You are currently viewing Andreas Casoni, învingător la Subida al Fito

Andreas Casoni, învingător la Subida al Fito

Runda a cincea din DRS Hillclimb Challenge s-a desfășurat pe traseul spaniol Subida al Fito, iar la start s-au prezentat 37 de piloți.

Andreas Casoni, pe Skoda Fabia Hillclimb, reușește să se impună în clasamentul general cu timpul cumulat de 5.05.659; pentru vâlcean, fiind cea de-a doua victorie din acest sezon. Pe locul 2 s-a clasat Eduard Deaconu – Norma M20 (5.06.154), acesta din urmă reușind cea mai bună clasare din acest sezon. Locul 3 a fost ocupat de Cristian Berindea, tot pe Norma M20, cu timpul de 5.06.850.

Același Casoni câștigă și la clasa Ultimate, el fiind urmat pe podium de Eddie Merfu – VW Golf 1 (5.13.676), respectiv de Lulu Tănase – Skoda Fabia Hillclimb (5.19.430).

Mihai Mărginean – BMW 330 BTCC obține cea de-a patra victorie stagională și face un pas important în lupta pentru titlu, timpul său final fiind 5.26.840. Pe locul 2 a încheiat David Almășianu – Peugeot 308 TCR (5.28.706), iar Sorin Albu – BMW 330 BTCC (5.30.844) închide podiumul acestei clase.

Aflat la debutul în campionat, Alexandru Făgăraș, cu a sa Dacie Sport, se impune la Dacia Revival cu timpul final de 6.28.985. Pe locurile 2 și 3 s-au clasat tot modele Sport, pilotate de Radu Ciorogariu (6.33.631) și Alexandru Bugescu (6.47.393).

Deaconu este cel mai rapid la Norma Cup cu Berindea pe 2 și Leo Borlovan (5.09.922) pe locul 3.

Alexandru Szep – Toyota Celica Time Attack (5.15.663) câștigă din nou la clasa Unlimited. Podiumul a fost completat de Eugen Marc – Dacia Sandero Proto (5.49.223) și Matteo Aghagianian – Honda Civic (6.29.021).

În clasamentul general, Casoni rămâne lider cu 98 de puncte, Berindea e pe 2 cu 83 de puncte, iar Borlovan se află pe 3 cu 45 de puncte.

Ultima rundă a sezonului 2024/2025 din DRS Hillclimb Challenge se va desfășura pe Transfăgărășan Nord, iar acolo vom afla numele tuturor campionilor din acest sezon. Cursa se va ține pe 22 Februarie, iar acțiunea va fi transmisă live pe canalul nostru de Youtube.

DRS Hillclimb Challenge este susținut de SimDrivers.ro, Racing League Romania, RoSimCorner, InspectorAuto.ro, RaceCraft, Am o Idee, Muscel Auto Show. Parteneri media: RPM Racing RO, Apexmotorsportnews.ro, SparkWave Media Production, Autoștiri.ro, Cultură Sportivă.

Distribuie articolul:

Andrei Vlad Baicu

Am vârstă de 25 de ani și am terminat Academia de Studii Economice din București profilul Marketing și Masterul în Relații Publice în Marketing. Sunt pasionat de motorsport de când eram copil. Am participat ca spectator la FIA GT, Renault Road Show și alte evenimente iar din anul 2019 particip activ ca spectator la competiții naționale și pe viitor îmi doresc și la cele internaționale. Am și un cont de Instagram cu numele baicu.vlad_romaniaculturecars unde postez de la competitii dar și un canal de YouTube cu numele Romania Culture Cars unde postez vloguri și interviuri.

Lasă un răspuns