Rezumatul etapei din Arabia Saudită (calificări + cursă).

Distribuie articolul:

Max Verstappen a obținut al 34-lea pole-position din carieră pe întortocheata pistă saudită și i-a depășit pe Jim Clark și Alain Prost pentru a urca pe locul 5 în clasamentul all-time. Olandezul de la Red Bull nu s-a arătat afectat de scandalurile din sânul echipei care au ținut capul de afiș în ultimele zile și a obținut cel mai bun timp cronometrat, cu peste trei zecimi mai rapid decât al concurenței. Alături de el, din prima linie va pleca din nou pilotul principal de la Ferrari, Charles Leclerc. Max și Charles scriu istorie împreună, fiind pentru a cincea etapă consecutivă când ocupă primele două poziții ale grilei la finalul calificărilor și rămâne de văzut dacă Ferrari îi va putea pune la dispoziție monegascului o strategie mai bună de data asta pentru cursă.

Autorul ultimelor două pole-positionuri la Jeddah, Sergio Perez va pleca de pe poziția a treia în cursă, urmat de Fernando Alonso care a reușit un tur fantastic în Q3 ajutat de aspirația lui Hamilton pentru a devansa mașinile McLaren și Mercedes. Piastri îl învinge și anul acesta în calificări pe Norris pe acest traseu, iar Russell este pentru a doua oară în 2024 în fața lui Hamilton, dar locurile 7 și 8 nu îi fac cinste mărcii din Stuttgart. Hamilton a fost aproape de eliminare în Q2, când debutantul de conjunctură de la Ferrari, Oliver Bearman a obținut un timp cu doar trei sutimi mai lent. Top 10 a fost completat de Tsunoda și Stroll, care continuă forma bună arătată în calificările din Bahrain.

Povestea zilei de vineri a purtat numele lui Bearman, pilot de doar 18 ani aflat sub contract cu Prema în Formula 2 și junior al Scuderiei de la Maranello. Acesta a fost chemat cu puțin timp înainte de a treia sesiune de antrenamente să îl înlocuiască pe Carlos Sainz jr, care a fost operat de urgență de apendicită, și a reușit să obțină al 11-lea timp după ce se calificase în pole pentru cursa de sprint din Formula 2 la care a trebuit să renunțe. Bearman a stabilit câteva noi borne cu ocazia debutului său: este primul pilot britanic ce pilotează un Ferrari de la Eddie Irvine în 1999, primul pilot ce debutează în Formula 1 direct pentru Ferrari de la Arturo Merzario în 1972 și cel mai tânăr pilot din istorie ce va conduce un monopost Ferrari într-un weekend de Grand Prix, precedentul fiind mexicanul Ricardo Rodriguez la doar 19 ani în 1961.

Restul jumătății inferioare a grilei nu a produs mari surprize, Nico Hulkenberg a suferit o problemă tehnică în Q2 și va pleca de pe 15, în timp ce coechipierul său de la Haas, Kevin Magnussen, a confirmat că se simte foarte bine pe acest circuit, obținând al 13-lea timp, peste mult mai bine cotatul Ricciardo. Williams are speranțe tot de la Albon, ce va pleca de pe 12, în timp ce Sargeant din nou are o sesiune modestă. Pilotul american va pleca de pe 19, dar ar fi putut fi ultimul dacă Guanyu Zhou nu și-ar fi avariat mașina în ultima sesiune de antrenamente și în consecință nu a putut stabili un timp în calificări. Coechipierul său de la Sauber, Valtteri Bottas nu a reușit nici de data asta să treacă în Q2, dar i-a devansat pe ambii piloți Alpine, Ocon și Gasly (locurile 17 și 18) fiind pregătiți pentru alt weekend dificil și frustrant, deși de data asta au evitat ultima linie a grilei.

Cursă – Victorie pentru Max Verstappen. Dublă pentru Red Bull. Charles Leclerc a completat podiumul. Un debut de senzație pentru Bearman. Haas obține ultimul punct pus în joc.

Max Verstappen s-ar impus fără emoții, la capătul unei întreceri pe care a dominat-o cap-coadă. Sergio Perez a completat weekendul perfect al celor de la Red Bull, iar Charles Leclerc a obținut un nou podium pentru Scuderie. Restul pozițiilor din puncte au fost acontate de McLaren, Aston Martin (Alonso), Mercedes, Ferrari (Bearman) și Haas (Hulkenberg).

Evoluția celor de la Haas a fost una lăudabilă. Echipa americană a reușit să obțină ultimul punct pus în joc prin Nico Hülkenberg, aflat pe o strategie alternativă, fiind singurul care nu a oprit sub Safety Car și a avut câștig de cauză mai târziu.Reușita germanului a venit și ca urmare a ajutorului primit de la coechipierul său.

Kevin Magnussen s-a ales devreme în cursă cu o dublă penalizare de 10 secunde pentru două incidente separate (un tampon cu Albon și o depășire prin afara pistei asupra lui Tsunoda) și orice șansă de a încheia în puncte se risipise pentru danez. În schimb, pentru a-și ajuta echipa, Kevin a impus un ritm fals și în spatele său s-a format un trenuleț cum mai reușea Jarno Trulli în zilele lui bune.

Pentru mai multe tururi Ocon, cele două RB-uri, Bottas și cele două Williams-uri nu au reușit să găsească o breșă în defensiva pilotului Haas, iar în timpul acesta Hülkenberg a construit un avans suficient care i-a permis să rămână pe locul 10 și să aducă primul punct pentru echipa americană, în timp ce Magnussen a terminat al 12-lea, fiind ultimul în tur cu liderul.

Leclerc a încercat din răsputeri să reducă avansul până la Perez ca să poată profita de penalizarea pentru unsafe release primită de mexican. În cele din urmă Charles a trebuit să se mulțumească cu locul 3, dar a reușit să stabilească cel mai bun timp în cursă în chiar ultimul tur pe harduri de peste 40 de tururi ce i-a adus un punct bonus în clasamentul general.

Oscar Piastri a obținut locul al patrulea după o cursă fără greșeală în care și-a învins pe merit coechipierul. Lupul tânăr australian și-a arătat colții în duelurile cu veteranii Alonso și Hamilton pe care i-a întrecut pe parcursul întrecerii. Pentru Lando Norris în schimb, weekendul saudit nu s-a încheiat într o notă pozitivă, mașina lui mișcându-se câțiva centimetri înainte de stingerea luminilor semaforului.

Aflat sub suspiciune de start furat, Norris nu a fost chemat la boxe de echipă sub Safety Car și a ajuns la restart la conducerea cursei. Neatenția lui Lando de la start a amintit fanilor McLaren de situația similară a lui Mika Hakkinen la Spa în 1999 când a dat drumul la ambreiaj cu o fracțiune de secundă prea devreme înainte de a opri mașina.

La fel precum campionul finlandez, Norris a scăpat de penalizare după ancheta stewarzilor și a rămas o bună parte din cursă pe poziția a patra înainte de oprirea la boxe obligatorie care l-a aruncat pe locul 8 și deși a avut pneuri proaspete în ultimele tururi, nu a reușit să îl ajungă pe Bearman, debutantul celor de la Ferrari, care a reușit o cursă de debut remarcabilă.

Singura mulțumire pentru Lando vine din faptul că sub o formă sau alta l-a ținut toată cursa în spate pe Hamilton.

F1 revine în acest weekend, odată cu desfășurarea MP al Australiei, etapă care va avea loc pe circuitul Albert Park, din Melbourne.

48 Vizualizări articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *