Runda a doua a Campionatului Mondial de Anduranță FIA 2025 s-a desfășurat pe circuitul de la Imola, unde Ferrari a bifat a doua victorie consecutivă a sezonului—de data aceasta cu prototipul 499P #51 pilotat de Alessandro Pier Guidi, Antonio Giovinazzi și James Calado. Spre deosebire de rezultatul dominant 1-2-3 obținut în Qatar, cursa italiană a adus trei constructori diferiți pe podiumul general : Ferrari, BMW, Alpine.

Giovinazzi a obținut pole position-ul sâmbătă, iar echipajul #51 a condus în debutul cursei. Totuși, două perioade de safety car—ambele cauzate de incidente ale mașinilor LMGT3 în zona Rivazza, inclusiv un accident provocat de Valentino Rossi—au strâns plutonul și au menținut lupta pentru victorie deschisă până spre final. Nu mai puțin de nouă Hypercar-uri, printre care Ferrari, BMW, Toyota, Porsche și Alpine au fost în cărți pentru victorie.

Momentul decisiv pentru Ferrari a venit în ultimele 30 de minute. Pier Guidi a intrat la boxe pentru o realimentare rapidă—oprită strategic pentru a câștiga secunde cruciale—și a revenit pe pistă chiar în fața BMW-ului #20 urmăritor. Italianul a rezistat presiunii până la final și a adus echipei prima victorie în WEC cu acest echipaj de la Le Mans 2023 încoace. În plus, Pier Guidi a reușit o performanță remarcabilă: un stint de două ore cu un singur set de pneuri soft.

BMW a terminat pe locul secund cu prototipul #20 pilotat de Rast, Frijns și van der Linde. Alpine a completat podiumul cu echipajul format din Mick Schumacher, Jules Gounon și Frédéric Makowiecki, Alpine confirmând forma bună arătată încă de la cursa de la Fuji din 2024 , iar Frederik bifând primul podium în Mondialul de Anduranță de la trecerea sa de la Porsche.

La clasa LMGT3, Richard Lietz a ținut piept unui asalt final puternic din partea lui van der Linde și a adus victoria pentru Porsche-ul #92 al echipei Manthey 1st Phorm, împărțit cu Ryan Hardwick și Riccardo Pera. Deși BMW-ul #46 pilotat de Valentino Rossi a primit o penalizare stop-and-go în urma incidentului din Rivazza, echipajul său a reușit o revenire spectaculoasă până pe locul secund, completând o cursă solidă într-un pluton extrem de strâns. Rossi i-a avut coechipieri pe Sheldon van der Linde și Ahmad al Harthy.

Le Mans HyperCar

Calado a plecat din pole position cu Ferrari-ul #51 și a condus fără greșeală mare parte din stintul său de două ore. În spatele său se afla Ferrari-ul satelit #83 Richard Mille AF Corse, cu Phil Hanson la volan în prima parte a cursei. Cele două prototipuri 499P au rulat în tandem pe primele două poziții până la primul val de opriri la boxe, după prima oră, reluând apoi conducerea odată ce ordinea se restabilizase.

Ora a doua a decurs într-un mod similar, cu cele două Ferrari continuând să controleze cursa. Totuși, un safety car apărut la o oră și jumătate de la start a anulat avansul pe care Calado îl construise. În ciuda acestui lucru, britanicul i-a predat prototipul lui Giovinazzi menținând echipajul în fruntea clasamentului.

Giovinazzi a condus pentru mare parte din stintul său, însă ulterior a pierdut prima poziție în favoarea Porsche-ului 963 #6, care pornise din poziția a 10-a. Echipajul Porsche Penske Motorsport, pilotat la acel moment de Matt Campbell, a mizat pe o strategie inteligentă: economisirea de combustibil și evitarea schimbului de pneuri, ceea ce le-a permis să urce în frunte după al treilea val de opriri, adică la puțin după jumătatea cursei.

Giovinazzi, care a intrat la boxe după Campbell, a ieșit cu un ecart de cinci secunde față de lider. Cu un ritm net superior al Ferrari-ului și avantajul balanței de performanță față de Porsche, italianul a recuperat diferența în opt tururi. Timp de alte zece tururi a încercat să găsească un moment prielnic pentru depășire, fără succes.

