Motto: „Să găsesc propria cale pentru a comunica cu un grup de persoane cu aceleași obiectiv – acela de a câștiga. Va fi o provocare mare pentru mine.”
Estoril, Marți, 18 ianuarie 1994 – Prezentarea piloților Williams
La 3 luni după confirmarea contractului cu Williams, visul devenea realitate pentru Ayrton Senna. La hotelul Palacio, din Estoril, 400 de jurnaliști asistau la prezentarea liniei de piloți pe care echipa britanică urma să o aibă în 1994.
Așa cum era de anticipat, prima apariție a lui Ayrton Senna, ca pilot Williams, a atras atenția presei, Damon Hill având mai mult „timp liber” la dispoziție decât carismaticul pilot brazilian. După ce ofițerul de presă al echipei i-a prezentat pe Senna și Hill, Frank Williams a ținut un prolog scurt, un preambul pentru sezonul 1994.
Frank Williams: „Cred că vom fi competitivi. Motorul Renault a terminat anul trecut (n.r. 1993) în postura de cel mai bun motor de pe grilă. Cred că va fi cel mai bun motor și la startul acestui an, iar dedicarea angajaților Renault este la cel mai înalt nivel. Îi avem pe Ayrton și Damon – fără nici o îndoială avem cel mai puternică combinație de piloți din F1. Dacă nu vom câștiga, vina nu va fi a lor.”
Miercuri, 19 ianuarie 1994 – Primul contact cu monopostul și obligațiile legate de sponsori
Dimineața următoare a avut loc prezentarea monopostului, pe circuitul de la Estoril. Evenimentele petrecute pe 19 ianuarie (la fel ca prezentarea din ziua precedentă) s-au învârtit în jurul noului sponsor principal Williams, Rothmans. Așadar, în 1994, la Williams, Rothmans înlocuia Camel. Activitățile dedicate sponsorului principal l-au iritat pe Ayrton Senna (care spera, inițial, că va avea parte de două zile de teste la Estoril).
Nu același lucru îl putem spune și despre Damon Hill. La startul acelui sezon (deși nu putea anticipa rolul pe care avea să îl joace post-Imola), Damon încerca să calce pe urmele tatălui său, legendarul Graham Hill (dublu campion mondial în F1, singurul pilot din istorie care a câștigat „Tripla Coroană” – Cursa de 24h de la Le Mans, Indy500 și GP-ul de la Monaco). La momentul 1994, Graham era și cel mai titrat pilot englez din istoria competiției (Stewart și Clark, deși concurau sub culorile „Perfidului Albion”, erau de origine scoțiană).
După un sezon 1993 decent, în compania lui Alain Prost (încununat cu 3 victorii, 69 de puncte și un loc 3 în clasamentul general), Damon urma să aibă o nucă și mai tare de spart, în persoana lui Ayrton Senna. Astfel, Damon Hill încerca să se încurajeze înainte de bătălia internă (dacă îi putem spune așa) din cadrul echipei: „Nu îmi va plăcea dacă Ayrton va fi rapid. El este referința pentru toți piloții și va trebui să progresez în mod constant. Lumea spune că Ayrton își distruge coechipierii psihologic, dar cu mine nu va putea face acest lucru. Sunt nerăbdător să lucrez cu cel mai bun.”
Ayrton nu părea impresionat de declarațiile „temerare” ale lui Hill: „Formăm o echipă și va fi în interesul lui să colaboreze cu mine”. La 11 ani de la primul său test alături de Williams (care a coincis și cu primul său test în F1 – ulterior, Ayrton avea să mai testeze monoposturile echipelor McLaren, Brabham și Toleman), cel mai bun pilot din lume la acel moment își îndeplinea aspirația finală – acea de a pilota pentru gruparea care i-a oferit prima șansă în „Marele Circ”.
Evident, motivul principal nu era unul legat de partea sentimentală, ci de competitivitatea monoposturilor Williams din precedentele două sezoane. Loialitatea față de Honda (în 1992) și clauza din contractul lui Prost (în 1993), care îi interzicea accesul pilotului brazilian la echipă… acestea au fost motivațiile din cauza cărora Senna a devenit pilotul celor de la Williams abia în 1994, cu doi ani mai târziu decât a fost preconizat inițial.
Trecând peste această scurtă paranteză și revenind la ziua de 19 ianuarie 1994, Senna a fost obligat să se achite cu brio de sarcina PR-ului. Într-un combinezon albastru, necaracteristic perioadelor petrecute la Lotus și McLaren, Ayrton Senna a devenit principala atracție a fotografiilor. Imaginile cu brazilianul aveau să apară în presă abia ziua următoare.
