Ayrton Senna a avut destule momente pe parcursul carierei sale, în care a fost cu o clasă (sau poate chiar mai multe) peste concurență. Pe lângă talentul extraordinar din calificări, brazilianul era renumit și pentru modul în care se descurca în condiții meteo nefavorabile. Astfel, prima lui victorie în F1 avea să vină la Estoril, în 1985, pe o ploaie torențială. Ulterior, au mai urmat și alte succese, pe pistă udă sau mixtă (ex. Spa 1985, Hockenheim 1988, Adelaide 1991). Etapa de la Donington face și ea parte, din această categorie. În urmă cu 30 de ani, Senna a realizat pe acest circuit încă un moment magic, care urma să intre în istoria F1 și a motorsportului.
Sezonul 1993 a fost unul sub semnul întrebării pentru Senna. Pentru un om care își dorea doar prima poziție, dominația celor de la Williams era mai mult decât frustrantă. De asemenea, la finalul lui 1992, McLaren rămânea fără parteneriatul cu Honda. Inițial, Senna a dorit să renunțe la F1. În pauza de iarnă premergătoare sezonului 1993, a testat un monopost Penske, în IndyCar. Pentru seria americană, cooptarea brazilianului în campionat ar fi fost o lovitură de senzație…
Nigel Mansell deja urmase această cale. Pentru 1993, proaspătul campion mondial al F1 urma să fie coechipier cu Mario Andretti, la gruparea Newman/Haas (fără legătură cu echipa de F1). Până la urmă, în urma unui contract preferențial negociat cu cei de la McLaren, Ayrton a rămas în „Marele Circ”.
Pilotul sud-american era plătit cu un milion de dolari pe cursă (o sumă mare la începutul anilor 90). De asemenea, înțelegerea era înnoită cu fiecare etapă. Astfel, brazilianul își putea alege cursele în care vroia să concureze.
Startul sezonului a fost extraordinar de bun pentru Ayrton. În ciuda avantajului tehnic al celor de la Williams (care în unele situații a fost de peste 2s pe tur), triplul campion mondial a reușit să termine pe poziția secundă la Kyalami, după o sesiune de calificări în care a fost aproape să obțină pole-ul.
La Interlagos, în fața conaționalilor, Ayrton Senna avea să câștige. În urma unei întreceri haotice (marcată de abandonul lui Prost și de apariția mașinii de siguranță pe circuit), brazilianul s-a impus în fața lui Hill și Schumacher. La finalul cursei, impresionat de evoluția învingătorului, James Hunt avea să îl numească „de departe, cel mai bun pilot din lume”. După Interlagos, urma etapa de la Donington.
Sub titulatura oficială de MP al Europei, aceasta fost prima (și până acum ultima) apariție a circuitului britanic în calendarul F1. Pe de altă parte, MP al Europei revenea și el în competiție, după o pauză de 8 ani (mai exact de la cursa de la Brands Hatch din 1985).
Donington Park a fost la momentul respectiv, varianta de rezervă. Inițial, conducerea F1 își dorise un „MP al Asiei” desfășurat pe circuitul Autopolis. Acest plan, nu a fost însă și realizat. Discuții în acest sens, au fost și în 1994. Până la urmă, s-a ajuns la o variantă de compromis: tot un circuit din Japonia (Aida) avea să organizeze un GP, doar că sub numele de „MP al Pacificului”. Etapa de la Aida a rezistat doar 2 sezoane în calendar.
Revenind la Donington, condițiile meteo (cu excepția zilei de sâmbătă) au fost nefavorabile. În singura sesiune de calificări desfășurată pe pistă uscată, Prost a obținut pole-ul. Nimeni nu a putut (cu excepția lui Hill) să se apropie de timpul său. Linia a 2-a a grilei era completată de Schumacher și Senna, aflați la peste 1.5s în spatele francezului. Karl Wendlinger, Michael Andretti (autor al unei evoluții decente în calificări), JJ Lehto, Gerhard Berger, Jean Alesi și Ricardo Patresse au completat topul 10.
Ziua de duminică (11 aprilie 1993) a fost caracterizată de o vreme tipic britanică. Temperaturile scăzute erau însoțite de ploaie. Datorită acestor condiții, ecartul de performanță dintre Williams și restul echipelor se diminua considerabil. De asemenea, Prost nu a fost niciodată un pilot care „a strălucit” în asemenea condiții. Pe pistă udă, francezul nici măcar nu a luat startul în San Marino (1991), din cauza unei răsuciri în turul de formare.
Startul în GP-ul Europei s-a dat la ora 14 (ora locală). Senna a plecat slab, însă în următoarele 10 viraje (din totalul de 12 al circuitului) avea să realizeze, probabil cel mai bun tur inaugural din istoria F1. Ayrton i-a depășit pe Karl Wendlinger (într-o manevră spectaculoasă pe exterior), Michael Schumacher, Damon Hill și Alain Prost. Brazilianul a utilizat niște trase alternative (datorită talentului și a abilităților sale) care l-au propulsat pe prima poziție.
În altă ordine de idei, Michael Andretti avea din nou o evoluție dezamăgitoare. Coechipierul lui Senna a ieșit din cursă, în urma unui contact cu același Wendlinger (incident în care austriacul a fost un simplu pasager). Astfel, fiul lui Mario Andretti, la a 3-a cursă în F1, încă nu reușise să completeze un tur în regim de cursă…
Un alt pilot, în afara triplului campion mondial, care se descurcase admirabil în acest tur de deschidere (și ulterior pe parcursul cursei), a fost Rubens Barrichello. Aflat și el la abia a 3-a cursă în clasa supremă, conaționalul lui Senna încheia prima buclă pe poziția a 4-a, după ce la start, se aflase pe locul 12. Clasamentul primilor 6 la finalul acestui prim tur era: Senna, Prost, Hill, Alesi, Barrichello și Schumacher.