În cele din urmă, Campbell a comis o eroare în Rivazza 1, ieșind puțin larg în penultimul viraj. Acea ezitare i-a oferit lui Giovinazzi exact fereastra de care avea nevoie: a accelerat decisiv spre Rivazza 2 și a preluat conducerea chiar înainte de linia dreaptă principală.

La doar câteva tururi după ce Giovinazzi a recâștigat conducerea pentru Ferrari, o neutralizare cu mașina de siguranță virtuală a fost instituită după ce liderii categoriei LMGT3 au cauzat un incident în Rivazza 2.

Întreaga clasă Hypercar a profitat de această neutralizare pentru a efectua opriri la boxe. La reluarea cursei, Pier Guidi – care îl înlocuise pe Giovinazzi la volanul Ferrari-ului #51 – a ieșit în frunte, urmat de Kevin Estre în Porsche-ul #6 și Kamui Kobayashi în Toyota-ul #7.

Echipat cu pneuri soft noi, Pier Guidi a început să se desprindă, însă amenințarea ploii i-a redus avantajul, în timp ce Estre și Kobayashi, ambii pe pneuri medii, beneficiau de durabilitate superioară. La un moment dat, Estre era la doar câteva zecimi în spatele liderului, însă pe circuitul îngust de la Imola, nu a găsit spațiu pentru o depășire.

Totuși, pneurile soft au reintrat într-un ritm optim, iar cum amenințarea ploii a dispărut, Pier Guidi a început din nou să-și mărească avantajul. Cu puțin peste o oră rămasă din cursă, italienul reușise să ducă ecartul la 10 secunde, moment în care a început următorul val de opriri. După oprirea sa – doar pentru o completare scurtă de combustibil – Pier Guidi a revenit pe circuit pe poziția a patra.

În fața sa se aflau Sébastien Buemi în Toyota-ul #8, Antonio Fuoco în Ferrari-ul #50 și Sheldon van der Linde în BMW-ul #20. Aceste echipaje schimbaseră strategia mai devreme în cursă, optând pentru un ritm diferit prin opriri întârziate pentru combustibil. Asta le-a oferit un avantaj temporar de poziție pe pistă, însă însemna și că oprirea finală va fi mai lungă decât cea de tip „splash” necesară lui Pier Guidi – ceea ce avea să coste echipajului timp prețios pe final.

Între timp, Buemi și Fuoco s-au angajat într-o luptă intensă pentru prima poziție. Tur după tur, elvețianul plasa Toyota-ul #8 perfect pe traseu, blocând orice încercare a lui Fuoco de a trece în față pe un circuit unde oportunitățile de depășire erau rare.

Tensiunea avea să explodeze, iar momentul a venit. Răbdarea lui Fuoco s-a epuizat și, vizibil frustrat, a încercat o manevră riscantă, strecurându-se într-un spațiu îngust, insuficient pentru Ferrari-ul său 499P. Buemi, cunoscut pentru stilul său agresiv, a „închis ușa”, iar contactul a fost inevitabil: ambele mașini au ajuns în pietriș în prima șicană.

Deși au reușit să revină pe pistă, Ferrari-ul lui Fuoco a suferit o pană la roata stânga-spate. Pilotul italian a fost nevoit să parcurgă un tur complet cu un pneu Michelin deteriorat, oprindu-se ulterior la boxe și ieșind definitiv din lupta pentru puncte.

Buemi a intrat și el la standuri curând după incident, ceea ce l-a promovat pe Sheldon van der Linde în frunte cu BMW-ul #20, urmat de Pier Guidi în Ferrari-ul #51. Cu puțin sub o jumătate de oră rămasă din cursă, sud-africanul a efectuat și el oprirea, iar Ferrari-ul #51 a revenit în frunte.

Totuși, Pier Guidi mai avea nevoie de un „splash and dash” pentru a ajunge la final. A efectuat această oprire la finalul turului 203, cu aproximativ 13 minute înainte de final, revenind pe locul secund, în spatele lui Robert Kubica, aflat la volanul Ferrari-ului #83. Dar și polonezul avea nevoie de combustibil suplimentar și acesta a efectuat oprirea la boxe două tururi mai târziu, lăsând locul liber liderului final.