La Estoril, Senna a avut la dispoziție monopostul FW15D
Alături de fotografiile făcute cu monopostul (care era de fapt mașina din 1993, FW15D, deposedată însă de de toate sistemele electronice, conform regulamentului intrat în vigoare în 1994 – controlul tracțiunii, ABS, suspensia activă, controlul electronic al accelerației) Senna și Damon Hill au pozat și lângă „cadoul” celor de la Renault: noul motor Renault R6 V10, care urma să răsune pe circuite în stagiunea 1994. Comparativ cu 1993, motorul companiei din Hexagon „câștigase” aproximativ 50 CP în regim de cursă ( 800 CP în 1994, la 14400 RPM). Viteza maximă, estimativă, era situată în jurul a 350 de km/h, iar la viteza de 240 km/h se ajungea în 7 secunde (conform inginerilor Renault).
Senna și Renault aveau o relație specială: la volanul monopostului Lotus 97T „echipat” cu motorul francez, Ayrton a obținut prima victorie din carieră (și, probabil, cel mai impresionant succes din toată cariera sud-americanului) la Estoril, în 1985, pe pistă udă. Ulterior, Senna a mai câștigat 3 GP-uri cu un motor Renault (Spa 1985, Jerez și Detroit 1986).
„Când am analizat mașina și am pornit motorul, a fost o senzația care m-a făcut să îmi doresc mai mult. Este pentru prima dată când am putut seta mașina – nu am putut face asta la fabrică. Este o schimbare radicală în cariera mea”. Acestea au fost cuvintele lui Ayrton Senna, după contactul direct cu monopostul FW15D. Până la testul propriu zis, de a doua zi, Senna și Hill mai trebuiau să treacă prin furcile caudine ale presei (acest lucru reprezentând un prilej de amuzament pentru Damon).
Astfel, într-o altă declarație oferită reprezentanților mass-media, Senna menționa dificultățile care îl așteptau la startul acelui sezon: „Trebuie să învăț multe. Trebuie să înțeleg cum funcționează șasiul, motorul, toate componentele. Avem frâne diferite, volan diferit, cutie de viteze diferită, transmisie diferită, aerodinamică diferită – totul este nou (n.r. comparativ cu McLaren).”
Joi, 20 ianuarie 1994 – Ziua de teste
Prima ieșire pe pista portugheză a avut loc la ora 10.30. Senna și Hill au făcut câteva tururi de instalare / acomodare. Pe parcursul acelei zile, Senna a făcut 42 de tururi în total, la volanul lui FW15D. Deși timpii nu au fost făcuți publici, Ayrton a fost mai rapid decât Damon Hill. Odată depășit statutul primei impresii, brazilianul nu a fost mulțumit de stabilitatea monopostului Williams, dar s-a arătat încântat de puterea motorului Renault.
Williams avea să prezinte monopostul FW16 abia o lună mai târziu, la Silverstone (într-o zi mohorâtă, pe un circuit înzăpezit). Ulterior, la finalul lunii februarie – începutul lunii martie, Ayrton Senna avea să mai participe la două sesiuni de teste: la Paul Ricard și la Imola (prilej cu care brazilianul s-a plâns de denivelările existente în virajul Tamburello).
Instabilitatea în viraje, fereastră îngustă de setup, dificultatea de a pilota monopostul la limită, spațiul îngust din cockpit (conform lui David Tremayne, Senna a avut crampe la umeri în cursa de la Interlagos) – acestea aveau să reprezinte punctele slabe ale lui FW16 (cel puțin la startul fatidicului sezon 1994).
Ayrton avea să insiste cu declarațiile referitoare la dificultatea misiunii pe care o avea în față și, la întrebările jurnaliștilor, a fost nevoit să vorbească și despre suspendarea „cu suspendare” de 6 luni (datorită pumnului pe care brazilianul l-a aplicat lui Eddie Irvine, la Suzuka, în octombrie 1993 – gestul fiind instigat de Gerhard Berger).
„Am uitat de acest incident (n.r. cu Irvine) până l-ați menționat voi. Munca pe care o am în față, mă va face să nu mă gândesc prea mult la el. Partea politică nu mă interesează prea mult în acest moment.”
„Nu am nici o iluzie referitoare la acest sezon. Nu primesc nimic pe degeaba. Provocarea de a învăța și provocarea de a mă adapta sunt principalii factori motivaționali pentru mine. Am făcut o schimbare, după 6 ani petrecuți la McLaren. E că și cum te-ai muta într-o casă nouă: trebuie să îți cunoști vecinii și să îți faci prieteni noi.”
Totuși, la finalul celor 3 zile petrecute la Estoril, Senna, la fel ca Frank Williams, privea cu optimism căre viitor: „Singurul lucru pe care îl pot spune, este următorul: Dacă la finalul anului voi fi la fel de fericit precum am fost în ultimele săptămâni, putem spune că am făcut o treabă foarte bună în 1994”
Despre autor