În următoarele minute, pista începea să se usuce. Astfel, avantajul lui Senna începea să scadă, raportat la concurență. Toată lumea a oprit pentru pneuri de uscat. În această fază de început a GP-ului, Lehto și cu Berger au abandonat. Până la acel moment, ambii piloți avut evoluții convingătoare. Între timp, ploaia a început din nou să cadă asupra circuitului.
A urmat o nouă serie de opriri la standuri. Schumacher a rămas pe pistă, fiind adeptul unui strategii alternative. Din păcate, pneurile Goodyear pentru pistă uscată nu puteau face față situației prezente pe circuit. Astfel, germanul a ieșit din cursă în turul 23, în urma unei răsuciri.
Precum într-un scenariu de film, vremea tipic britanică a jucat feste în continuare tuturor participanților rămași pe pistă. Condițiile mixte s-au tot perindat pe circuit. A urmat o nouă serie de pitstop-uri (de data aceasta pentru cauciuri de uscat). Senna a avut probleme la boxe (a pierdut 20 de secunde în urma acestor impedimente). Astfel, Alain Prost a preluat conducerea.
Până la acest moment, marele rival al brazilianului pilotase într-o manieră mai mult decât decentă. Pe lângă Prost și Ayrton, podiumul era completat de Hill. În puncte, se mai aflau Barrichello, Derek Warwick și Johnny Herbert. La jumătatea întrecerii (turul 39) urmau să se petreacă evenimentele hotărâtoare ale GP-ului.
Din cauza unei ploi ușoare, piloții Williams au intrat din nou la boxe. Senna a rămas pe circuit. S-a dovedit o decizie corectă, deoarece pista a rămas uscată. Astfel, datorită acestor 2 pitstop-uri suplimentare, Prost și Hill au pierdut șansa la victorie. Ca tabloul să fie complet, Alain a calat motorul la boxe. Rezultatul? Poziția a 4-a, la un tur în spatele brazilianului.
Astfel, Rubens ajungea în poziția secundă. O performanță remarcabilă, pentru debutantul de la Jordan. Un podium era în cărți. Din nefericire, bunul prieten al lui Senna avea să abandoneze în urma unei probleme tehnice.
MP de la Donington, a rămas în istorie și prin modul în care cel mai rapid tur a fost realizat. Ayrton l-a obținut trecând pe la boxe! În spatele acestei reușite, există însă o explicație: în 1993, limita de viteză nu exista în F1 pe linia standurilor. De asemenea, virajul 12, era evitat, odată cu trecerea pe la boxe. Astfel, turul de circuit devenea mai scurt, în urma utilizării acestei „scurtături”.
La finalul celor 2 ore de competiție, Senna a câștigat cursa într-o manieră zdrobitoare. Doar ocupantul poziției secunde (Damon Hill) a rămas în același tur cu el. În ciuda problemelor pe care le-a avut (7 pitstop-uri), Prost a terminat pe ultima treaptă a podiumului. Această victorie care multe similitudini cu cea de la Estoril din 1985. Însă până la un punct. Voi enumera întâi, asemenările: ambele succese au fost unele dominante (în 1985 doar Alboreto a rămas în tur cu Senna). Ambele au fost reușite pe pistă udă, cu un material tehnic inferior raportat la concurență. Ambele curse au intrat în istoria F1, în ceea ce privește pilotajul pe ploaie (alături de Spa 1965, Nürburgring 1968 sau Barcelona 1996).
Totuși, există și anumite diferențe, remarcate chiar de autorul ambelor performanțe: „Condițiile în 1985 au fost mult mai grele. Monopostul Lotus era mult mai greu de controlat. Pe atunci nu aveam aceste sisteme electronice, de care am beneficiat acum (ex. controlul tracțiunii sau suspensia activă). Victoria de astăzi, a fost mult mai ușoară, comparativ cu cea de atunci.” Ulterior, avea să adauge: „Când Dumnezeu vrea ceva, nimeni nu îi poate sta în cale. Aș fi putut să îi depășesc pe toți cu un tur, însă nu mi-am dorit asta”.
La general, Ayrton Senna avea un avans de 12 puncte în fața lui Alain Prost. Acest ecart avea să fie spulberat odată cu etapa de la Montreal. Cu McLaren-ul MP4/8, brazilianul a mai câștigat 3 curse: Monaco, Suzuka și Adelaide. Ultimele 2 succese i-au adus titlul de vicecampion (Senna a fost primul care a pierdut, dacă ar fi să ne orientăm după filozofia sa) al sezonului 1993.
MP al Europei desfășurat la Donington, rămâne în istorie în primul rând, datorită acelui prim tur incredibil, în care Senna s-a „distrat” cu adversarii. Ulterior, modul în care a administrat întrecerea, a desăvârșit opera sa din acea zi de 11 aprilie 1993. În prezent, asemenea prestații par de domeniul fantasticului. În zilele noastre, având condițiile existente la Donington, cursa fie nu ar avea loc, fie ea ar reprezenta doar o procesiune de câteva tururi în spatele SC-ului.
Această manieră de abordare, dăunează grav sportului și spectacolului (căutat atât de mult de noua conducere a F1). Astfel fanii „Marelui Circ” trăiesc mai mult din amintiri, în ceea ce privește cursele pe ploaie. În această listă a trecutului, Donington 1993 figurează printre primele locuri. O reprezentație fantastică din partea lui Senna, care odată cu trecerea timpului, va crește din ce in ce mai mult în popularitate…
