Mircea Meșter și Cornel Șocariciu vor participa anul acesta la cel puțin 9 etape din Cupa Mondială FIA de Regularitate cu Mașini Electrice (FIA Eco Rally Cup), iar Östersund Winter Eco Rally a fost terenul de antrenament perfect pentru a calibra totul înaintea primei etape din Competiția Mondială.

Autocritica Squad, singurul echipaj român care participă în Cupa Mondială FIA de Regularitate cu Mașini Electrice, a încheiat Östersund Winter Eco Rally pe locul al treilea atât în clasamentul de Regularitate, cât și în clasamentul combinat Regularitate-Consum.
Pentru Mircea Meșter și Cornel Șocariciu, etapa din Suedia, unde au concurat cu modelul Renault Megane E-Tech Electric, a fost una de antrenament înaintea startului în Cupa Mondială. Desfășurat pe drumurile acoperite de zăpadă din jurul orașului Östersund, raliul a fost unul extrem de dificil din cauza condițiilor de rulare tipice pentru această perioadă în Suedia.

În total au fost 275 de kilometri de probă specială, pe șosele acoperite cu zăpadă și gheață, iar echipajul român a fost unul dintre cele trei care nu au folosit aici anvelope clutate, ci a concurat cu pneuri Michelin Pilot Alpin de iarnă normale.
„O competiție extrem de dificilă la volan din cauza suprafeței cu aderență scăzută pe tot parcursul celor două zile de concurs: gheață ascunsă sub zăpadă și multe viraje la 90 de grade pe care am fost nevoiți să păstrăm atât trasa, cât și viteza constantă pentru a nu devia de la viteza de rulare obligatorie și de la timpii ideali”, a spus Mircea Meșter, pilotul Autocritica Squad.
În cele două zile ale competiției de la Östersund au existat 341 de puncte secrete de verificare, adică o medie de 1.2 puncte per fiecare kilometru parcurs. Echipajul Autocritica Squad a avut o medie de doar 0,9 secunde deviație față de timpul ideal la fiecare punct secret de verificare.
În aceste condiții extreme, Autocritica Squad a reușit să câștige două dintre cele 13 probe speciale ale raliului, având cele mai puține puncte de penalizare pe RS1 și RS9, iar la final s-a clasat pe poziția a treia la Regularitate în spatele echipajului belgian Bernard Heine / Valerie Piette și a mașinii câștigătoare a Cupei Mondiale în ultimii doi ani, cu cehul Michal Zdarsky la volan.
Mircea Meșter și Cornel Șocariciu au fost pe poziția a treia cu modelul Renault Megane E-Tech Electric și în clasamentul combinat al competiției: Regularitate-Consum.
„Au fost condiții pentru care nu prea ai unde să te pregătești dacă nu ești localnic, iar rezultatul nostru este cu atât mai bun cu cât ne-am clasat în fața echipajelor suedeze prezente la eveniment. În plus, am fost și echipajul cel mai bine clasat dintre mașinile care nu au utilizat anvelope cu ținte. Este un podium care ne ajută mult la începutul unui sezon care se anunță lung în FIA Eco Rally Cup, pentru că ne arată că suntem pregătiți să ne luptăm pentru puncte și podiumuri în clasamentul general”, a mai spus Mircea Meșter.
Pentru Autocritica Squad, raliul de regularitate din Suedia a reprezentat un test în care Mircea Meșter și Cornel Șocariciu au încercat și diferite setări ale computerului de raliu pe care-l vor folosi pe parcursul acestui sezon din FIA Eco Rally Cup.
„Dincolo de plăcerea de a concura pe zăpadă și gheață, competiția din Suedia a avut un rol și mai important: să ne reintrăm în ritm după o pauză de jumătate de an. Iar testul a fost excelent din toate punctele de vedere: am încheiat cu un podium și am testat multiple setări ale aparaturii de concurs”, a spus și Cornel Șocariciu, copilotul Autocritica Squad.
După testul din Suedia, pentru echipajul Autocritica Squad urmează acum pregătirea la București a mașinii cu care va concura în prima parte a sezonului din FIA Eco Rally Cup, un Renault Megane E-Tech Electric, apoi etapa de la Valencia, programată între 27 februarie și 1 martie. Aceasta deschide oficial lupta pentru puncte în clasamentul general al Cupei Mondiale FIA de Regularitate cu Mașini Electrice.
