedat aproape de The Chase, unde a parcat în groapa de pietriș.

Cu puțin sub cinci ore înainte de final. Mercedesul #888 al echipei GMR a avut un accident, cu Maxime Martin la volan. La ieșirea din The Chase, acesta a scăpat controlul, iar mașina sa a intrat peretele exterior. Daunele mașinii au fost prea mari pentru a continua și cursa celor de la GMR s-a încheiat aici.

Pe măsură ce cursa a continuat, a devenit foarte clar că victoria va fi disputată între BMW, Ferrari și Mercedes – dar un lucru a rămas același, mașina #32 a controlat în mare măsură cursa.
Ceea ce Mostert spera să fie ultima sa oprire la boxe din cursă l-a pus într-o poziție precară în ceea ce privește combustibilul. În cele din urmă, a fost nevoit să intre la boxe pentru un „splash-and-dash” după ce a preluat conducerea.
Cu 23 de minute înainte de final, Mostert a cedat conducerea. El a căzut pe locul șase și a pierdut aproximativ jumătate de tur.
La câteva momente după aceea, Rafaelle Marciello (#46 Team WRT M4) l-a depășit pe Jules Gounon (#75 Mercedes-AMG) pentru locul trei.

Aceasta a devenit a doua poziție pentru Marciello când Lucas Auer din Mercedes-ul Craft-Bamboo a intrat la boxe pentru combustibil. Auer, Gotz și Jayden Ojeda au terminat pe locul cinci.

În cele din urmă, van der Linde a fost de neatins. El a avut un avans de 10 secunde și a obținut o victorie istorică pentru BMW.

Surse Materiale Foto / Video – Bathurst 12 Hour (X)
Rezultatele cursei
Poziție | Număr | Echipă | Piloți | Mașină | Clasă | Tururi | Diferență |
1 | 32 | Team WRT | Augusto Farfus/Kelvin van der Linde/Sheldon van der Linde | BMW M4 GT3 | PRO | 306 | |
2 | 46 | Team WRT | Valentino Rossi/Charles Weerts/Rafaelle Marciello | BMW M4 GT3 | PRO | 306 | 10.245 |
3 | 75 | 75 Express | Kenny Habul/Jules Gounon/Luca Stolz | Mercedes-AMG GT3 EVO | PRO | 306 | 11.363 |
4 | 26 | Arise Racing GT | Chaz Mostert/Will Brown/Daniel Serra | Ferrari 296 GT3 | PRO | 306 | 1:03.9620 |
5 | 77 | Team Craft-Bamboo Racing | Maximilian Gotz/Lucas Auer/Jayden Ojeda | Mercedes-AMG GT3 EVO | PRO | 306 | 1:27.9040 |
6 | 911 | Absolute Racing | Matt Campbell/Ayhancan Guven/Alessio Picariello | Porsche 911 GT3R (99 | PRO | 306 | 1:42.0680 |
7 | 27 | Heart of Racing by SPS | Ross Gunn/Zacharie Robichon/Ian James | Mercedes-AMG GT3 EVO | BRO | 305 | 1 lap |
8 | 36 | Arise Racing GT | Jaxon Evans/Brad Schumacher/Elliott Schutte/Alessio Rovera | Ferrari 296 GT3 | PAM | 303 | 3 laps |
9 | 93 | Wall Racing | Adrian Deitz/Tony D’Alberto/Grant Denyer/Brendon Leitch | Lamborghini Huracan | SIL | 303 | 3 laps |
10 | 91 | The Bend Motorsport Park | Yasser Shahin/Sam Shahin/Laurin Heinrich/Morris Schuring | Porsche 911 GT3R (99 | PAM | 303 | 3 laps |
11 | 9 | Hallmarc / Team MPC | Marc Cini/Lee Holdsworth/Dean Fiore | Audi R8 LMS EVO II | BRO | 291 | 15 laps |
12 | 47 | Supabarn Supermarkets | James Koundouris/Theo Koundouris /David Russell/Luke Youlden | Mercedes-AMG GT3 EVO | SIL | 283 | 23 laps |
13 | 14 | Volante Rosso Motorsport | Jaylyn Robotham/Jamie Day/Mateo Villagomez | Aston Martin Vantage | SIL | 276 | 30 laps |
14 | 24 | Method Motorsport | Anthony Levitt/Jake Santalucia/Josh Buchan | McLaren Artura GT4 | GT4 | 276 | 30 laps |
15 | 50 | KTM Vantage Racing | David Crampton/Trent Harrison /Glen Wood | KTM XBow GT2 | I | 270 | 36 laps |
16 | 19 | Nineteen Corporation | Mark Griffith/Adam Christodoulou/Daniel Bilski | Mercedes-AMG GT4 | GT4 | 261 | 45 laps |
17 | 44 | Geyer Valmont Racing | Sergio Pires/Marcel Zalloua/Scott Andrews | Audi R8 LMS EVO II | PAM | 241 | 65 laps |
DNF | 888 | Mercedes-AMG Team GMR | Maro Engel/Maxime Martin/Mikael Grenier | Mercedes-AMG GT3 EVO | PRO | 170 | |
DNF | 183 | Jamec Racing / Team MPC | Liam Talbot/Broc Feeney/Ricardo Feller | Audi R8 LMS EVO II | PRO | 164 | |
DNF | 4 | Grove Racing | Stephen Grove/Brenton Grove/Fabian Schiller | Mercedes-AMG GT3 EVO | BRO | 53 | |
DNF | 25 | Method Motorsport | Tom Hayman/Paul Buccini/Ryan Sorensen | McLaren Artura GT4 | GT4 | 36 | |
DNF | 222 | Scott Taylor Motorsport | Craig Lowndes/Thomas Randle/Cameron Waters | Mercedes-AMG GT3 EVO | PRO | 35 |
Ajutor Tabel – Speed Cafe
Surse inspirație (pe lângă vizionare personală) – DSC, Bathurst 12 Hour, Speed Cafe
Sursă Thumbnail – SRO Motorsport + The South African