Dacă punem în comparație numărul de decese ale piloților din „era veche” cu cel de acum, s-ar putea trage concluzia că F1 este o competiție 100% sigură în prezent. Acest lucru este departe de adevăr.
Totuși, F1 a progresat enorm din punct de vedere al siguranței. Pentru a face o paralelă cu istoria sportului, să analizăm întâi sistemele de siguranță prezente în anii ’70, începutul erei „moderne” a campionatului.
Deși acesta nu era fenomenul global de astăzi, datorită piloților talentați ai vremii, precum Niki Lauda și James Hunt, campionatul era televizat, având o bază mare de fani.
Începem cu sistemele de siguranță dotate pe mașină. Centura în șase puncte a devenit obligatorie în 1972, iar costumele ignifuge devin standard la mijlocul anilor ’70, o consecință directă a accidentului suferit de Niki Lauda pe Nürburgring în 1976.
Un alt posibil pericol al anilor ’70, ’80, ’90 au fost roțile, care se puteau desprinde ușor, devenind „proiectile” pentru piloți. Mai târziu, în 1998 au apărut wheel tethers, sisteme care stabilizează roțile, pentru a preveni acest risc.
Standardele de siguranță din ziua de astăzi au fost necesare odată cu moartea lui Ayrton Senna, care a marcat aproape fiecare pilot, inginer, mecanic și fan al vremii. Fostul inginer Red Bull, Adrian Newey, care a lucrat la Williams pe vremea lui Senna, admite în cartea sa autobiografică „How to Build a Car” că se simte vinovat de producerea accidentului. În cuvintele lui, mașina pe care a construit-o era instabilă aerodinamic, greșind tranziția de la suspensiile active la cele pasive.
Astăzi, piloții stau într-o „celulă de supraviețuire”, carcasa principală din fibră de carbon și Kevlar a unei mașini de Formula 1, concepută pentru a proteja pilotul în cazul unui impact extrem. De asemenea, mașina trebuie să treacă prin numeroase teste pre-sezon, pentru a putea concura.
La nivelul capului pilotului există, din 2003, suportul HANS, menit să protejeze contra leziunilor cerebrale și celor spinale.
După moartea lui Jules Bianchi din 2015, ultima moarte a unui pilot din Formula 1, cauzată de contactul frontal cu un tractor care recupera monopostul Sauber pilotat de Adrian Sutil, a fost introdus, în 2018, Halo. Halo este o construcție din titan din fața carlingii, capabilă să suporte până la 12 tone de forță cu impact minimal asupra pilotului. Deși criticat la momentul apariției, atât de fani, cât și de piloți, din motive de vizibilitate, Halo s-a dovedit a fi salvarea vieților a mulți piloți, primul fiind chiar Charles Leclerc, la cursa din 2018 din Belgia.
Facilitățile medicale ridicate din ziua de astăzi sunt tot o consecință a accidentului lui Senna. O contribuție enormă la îmbunătățirea acestui aspect are Sid Watkins.
Următorul pas al îmbunătățiri standardelor de siguranță a fost accidentul din 2020 al lui Romain Grosjean, unde monopostul Haas a lovit o barieră, s-a rupt în două și a erupt în flăcări.
Acesta a rezultat în modificarea mașinilor pentru ca rezervorul să fie protejat, minimizând astfel riscul, precum și în îmbunătățirea mănușilor, din cauza rănilor grave pe care le-a suferit Grosjean în zona mâinilor. Accidentul a validat prezența sistemului Halo în competițiile suport, sistemul care i-a salvat viața lui Romain.
Chiar dacă există această multitudine de sisteme de siguranță, iar piloții sunt cât se poate de protejați de impacturi fatale, „semnele” unei cariere în Formula 1 tot sunt prezente.
Din cauza expunerii constante la forțe G, respectiv la accelerare și frânare extrem de rapidă în cazul unui accident, piloții riscă să dezvolte microtraume în zona craniană. Compresia zonei cervicale este un alt rezultat al expunerii la forțe G, care poate duce la osteoartrită, precum și la alte probleme cu nervii din zona coloanei vertebrale și a articulațiilor.
Un alt rezultat al accelerării și frânării rapide este fenomenul de „whiplash”, definit ca leziune sau sindrom de accelerație-decelerație cervicală (ADC), care poate duce la acumularea țesutului cicatricial în zona gâtului, a umerilor și a spatelui. Această acumulare poate duce la sindromul durerii miofasciale, o afecțiune musculară cronică cauzată de noduli sensibili formați din fibre musculare tensionate, numiți puncte trigger.
Fiecare accident major a lăsat o pată neagră în povestea sportului. Deși nu putem învinovăți FIA pentru incapacitatea de a prezice pericolele, faptul că după moartea fiecărui pilot a apărut soluția, și nu înainte, produce un sentiment dulce-amărui în sufletul fiecăruia, în ciuda faptului că nu poți prezice un lucru cu care nu te-ai mai întâlnit.
