1997 a fost un sezon memorabil. Jacques Villeneuve și Michael Schumacher s-au luptat pentru titlu, până în ultima etapă. Gestul făcut de Schumacher, la Jerez, a intrat în istoria acestui sport (dar nu din motive pozitive). Pentru Williams (cel puțin până în prezent), acel an a reprezentat „cântecul de lebădă”. Articolul de față se axează pe ultima cursă a celui sezon (desfășurată la Jerez). O etapă memorabilă pentru Jacques Villeneuve și Mika Hakkinen. La polul opus, acesta a reprezentat cel mai „negru” GP din cariera lui Schumacher.
Cu toată controversa reprezentată de modul în care s-a „tranșat” lupta pentru titlul mondial, Jerez 1997 a reprezentat și o cursă de „rămas bun”, pentru Gerhard Berger și Ukyo Katayama.
Până la urmă, retragerea lui Berger a insemnat sfârșitul unei epoci. Gerhard a făcut parte dintr-o generație de piloți, pentru care sportul a insemnat mai mult decât aspectul financiar (în majoritatea cazurilor).
Austriacul a concurat într-o epocă extrem de competitivă, epocă dominată de piloți precum Senna, Prost, Piquet sau Mansell. Din păcate, Berger, în ciuda unor performanțe remarcabile pe pistă, nu a reușit să se ridice la nivelul acestor oameni.
Calificări.
Așa cum era de așteptat din punctul de vedere al pneurilor, Bridgestone și-a repurtat superioritatea în comparație cu Goodyear. Rezultatul? Locul 4 pe grilă pentru Damon Hill (Arrows Yamaha), la doar 58 de miimi față de timpul (sau mai bine spus timpii) de pole-position.
Alături de manevra „murdară” a lui Schumacher, această cursă a intrat în istorie și datorită sesiunii de calificări. În cele mai rapide „tentative” de tur rapid, Jacques Villeneuve, Michael Schumacher și HH. Frentezen au reușit un timp identic (la miime de secundă).
Distracția” a început încă din primele minute ale calificărilor. Jacques a reușit să obțină un timp (1.21.072), cu aproape o secundă mai rapid decât Frentzen. La acel moment, Heinz-Harald era cel mai rapid pilot al zilei.
La jumătatea sesiunii, este rândul lui Schumacher să iasă pe pistă. Surprinzător, „Baronul Roșu” reușește o performanță identică cu a lui Villeneuve. Schumacher va obține un loc în prima linie, deoarece Jacques a fost primul pilot care a reușit acest timp.
Cu 10 minute înainte de finalul sesiunii, Frentzen a ieșit din nou pe circuit. În discuțiile premergătoare startului calificărilor, obiectivul trasat de Frank Williams era următorul: Frentzen trebuia să se califice între Villeneuve și Schumacher.
Având în vedere situația existentă la acel moment, compatriotul lui Schumacher a făcut cam tot ce se putea face – timp identic cu cei 2 pretendenți la titlul mondial.
La prima vedere, acesta este un scenariu de Hollywood (deși poate suna ca un clișeu). S-a speculat, că TAG-Heur și FOCA ar fi „aranjat” lucrurile. Luând în cosiderare contextul și miza acestei curse, la prima vedere această variantă poate avea urme de credibilitate. Pentru a dezminți această controversă, Williams a dezvăluit datele de telemetrie ale lui Jacques Villenueve și HH. Frentzen. Rezultatele erau identice…
Cursa
Jacques Villeneueve a început cursa cu stângul, în urma unui start slab. Schumacher a profitat de oportunitatea apărută și a preluat conducerea ostilităților, cu HH. Frentzen pe 2. Canadianul completa topul 3.
Mai în spate, Damon Hill l-a „imitat” pe Jacques. Britanicul a pierdut 2 poziții la start, în fața monoposturilor McLaren pilotate de David Coulthard și Mika Hakkinen.
Aflat în postura de lider, Schumacher a început să își urmeze strategia de cursă. Până la prima serie de pitstop-uri, ecartul față de piloții Williams (în speță, Jacques Villeneuve) trebuia să fie cât mai consistent. La finalul turului 2, deja diferența era de peste 2s…
Deocamdată, în această fază a GP-ului, Frentzen conducea un „trenuleț” format din Villenueve, Coulthard și Hakkinen. Totuși, odată intrați în ritmul de cursă, piloții Williams au început să ruleze mai rapid decât Schumacher.
