Tureanu Andrei a obținut a treia victorie în cadrul Romanian Retro Racing

Tureanu Andrei a obținut a treia victorie în cadrul Romanian Retro Racing din tot atâtea etape și are asigurat, cel puțin matematic, al doilea titlu de campion național  după cel câștigat în 2023 la bordul  aceluiași BMW 325i.

Etapă a 3-a s-a desfășurat în dată de 20 Septembrie pe circuitul Transilvania Motor Ring și a adus la start un număr de 17 autovehicule istorice de competiție.

Cu un timp de 1:51.162 obținut în sesiunea de calificări, Andrei a obținut pole position-ul pentru prima  cursa de viteză.

După un start extrem de palpitant până în primul viraj, lupta pentru locul 1 a rămas deschisă până la  finalul ultimului tur, dar experiența și calmul și-au spus cuvântul și astfel a reușit să se impună.

Andrei a păstrat ritmul susținut și în cea de a două manșa de concurs și astfel și-a adjudecat, din nou,  prima poziție.

Pentru Andrei, câștigarea compionatului a fost un obiectiv propus încă de la începutul anului și totul a fost tratat cu cea mai mare seriozitate (începând cu pregătirea mașinii și  până la alimentația sănătoasă și  pregătirea fizică).

EnergyPal a fost alături de Andrei în acest proiect și l-a susținut în atingerea obiectivului.

#NomadConcept | motorsport agency

#TureanuRacing

Gold Nutrition

Sursa articol: Nomad Concept – Social Media

Sursa foto: Nomad Concept – Social Media

Articolele noastre sunt susținute de ITP Fără Programare Sector 5 – partener de încredere al comunității auto – https://itpfaraprogramaresector5.ro/

Despre autor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

×