Alexandra Maria Teslovan, prezentă la Harghita Hillclimb Challenge

Etapa a 3-a din Campionatul Național de Viteză în Coastă HotSpins Racing s-a desfășurat pe traseul care leagă DN13A de Harghita-Băi.

Harghita Hillclimb Challenge aflată la ediția a treia, organizată de celebrul pilot de raliuri Adrian Teslovan, a adus la start 80 de piloți.

La start s-a prezentat și Alexandra Maria Teslovan, pe un model Peugeot 208 R2.

Iată ce a declarat Alexandra:

„Chiar dacă nu fac full sezon în Campionatul de Viteză în Coastă, am fost prezentă la cele mai multe etape, fie ca participantă, fie pur și simplu fiind acolo, trăind atmosfera. Așa că am ajuns să cunosc destul de bine vibe-ul fiecărei etape. Iar Harghita Challenge, la fel ca în anii trecuți, a reușit din nou să ridice ștacheta.

A fost o etapă de poveste, s-a pus suflet în fiecare detaliu și s-a văzut. Organizarea? De nota 10! S-au gândit la tot: containere pentru arbitri, frigider cu apă rece la finish pentru fiecare concurent, zonă media pusă la punct, traseu impecabil, cu detalii care te duceau cu gândul la un circuit adevărat.

M-am simțit extrem de bine și nu spun asta doar pentru că sunt din zonă sau pentru că tatăl meu a fost implicat în organizare. Spun asta pentru că, obiectiv vorbind, această etapă chiar merită lăudată.

A fost o atmosferă incredibilă, echipa organizatorică a fost precisă și atentă la fiecare aspect, iar energia de acolo m-a încărcat fix când aveam mai mare nevoie.

Mașina e gata pentru Raliul Clujului, iar eu, după o perioadă stresantă, pot spune că mi-am revenit. Ne-am revenit. Eu și Mihai suntem gata pentru weekendul acesta!”

Felicitări pentru rezultatul obținut și mult succes la Raliul Clujului.

Sursa foto: Alexandra Maria Teslovan

Articol susținut de www.femeiinmotorsport.ro în parteneriat cu Apex Motorsport Media

Despre autor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

×