Van der Linde, acum pe locul secund, a reușit să reducă diferența de la 12 la sub 9 secunde, dar nu a mai avut timp să îl prindă pe Pier Guidi, care a adus Ferrari-ul #51 spre o victorie istorică pe circuitul ce poartă numele constructorului din Marranello.

Mick Schumacher a încheiat pe locul trei pentru Alpine, cu Kubica pe patru, la opt secunde în urmă. Buemi a fost al cincilea, strategia alternativă nereușind să-i aducă un podium. Pe șase a terminat Dries Vanthoor în BMW-ul #15, împreună cu coechipierii Raffaele Marciello și Kevin Magnussen. Magnussen fusese pe locul trei în debutul cursei, dar echipajul a pierdut ritmul pe parcurs și a fost depășit de echipajul soră #20 BMW.

Locul șapte i-a revenit lui Kamui Kobayashi în Toyota-ul #7, iar pe opt s-a clasat Kevin Estre în Porsche-ul #6. Deși echipajul pilotat de Matt Campbell condusese o perioadă, strategia nu le-a permis să adune mai multe puncte.

Pe locul nouă a terminat Peugeot-ul #93, cu Mikkel Jensen la volan pentru final, iar pe zece, cu ultimul punct, Cadillac-ul #12, pilotat de Norman Nato.

Le Mans GT3

Startul cursei în clasa LMGT3 de la Imola a fost unul haotic iar comisarii de cursă au sancționat nu mai puțin de șase mașini pentru nerespectarea procedurilor de start. Printre piloții penalizați cu câte cinci secunde adăugate la următoarea oprire la boxe s-au numărat: Heriau (P2), Petru Umbrărescu în Lexusul Akkodis ASP #87 (P3), Stefano Gattuso în #88 Proton Ford (P4), Sousa (P7), Yasser Shahin în BMW-ul #31 WRT (P9) și Darren Leung cu McLaren-ul #95 (P10).

Cu toate acestea, Ahmad Al Harthy a reușit să-și păstreze prima poziție la bordul BMW-ului #46 WRT, în timp ce François Heriau, plecat de pe locul patru cu Ferrari-ul #21 AF Corse, a urcat spectaculos până pe locul doi, depășindu-l pe Petru Umbrărescu, care frânase devreme și precaut la intrarea în Tamburello.

O performanță și mai impresionantă a fost reușită de Bernardo Sousa, care a câștigat cinci poziții în doar opt minute de cursă cu Ford-ul Mustang #77 înscris de Proton, urcând de pe locul 13 până pe 8.

James Cottingham, care plecase de pe poziția a treia, nu a reușit să-și păstreze locul și a căzut până pe cinci, fiind depășit, printre alții, de McLaren-ul #59 al United Autosports.

Unul dintre duelurile importante ale debutului cursei a avut loc între Ryan Hardwick în Ford-ul Mustang #88 și Bernardo Sousa în mustangul #77, în lupta pentru poziția a șaptea. Hardwick a apărat interiorul la intrarea în primul viraj, însă în turul următor, Sousa a reușit o manevră curată și bine calculată pe interiorul aceluiași viraj, trecând în față.

Primul incident notabil al cursei a fost cauzat de Celia Martin, care a încercat o manevră agresivă pe interior în primul viraj, Tamburello, asupra lui Ben Keating, aflat în Corvette-ul #33 TF Sport. Contactul l-a trimis pe Keating în afara pistei, în pietriș. Incidentul a dus la un scurt Full Course Yellow (FCY), timp în care comisarii au curățat pietrișul de pe circuit, iar Martin a fost penalizată cu un drive-through.

După reluarea cursei, Heriau a reușit să-l depășească pe Al Harthy și să preia conducerea, dar avansul său a fost anulat ulterior, când Ferrari-ul #21 a intrat la boxe pentru a-și servi penalizarea primită la start.

