Raliul Argeșului a fost un test important pentru Albert Coriu, parte din pregătirea sa pentru Campionatul Național de Raliuri din 2026.
Analiza completă a Raliului Argeșului, realizată de către Fabian Zarvă – AICI!
„Am terminat cu succes Raliul Argeșului – primul meu raliu veritabil!”
Mă bucur enorm că am reușit să debutez în „Liga cea Măreață,” cum îmi place mie să-i spun. Am trecut prin toate emoțiile posibile: de la agonie la extaz, trăind o intensitate de nedescris la care nu mă așteptam înainte de a lua startul.
Vreau să încep prin a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru că mi-a dat șansa să fac parte din acest sport și pentru că îmi demonstrează de fiecare dată cât de mult mă iubește.
Le mulțumesc, de asemenea, părinților mei care m-au susținut necondiționat și au avut încredere în mine, în special tatălui meu, care mă sprijină constant și este fanul meu numărul 1.
Deși ne contrazicem aproape la fiecare decizie, eu și partenerul meu formăm o echipă puternică.Îi mulțumesc, de asemenea, lui Silviu Minea pentru inițierea și încrederea acordată la debutul acestui drum în raliuri.
Mulțumiri echipei DTO pentru că a făcut posibilă această etapă, și în mod special domnului Traian Pavel.
Copilotul meu, Alex Șimon, a făcut o treabă extraordinară și a avut răbdarea să stea lângă mine. Procesul nostru a fost un întreg ritual:Eu stăteam în dreapta și ne consultam pentru fiecare viraj pe care îl notam în caiet. După ce terminam recunoașterea, descifram notițele mele, iar el le transcria apoi pe caietul (sau roadbook-ul) pe care l-am folosit pe probe.
Am vrut să îi las la final și nu vreau să creadă că am uitat de ei: persoanele cărora o să le mulțumesc pentru că au făcut posibil startul meu pe fiecare probă și m-au ajutat să ajung în siguranță cu mașina de la un parc service la altul.
Aceștia sunt: Valentino Popov (Bobi, cum îi mai spun eu), Mircea, Sorin, Marius, Robert, Nea Nelu și Filip.
Mulți spun că mecanicii nu fac multe, dar, în opinia mea, aceștia sunt oamenii care fac posibil tot ce se întâmplă în spatele unui pilot. O vorbă pe care am învățat-o de la ei este: „Un pilot bun este și un mecanic bun.”
Pe scurt, a fost o experiență frumoasă și un vis devenit realitate, pe care îl așteptam de foarte mult timp. Totul la timpul său, pas cu pas.
Mulțumiri:
Sculesiutilaje.ro – Scule electrice și Utilaje de grădina
SparkWave Media (pentru cele mai bune fotografii)
Felicitări pentru acest sezon excepțional! Așteptăm cu interes să aflăm planurile tale pentru anul 2025.
Sursa articol: Albert Coriu (Social Media)
Sursa foto: Albert Coriu (Social Media)
Articolele noastre sunt susținute de către ITP FĂRĂ PROGRAMARE SECTOR 5 – Partener strategic al site-ului Apex Motorsport News
