Charles Leclerc câștigă Marele Premiu al Marii Britanii și obține prima victorie a sezonului
Charles Leclerc a câștigat Marele Premiu al Marii Britanii, desfășurat duminică, 6 iulie, pe unul dintre cele mai importante circuite din Formula 1, Circuitul Silverstone. Pilotul Ferrari a trecut linia de sosire înaintea favoriților locali George Russell și Lewis Hamilton.
Cursa Marelui Premiu al Marii Britanii s-a dovedit a fi plină de întorsături neașteptate pentru piloții aflați în fruntea clasamentului.
Lupta dintre Charles Leclerc și Kimi Antonelli
Turul 1 din 52: Charles Leclerc, avantaj clar în fața lui Kimi Antonelli
Calificați pe locurile doi, respectiv trei, pe grila de start de duminică, Charles Leclerc și Lewis Hamilton au avut timpi de reacție mai buni la stingerea semaforului decât Kimi Antonelli, plecat din pole position, depășindu-l înainte de primul viraj. La scurt timp după start, în turul 8, Lewis Hamilton este informat că a fost sancționat cu o penalizare de 5 secunde, după ce monopostul său s-a pus în mișcare înainte de stingerea completă a luminilor semaforului.
În turul 10, Charles Leclerc se află la aproximativ trei secunde în fața coechipierului său, Lewis Hamilton, care începe să resimtă o deteriorare evidentă a pneurilor, în timp ce Kimi Antonelli pune presiune pe britanic, aflat la doar o jumătate de secundă în spate. Pneurile deteriorate ale lui Hamilton nu fac față ritmului mai rapid al monopostului Mercedes, iar Antonelli îl depășește pe pilotul britanic în virajul Copse, în turul 11.
Pilotul monegasc reușește treptat să crească ecartul față de Antonelli, dar prima oprire la boxe, programată peste aproximativ 10 tururi, ar putea schimba cursul cursei.
Turul 26 din 52: Prima oprire la boxe pentru Charles Leclerc
În turul 26, echipa îl cheamă la boxe pe Charles Leclerc, montând pe monopostul SF-26 un set de pneuri de compoziție dură. Cu o oprire de 2,4 secunde, Leclerc revine pe circuit în spatele lui Kimi Antonelli, care are încă de efectuat prima sa oprire la boxe.
Un mesaj radio între Kimi Antonelli și Bono (n.r. Peter Bonnington este inginerul de curse al lui Kimi Antonelli) arată că, deși pilotul Mercedes cere o oprire la boxe, inginerul îl instruiește să rămână pe circuit, întrucât ecartul în fața lui Leclerc este în continuare prea mic.
Turul 36 din 52: Mercedes îl cheamă la boxe pe Kimi Antonelli pentru primul schimb de pneuri
Prima oprire a lui Antonelli are loc în turul 36, moment în care Leclerc preia din nou conducerea cursei, cu un avans de 7,7 secunde față de pilotul Mercedes. Uzura pneurilor este un factor important pentru menținerea poziției de lider, întrucât cele montate pe monopostul lui Leclerc au 10 tururi vechime în momentul în care Antonelli revine pe circuit cu un set nou de pneuri de compoziție dură. Distanța dintre cei doi scade rapid, ecartul ajungând la doar cinci secunde în numai două tururi.
Turul 41 din 52: Probleme pentru Kimi Antonelli. Ce înseamnă asta pentru Charles Leclerc?
O încetinire vizibilă a monopostului lui Antonelli, însoțită de un mesaj radio către Bono, confirmă o defecțiune care nu îi mai permite pilotului Mercedes să efectueze virajele eficient. Deși Antonelli intră la boxe pentru schimbarea aripii față, la ieșirea pe circuit, acesta transmite că problema persistă.
Din schimbul de mesaje dintre Antonelli și Bono reiese că, deși inginerul său de curse îl sfătuiește să abandoneze cursa, pilotul Mercedes este determinat să rămână pe circuit pentru a finaliza cursa în puncte (n.r. în top 10). Decizia ține de poziția sa de lider în clasamentul general al piloților. În acest moment al competiției, orice punct pierdut îi poate crea un dezavantaj în fața competitorilor săi. Orice speranță de puncta se spulberă atunci când, în turul 47, Antonelli este informat că a fost sancționat cu o penalizare de 5 secunde pentru depășiri repetate ale limitelor circuitului.
Presiunea pe care Charles Leclerc o resimțea din partea lui Kimi Antonelli dispare, pe locul doi aflându-se acum Hamilton, urmat de Max Verstappen.
Turul 48 din 52: Monopostul lui Max Verstappen iese de pe circuit, iar cursa este neutralizată
Cu doar câteva tururi înainte de finalul cursei, Max Verstappen pierde controlul monopostului și iese de pe circuit în virajul Stowe. Este un abandon clar pentru pilotul olandez. Monopostul RB22 este îndepărtat de pe circuit cu ajutorul utilajelor, iar Verstappen raportează că nu a suferit răni în urma impactului.
În aceste circumstanțe, Ferrari decide o nouă oprire la boxe pentru ambii piloți, montând pe fiecare monopost un set nou de pneuri de compoziție soft. Charles Leclerc revine pe circuit în fruntea plutonului și își păstrează poziția de lider, în timp ce Lewis Hamilton reintră în cursă în spatele lui George Russell, coborând pe poziția a treia.
Turul 52/52: Cursa se încheie sub conducerea Safety Car-ului
Deși la finalul turului 51 este anunțată ieșirea de pe circuit a Safety Car-ului, o decizie a FIA duce la desfășurarea ultimului tur sub condițiile de neutralizare a cursei. În acest moment avem o imagine clară asupra pozițiilor finale ale piloților în clasament. Charles Leclerc se află la câteva viraje distanță de prima sa victorie din sezonul 2026.
Cursa se încheie, iar Charles Leclerc obține prima sa victorie de la Marele Premiu al Statelor Unite din 2024 și primul său titlu de câștigător al Marelui Premiu al Marii Britanii.
Charles Leclerc: Este un sentiment incredibil
Pilotul monegasc a declarat că această victorie, venită după o perioada dificilă avută în ultimele curse, se simte incredibil. Charles Leclerc nu mai urcase pe podium din weekend-ul 27-29 martie, când obținuse locul trei în cursa Marelui Premiu al Japoniei, desfășurată pe Circuitul Internațional din Suzuka.
La finalul cursei, pilotul Ferrari a declarat că ar fi fost o sarcină dificilă să își mențină poziția de lider în fața lui Kimi Antonelli, având în vedere diferența de vechime și uzură a pneurilor de pe cele două monoposturi, de 10 tururi: Cu Kimi ar fi fost strâns. Era foarte rapid când se apropia de mine, așa că ar fi fost foarte greu să păstrez primul loc.

Este un sentiment incredibil. Din păcate, finalul poate nu a fost cel pe care mi l-aș fi dorit, dar să câștig după ultimele weekenduri, care au fost extrem de dificile, cu toată munca pe care am depus-o pentru a regăsi ritmul bun al monopostului…, a declarat Leclerc.
Am simțit că am găsit ceva ieri, între Sprint și Calificări, dar trebuia să confirm asta astăzi. Și astăzi senzația a fost din nou acolo unde trebuie să fie. Sunt incredibil de fericit, a continuat acesta.
Acest rezultat îl urcă pe Charles Leclerc pe locul patru în clasamentul general al piloților, cu un total de 108 puncte, la 71 de puncte distanță de liderul actual, Kimi Antonelli.
Surse: Formula 1, Scuderia Ferrari, Motorsport.com