În a doua oră de cursă de la Imola, lupta pentru poziția a șasea a devenit intensă, cu James fiind constant sub presiune din partea lui Yasser Shahin, aflat la volanul BMW-ului #31 al WRT. Shahin a încercat o manevră îndrăzneață, dar prost calculată, în Tamburello, forțând interiorul asupra Aston Martinului #27. Sub instrucțiunile direcției de cursă, pilotul WRT a cedat poziția înapoi, dar imediat după aceea l-a lovit pe James în Rivazza 1, trimițând mașina Aston Martin în zid și provocând abandonul acesteia.

Incidentul a dus la apariția primei mașini de siguranță. Pentru responsabilitatea sa în accident, #31 WRT a primit o penalizare stop-and-go, pe care a executat-o Timur Boguslavskiy.

După valul de opriri la boxe, echipa Akkodis ASP (din care Petru Umbrărescu face parte) a reușit să urce în fruntea cursei, cu Schmid la volanul Lexusului #87, deși ambele BMW-uri WRT se aflau imediat în spate, în formație P2-P3 (#31 înaintea #46). Ordinea s-a schimbat curând, Rossi preluând locul doi de la Boguslavskiy după două ore și 14 minute de cursă.

Boguslavskiy a fost ulterior prins din urmă de Simon Mann, cei doi duelându-se intens pentru locul trei, înainte de a intra simultan la boxe. În cea de-a treia oră de cursă, lupta s-a reaprins și a fost animată și de Lexusul #87 pilotat de Umbrărescu. La acel moment, Rossi conducea cursa, iar Boguslavskiy, revenit din boxe, ocupa locul secund, formând un 1-2 provizoriu pentru WRT.

Simon Mann a continuat să reducă diferența față de Rossi, iar după ce Boguslavskiy a intrat să servească penalizarea, Mann a reușit să preia conducerea. În acel moment, Rossi l-a lovit pe Mann în partea stângă la intrarea în Rivazza 2, ceea ce a dus la ieșirea Ferrari-ului #21 AF Corse în decor. Deși Mann a reușit să revină pe circuit, a fost nevoit să se retragă ulterior la garaj — a doua retragere din cursă.

Kelvin van der Linde, aflat la volanul BMW-ului #46 în penultima oră de cursă, a efectuat penalizarea stop-and-go pentru contactul provocat de Rossi și a căzut de pe primul loc până pe nouă.

În schimb, Lexusul Akkodis ASP a înregistrat poate cea mai solidă performanță de echipă din sezon, cu ambele RC-F LMGT3 rulând în top cinci. Masson a preluat conducerea după penalizarea aplicată celor de la WRT.

Vincent Hasse Clot a reușit o ascensiune impresionantă cu Aston Martinul #10 Racing Spirit of Leman, urcând până pe locul trei după ce a pornit de pe 15, însă a încheiat cursa pe 11.

Pe final, singurul Ferrari AF Corse rămas în cursă, #54, a intrat într-un duel cu Corvette-ul #33 TF Sport pilotat de Daniel Juncadella, avându-l la volan pe Davide Rigon. Rigon a încercat o depășire în primul viraj, dar Juncadella a revenit în față după oprirea la boxe. În luptă s-a alăturat și Corvette-ul #81, pilotat de Charlie Eastwood.

În fruntea cursei, Richard Lietz a condus cu 25 de minute înainte de final, dar avansul său a fost redus rapid, iar Kelvin van der Linde a declanșat un duel tensionat pentru victorie. Totuși, BMW-ul WRT s-a mulțumit cu locul secund, încheind cursa în urma Porsche-ului Manthey, pilotat de Lietz.

O cursă foarte bună pentru Umbrărescu

În cadrul celei de-a doua etape a sezonului 2025 a Campionatului Mondial de Anduranță FIA, desfășurată pe Autodromul Enzo e Dino Ferrari Imola, Petru Răzvan Umbrărescu a avut o prestație solidă în echipajul #87 Akkodis ASP Team, alături de José María López și Clemens Schmid. Pilotând un Lexus RC F GT3 în clasa LMGT3, echipa a reușit să conducă cursa în anumite momente și să încheie pe locul al patrulea, după o luptă strânsă pentru podium.