Clasament general Regularitate Östersund Winter Eco Rally 2025
1. HEINE Bernard / PIETTE Valerie – Volkswagen ID.7 Tourer GTX – 153,8 secunde penalizare
2. ŽĎÁRSKÝ Michal / VENUŠ Martin – Hyundai Kona Electric 65 kWh – 233,5 sp
3. MEȘTER Mircea / ȘOCARICIU Cornel – Renault Megane E Tech EV60 130hp – 268,8 sp
4. JOHANSSON Tore / LINDGREN Magnus – Volkswagen ID3 Pro S – 334,2 sp
5. BYDŽOVSKÝ Milan / BYDŽOVSKÝ Milan – Hyundai IONIQ 5 Long Range AWD – 357,2 sp
6. BERGETORP Jan / MATTIASSON Mats – Volkswagen ID3 Pro S – 460,5 sp
7. TIMURA Petr / HRUBY Martin – Kia Niro EV – 499,7 sp
8. NILSSON Tommy / LIF Tomas – Škoda Enyaq iV 80x – 551,8 sp
9. MATTSSON Anders / ANTILLA Soren – Volkswagen ID3 Pro S – 632,3 sp
10. WALLIN Mats / ECKHARDT Michaela – Volkswagen ID3 Pro S – 797,7 sp
Clasament general Regularitate-Consum Östersund Winter Eco Rally 2025
1. HEINE Bernard / PIETTE Valerie – Volkswagen ID.7 Tourer GTX
2. ŽĎÁRSKÝ Michal / VENUŠ Martin – Hyundai Kona Electric 65 kWh
3. MEȘTER Mircea / ȘOCARICIU Cornel – Renault Megane E Tech EV60 130hp
4. BYDŽOVSKÝ Milan / BYDŽOVSKÝ Milan – Hyundai IONIQ 5 Long Range AWD
5. JOHANSSON Tore / LINDGREN Magnus – Volkswagen ID3 Pro S
6. TIMURA Petr / HRUBY Martin – Kia Niro EV
7. BERGETORP Jan / MATTIASSON Mats – Volkswagen ID3 Pro S
8. MATTSSON Anders / ANTILLA Soren – Volkswagen ID3 Pro S
9. NILSSON Tommy / LIF Tomas – Škoda Enyaq iV 80x
10. WALLIN Mats / ECKHARDT Michaela – Volkswagen ID3 Pro S
Programul Autocritica Squad în FIA ECO Rally Cup 2025
27 februarie – 02 martie – MAHLE Eco Rally de la Comunitat Valenciana – Spania
14-16 martie – Czech New Energies Rally – Cehia
28-30 martie – Oeiras Eco Rally – Portugalia
11-13 aprilie – MAHLE Eco Rally – Slovenia
22-25 mai – e-Rallye Ardenne Roads – Belgia
06-07 iunie – EcoRally Iceland – Islanda
28-31 august – E-Rallye du Chablais – Elveția
15-18 octombrie – eRallye Monte-Carlo – Monaco
07-09 noiembrie – ECO Dolomites GT – Italia
În calendarul Cupei Mondiale FIA de Regularitate cu Mașini Electrice mai fac parte și etapele Eco Rally Scotland – Marea Britanie (26-27 iulie), Eco Rally A Coruna – Spania (19-21 septembrie), Greater Huangshan International EcoRally – China (23-28 septembrie) și Eco Rally da Madeira – Portugalia (03-04 octombrie).
În clasamentul final FIA Eco Rally Cup 2025 se vor lua în calcul cele mai bune 8 rezultate obținute în sezonul 2025.
Partenerii Autocritica Squad în FIA Eco Rally Cup 2025
Renault, care pune la dispoziția echipei cele două mașini full-electrice pe care echipajul le va folosi în cursul sezonului: Renault Megane E-Tech Electric și Renault 5 E-Tech Electric. În cadrul Cupei Mondiale FIA Eco Rally Cup, mașinile electrice care concurează în competiție trebuie să fie versiuni de producție, fără niciun fel de modificare tehnică sau tehnologică față de modelele regăsite în showroom.
OMV eMotion, rețea de stații de încărcare pentru mașini electrice dezvoltată de OMV la nivel regional. În rețeaua OMV eMotion din țara noastră există stații de încărcare rapidă cu puteri de până la 300 kW, iar energia electrică de la aceste stații provine integral din surse regenerabile. Planul companiei OMV Petrom, cel mai mare furnizor de servicii de mobilitate electrică din România, este de a deschide în țara noastră peste 5000 de puncte de încărcare până la sfârșitul anului 2030.
Michelin, partenerul tehnic al echipei. De-a lungul sezonului, echipajul românesc va utiliza atât anvelope din gama Michelin Pilot Sport, cât și din gama dedicată electricelor Pilot Sport EV, care permit reducerea consumului de energie cu până la 7%.
Sursa articol: Berti Panaiot – comunicat de presă
Sursa foto: Berti Panaiot – comunicat de presă