În turul 3, Heinz-Haralad a realizat cel mai rapid tur al cursei. La capătul următoarei parcurgeri a circuitului, a fost rândul lui Jacques să facă același lucru. Canadianul avea să „bată” performanța proprie, la finalul turului 6.
În față, în ciuda ritmului foarte bun impus de monoposturile Williams, Michael nu a pierdut decât aproximativ jumătate de secundă (în 4 tururi). Între timp, la gruparea lui Frank Williams, au fost aplicate ordinele de echipă. Jacques a trecut în față, iar Frentezen avea obiectivul de a ține în spate piloții McLaren.
În turul 12, a fost „înregistrat” primul abandon al cursei. Pedro Diniz (coechipierul lui Damon Hill) s-a răsucit și a calat motorul. Brazilianul a marcat 2 puncte, în 1997. Hill a reușit 7…
La vârf, ecartul dintre Schumacher și Villenueve devenise unul relativ stabil. „Kaiserul” avea un avans de 4.9 secunde în detrimentul candianului. La rândul său, Jacques deținea 4.6 secunde raportat la Frentzen.
În turul 15, au început să fie realizate primele treceri pe la standuri. Mika Salo și Tarso Marques (viitorul coechipier al lui Fernando Alonso) au oprit pentru realimnetare și schimbul cauciucurilor. Astfel, cei 2 urmau să aibă o strategie cu 3 opriri.
În față, pretedenții la titlul mondial aveau cursa proprie. Schumacher și Villenueve realizau tur rapid după tur rapid. Cu toate acestea, diferența dintre ei rămânea constantă (undeva la 5 secunde).
Aflat pe locul 3, Frentezn nu a putut să mențină rirmul celor 2. De altfel, acesta nici nu era obiectivul trasat de echipă. La finalul turului 18, pilotul german pierduse deja 11s în comparație cu Villeneuve.
Deși până atunci, mai multe monoposturi au trecut linia standurilor, primul pitstop important a avut loc în turul 22. Oprirea lui Schumacher a durat 7.6 secunde. Damon Hill (fostul mare rival al lui Michael) a făcut același lucru. Mecanicii Arrows nu s-au mișcat la fel de bine precum cei de la Ferrari. Pitsopul lui Hill a fost cu 2 secunde mai lent (9.6).
Turul următor, a fost rândul pentru oprirea lui Villeneuve. Pitstopul acestuia a fost cu o zecime mai rapid comparativ cu cel al lui Schumacher. Ulterior, Eddie Irvine, David Coulthard, Mika Hakkinen, HH. Frentzen și Gerhard Berger au trecut pe la boxe.
După prima serie de opriri, Villeneuve a profitat cel mai mult. În turul 27, diferența dintre el și Schumacher a scăzut la doar 9 zecimi. Germanul a avut performanțe modeste în tururile de intrare/ieșire de la boxe. Astfel, Jacques a reușit să „taie” 4 secunde din ecart. În spate, Coulthard și Hakkinen au reușit să treacă de HH. Frentzen (datorită undercut-ului). Eddie Irvine completa topul 6 (sau topul piloților din puncte).
În turul 30, Rubens Barrichello a „parcat” monopostul Stewart-Ford. Motivul? O problemă la cutia de viteze. Astfel, după Pedro Diniz, încă un brazilian părăsea GP-ul. Trebuie precizat, că lipsa fiabilității monopostului Stewart a fost extremă, în sezonul 1997.
La vârf, Villenueve urma să piardă 3 secunde,.în lupta sa cu Michael Schumacher. Pilotul nord-american a „nimerit” pe pistă, în spatele monopostului Sauber C16 (motor Ferrari) pilotat de Norberto Fontana.
Într-un interviu acordat canalului de YT al F1, Villeneuve a declarat: „Mai târziu, Fontana a venit și mi-a cerut scuze. Mi-a spus că a fost obligat să facă acest lucru, de către cei de la Ferrari. În joc, era locul său în F1.”
Cu toate că a pierdut destul timp în spatele lui Fontana, Jacques nu a renunțat. Totuși, în ciuda eforturilor depuse, el nu a reușit să reducă semnificativ diferența. În medie, până la a doua serie de pitstop-uri, canadianul a fost cu o zecime de secundă mai rapid decât Schumacher.
Pilotul Ferrari a oprit pentru a doua oară, în turul 43. Pitstop-ul a fost unul lent: 9.4 secunde. Un tur mai târziu, Villenueve, Hakkinen și Irvine i-au urmat exemplul. Cel puțin în această cursă, mecanici Williams (renumiți pentru schimburile lente, în anii 90) s-au descurcat foarte bine. În urma celui de-al 2-lea pitstop (care avea să fie și ultimul), Jacques a câștigat o secundă raportat la M. Schumacher. Oprirea lui a durat 8.3 secunde.
După două treimi din cursă, Ralf Schumacher s-a alăturat lui Pedro Diniz și lui Rubens Barrichello, pe lista piloților care au abandonat. Între timp, Jacques Villeneuve era foarte aproape de Michael…
Turul 48: Villeneuve se alfa la o jumătate de secundă, în spatele lui Schumcaher. În virajul Dry Sack, Jacques a „sesizat” o oportunitate și a forțat un atac (am putea spune, în stilul tatălui său). Ce a urmat, a fost un moment trist pentru fanii lui Schumacher / Ferrari… Surpins de acest atac, dublul campion mondial (pe atunci) a lovit intenționat monopostul lui Jacques Villeneuve.
Din fericire, avariile au fost minore. Roata dreapta față a mașinii Ferrari, a lovit sidepod-ul lui FW19. Spre deosebire de 1994, când în urma unui contact între Schumacher și Hill, Damon a fost scos din ultima cursă a anului (desfășurată la Adelaide) și a pierdut campionatul, Villeneuve părea că poate continua.
În altă ordine de idei, cu monopostul Ferrari blocat în zona de pietris, Schumacher era scos din cursă. Doar un potențial abandon al lui Jacques, îi putea aduce titlul mondial lui Schumacher (în al 2-lea sezon la Ferrari).
Cu 20 de tururi inainte de final și cu 12 secunde avans față de David Coulthard, se părea că Villenuve va avea un final de cursă liniștit. Pentru pilotul nord-american, o clasare pe locul 6 (echivalentă cu un punct, în 1997) era suficientă pentru a deveni campion mondial.
Totuși, situația nu era atât de simplă. Villeneuve nu știa exact care sunt pagubele, în urma incidentului cu Schumacher. Astfel, el a început să ruleze într-un ritm destul de lent. În turul 60, ecartul a scăzut la doar 5 secunde.
Pe lângă potențialele problemele mecanice, mai exista o posibilă „explicație”, pentru evoluția slabă a lui Jacques Villeneuve. În perioada respectivă au apărut ceva zvonuri, referitor la o posibilă înțelegere între Williams și McLaren (înțelegere realizată înainte de cursă). Pe scurt: dacă Villeneuve se afla în poziția de a câștiga titlul mondial, canadianul ar fi trebuit să cedeze victoria (în cursă), echipei McLaren.
Deși înțelegerea a fost negată vehement de către McLaren și Williams, Villeneuve a încetinit brusc în ultimul sector al turului de circuit, fiind depășit de către Hakkinen și Coulthard. După 7 ani în F1, Mika Hakkinen reușea prima victorie a carierei. De la debutul său în F1 (alături de Lotus), Mika nu a reușit să câștige un GP, din cauza a numeroase probleme de fiabilitate.
Mika Hakkinen: „A fost incredibil. Nu am crezut că pot câștiga această cursă. Nici acum nu știu cum am făcut-o. Este fantastic.” Viitorul arăta bine, pentru „finlandezul zburător”….
La finalul celor 69 de tururi, aceasta era ordinea primilor 6: Hakkinen, Coulthard, Villeneuve, Berger, Irvine, Frentzen.
Vom încheia acest articol, cu declarațiile lui Jacques Villeneuve: „Să fiu campion mondial, a fost cea mai mare realizare din viața mea. Este un sentiment unic. Dacă știam că Berger era în spatele meu, l-aș fi lăsat și pe el să treacă. Gerhard era la ultima cursă în F1. Trebuia să fie pe podium.”
„1997 a fost un an cu probleme, cu suișuri și coborâșuri. Totuși, la final, ne-am atins obiectivul. Sunt atât de fericit pentru echipă, pentru toată lumea și, desigur, pentru Canada.”
Surse: Max Gavlin, AtlasF1 – European Grand Prix Review