Sezonul competițional 2025 s-a încheiat spectaculos pentru pilotul Dominic Marcu, care a obținut un rezultat impresionant: 8 victorii din 8 etape la Categoria 3 și două victorii absolute la general în Campionatul Național de Viteză în Coastă, performanțe unice în Europa pentru o mașină 100% electrică.

Anul a început cu o premieră istorică, victoria absolută la Trofeul Râșnov, unde Dominic Marcu a devenit primul pilot din Europa care a câștigat o competiție națională de viteză în coastă la general cu o mașină 100% electrică, Tesla Model S Plaid. Sezonul a continuat cu un alt succes major, Locul 1 absolut la Cupa Mediașului, confirmând potențialul uriaș al tehnologiei electrice în motorsport.

Ultima etapă, Trofeul Poiana Brașov (4-5 octombrie), a adus un nou trofeu la Categoria 3 și un record personal de 2:14 pe traseul de peste 5 km, într-o competiție extrem de disputată. Cu acest rezultat, Dominic Marcu a demonstrat din nou că o mașină electrică de serie poate concura la același nivel cu cele mai performante mașini de uzină din campionat.

„Sezonul acesta a fost plin de satisfacții imense. Să închei anul cu 8 victorii la categorie din 8 etape să fiu de două ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului general, într-un campionat cu concurenți extrem de puternici, este o bucurie uriașă. Am fost impresionat de numărul tot mai mare de oameni care ne-au susținut etapă de etapă, de energia de pe traseu și de mesajele primite de la fanii din toată țara. Fiecare zâmbet, fiecare încurajare m-au motivat să împing mereu limitele mai departe. Mulțumesc echipei mele, partenerilor, familiei și fanilor, fără voi, acest vis nu ar fi fost posibil. Mă înclin!”, a declarat Dominic Marcu.

Finalul sezonului a adus o atmosferă de festival și a fost sărbătorit în stilul echipei, cu Bergenbier Fără Alcool, alături de prieteni, parteneri și mii de fani care au umplut traseul de energie și entuziasm.

Deși sezonul competițional s-a încheiat, fanii îl vor putea întâlni pe Dominic la Salonul Auto București & Accesorii, pe 10-12 octombrie, dar și la o serie de evenimente meet & greet în mall-urile NEPI Rockcastle din țară, unde publicul va putea descoperi îndeaproape universul lui Dominic.

Dominic Marcu continuă să accelereze tranziția către un motorsport sustenabil, alături de o echipă dedicată și parteneri vizionari: George – o inovație BCR, BCR Leasing, E.ON Energie Romania, Bergenbier Fără Alcool, NEPI Rockcastle, Hama România, JOE, Duracell, Unplugged Performance, Tecnet, AutoChelu, Milwaukee, AsiGo – New Age Insurance Broker, Plus Autotrade, Thor prin Edotec, PowerSports.ro, Kaya Print, Vivamus Residence și Ministerul Mediului.

Felicitări pentru performanțele obținute!
Sursa articol: Dominic Marcu – Comunicat de Presă
Sursa foto: Dominic Marcu – Comunicat de Presă
Articolele noastre sunt susținute de ITP Fără Programare Sector 5 – partener de încredere al comunității auto – https://itpfaraprogramaresector5.ro/