Petru a fost cel ce a dus mașina în HyperPole, terminând sesiunea de calificări (unde au participat piloții bronze) pe locul al nouălea. Băcăuanul a fost cel ce a luat startul, pierzând doar o singură poziție, la intrarea în Tamburello, fiind ușor blocat de poleman-ul Al Harthy pe trasa interioara și fiind nevoit să frâneze mai devreme decât Ferrari-ul Vista AF Corse #21 care l-a depășit pe exterior. De atunci, Umbrărescu a reușit să aibă un ritm foarte mult, menținându-se în lupta pentru podium, dar și în fața Mustang-ului Proton #77 care ataca constant în primul viraj. Umbrărescu a fost implicat activ în menținerea ritmului competitiv al echipajului, contribuind și la poziționarea echipajului în fruntea clasamentului în anumite faze ale cursei.

În final, echipajul #87 a terminat pe locul al patrulea la clasa și pe locul 22 la general, fiind constant în lupta pentru podium în timp ce echipajul soră #78 a încheiat cursa pe ultima treaptă a podiumului, pe locul al treilea. Totuși, această clasare reprezintă un rezultat notabil pentru Umbrărescu, evidențiindu-i talentul și marcând un început promițător în sezonul său de debut în WEC. De asemenea, evidențiază potențialul echipei Akkodis ASP în clasa LMGT3, demonstrând capacitatea de a concura la cel mai înalt nivel în campionatul mondial.

Petru a declarat pe pagina sa de Facebook :

Ne păstrăm capul sus după o evoluție solidă și constantă. Din păcate, mai sunt lucruri de rezolvat și optimizat, dar luăm cu noi aspectele pozitive și construim mai departe pe baza acestora pentru următoarea cursă. Tot înainte și tot mai sus! Sunt foarte fericit pentru echipă și pentru echipajul-soră #78, un podium pe deplin meritat! Abia aștept să simt mirosul de efort și combinezonul îmbibat de șampanie și în mașina #87!

Valentino Rossi, supărat pentru că nu a putut câștiga acasă

Valentino Rossi, legendarul nonuplu campion mondial MotoGP și pilot al echipei #46 WRT BMW M4 LMGT3 Evo, a încheiat cursa de 6 ore de la Imola cu sentimente amestecate, în ciuda unui rezultat istoric. Italianul a obținut primul său pole position în Campionatul Mondial de Anduranță FIA la categoria LMGT3, iar apoi a urcat pe podium în cursa de casă, alături de coechipierii săi Ahmad Al Harthy și Kelvin van der Linde.

Rossi a recunoscut însă că bucuria podiumului a fost umbrită de regretul unei victorii ratate. BMW-ul #46 s-a dovedit extrem de competitiv pe parcursul celor șase ore, cu un ritm constant și o gestionare impecabilă a pneurilor. Performanța lui van der Linde, în special în ultima oră, a fost una de referință, aducând mașina înapoi în lupta pentru victorie.

Totuși, un moment-cheie din a patra oră de cursă avea să schimbe soarta echipajului: Rossi a încercat o depășire curajoasă pe interior la Rivazza 2, dar a atins Ferrari-ul #21 AF Corse condus de Simon Mann. Impactul a dus la ieșirea din cursă a Ferrari-ului și a atras o penalizare stop-and-go pentru BMW-ul WRT – sancțiune care, în final, avea să coste victoria.

În ciuda incidentului și a penalizării, echipa a reușit o revenire spectaculoasă. Van der Linde a recuperat teren și, în ultimele tururi, l-a ajuns din urmă pe Richard Lietz, aflat la volanul Porsche-ului #92 Manthey – liderul categoriei. Distanța la final între cei doi a fost de doar 0.316 secunde, însă specificul îngust al circuitului de la Imola nu i-a permis sud-africanului o oportunitate clară de depășire.

Astfel, în ciuda unui podium remarcabil, sentimentul dominant a fost cel de oportunitate ratată – o victorie care părea posibilă și care, fără eroarea comisă la Rivazza, ar fi putut deveni realitate.

Rezultatele Cursei

Surse Inspirație(pe lângă vizionare personală) : Motorsport , Motorsport Week, SportsCar 365, Daily Sports Car, Only Endurance, WEC, Crash