Prima pagină / Știri / Monoposturi / Formula 1 / APEX F1 KIDS, Capitolul V

APEX F1 KIDS, Capitolul V

DISCLAIMER: Acest text despre personaje din lumea F1 este unul fictiv. Întâmplările relatate în el nu sunt conforme cu realitatea.

Dacă Yuki al meu urma să meargă pe pistă, m-am gândit că nu se putea duce în „costumul lui Adam”. Trebuia să aibă un look care să sugereze celorlalți piloți de F1: „Sunt aici să iau pole position-ul!”. O pauză, iar apoi să adauge: „iar mai apoi să trag un pui de somn în Paddock Club.”

​Piloții au tratat asta ca pe o ședință tehnică, doar că acum aveau de-a face cu Velcro și haine minuscule, în loc de tunele de vânt.

​Dezastrul din cabina de probă

​Charles era foarte concentrat în timp ce folosea o pereche de foarfece de croitorie, cu atenția unui om care își apără prima poziție la Monza într-un GP de F1. „Hmm, trebuie să fie aerodinamic, dar să fie și extrem de elegant! Dacă îl văd fanii, trebuie să fie emoționați până la lacrimi de la atâta eleganță!” S-a întors apoi și a încercat să așeze o eșarfă de mătase cu franjuri peste Yuki, iar acesta a început imediat să mănânce franjurii.

​Între timp, Lando era ocupat încercând să monteze un GoPro pe un ham minuscul. În sfârșit avea un motiv să îl folosească. „Imaginează-ți cadrul POV! Onboard cu Iepurașul: Turul 1. O să devenim virali!” Era extrem de entuziasmat. „I-am luat până și o pereche de botoșei ignifugi.” I-a pus cu grijă unul pe laba din spate stângă a lui Yuki. Evident, iepurașul meu nu era făcut să stea nemișcat și a aruncat botoșeii prin cameră cu o forță de 40G.

​Max a dat din cap dezaprobator, ținând în mână un ham minuscul cu un imprimeu din fibră de carbon. A ridicat din sprânceană și a adăugat: „Îl faceți greu. Fiecare gram contează. Dacă este în F1, activ pe circuit, trebuie să arate profesionist. Fără pelerine, Charles; fără camere, Lando. Doar echipamentul echipei.”

​Apariția finală

​Am intrat în cameră să îl iau pe Yuki, iar imaginea era… creativă. Piloții ajunseseră la un compromis care arăta ca un dezastru vestimentar petrecut la mare viteză:

​Iepurașul meu purta gulerul roșu de mătase al lui Charles (pentru prestigiu). ​Lando reușise să îi lipească un sticker minuscul cu „Quadrant” pe șold. Ar mai fi lipit și altele, așa cum făcuse pe trollerul lui TUMI. ​Max îi potrivise hamul hi-tech, care îl ținea în siguranță.

​În cele din urmă, Kimi s-a apropiat și i-a potrivit într-un mod delicat o pereche de ochelari de soare miniaturali, stil aviator, pe cap. „Acum arată ca un pilot”, a mormăit el, dând din cap a aprobare.

​Iepurașul meu stătea acolo, arătând extraordinar de cool cu ochelarii lui mici, de parcă era gata să ceară o renegociere de contract și, bineînțeles, mai mult fân de calitate superioară.

​L-am luat în brațe și am zâmbit, plină de admirație și recunoștință pentru modul în care piloții l-au aranjat. În timp ce mă îndreptam spre paddock, piloții stăteau aliniați, salutând militărește blănoasa lor operă de artă.

Etichetat:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *