Conform lui Mark Hughes, după primele 2 sesiuni de antrenamente libere desfășurate în Mexic, se pare că principala amenințare pentru echipa Red Bull, vine din partea celor de la McLaren.
În FP2, Lando Norris a fost cu o zecime și jumătate mai lent decât Max Verstappen. Ambii timpi au fost realizați pe anvelopa soft.
În simulările de cursă, pe pneul medium, pilotul britanic a fost cu 2 zecimi mai rapid decât Verstappen. Ca o comparație directă, Norris a avut la dispoziție anvelope noi. Verstappen a folosit un set de medium-uri ușor uzate.
Având în vedere degradarea pneului medium în Mexic (aproximativ o zecime pe tur), cei 2 ar avea un ritm de cursă asemănător (asta, dacă au folosit aceeași cantitate de combustibil și aceeași mapare a motorului).
În antrenamente, temperatura la nivelul asfaltului s-a situat în jurul valorii de 40°C. Comparativ cu anul trecut, pneurile și frânele au fost gestionate mai bine de către echipe. Dacă vom avea condiții asemănătoare și duminică, strategia „ideală” ar fi următoarea: start pe medium, urmat de un schimb pe hard.
După cele 2 sesiuni de antrenamente libere, monopostul Red Bull a arătat mai bine pe pneul hard. La polul opus, McLaren a „mers” mai convingător pe anvelopa medium. De exemplu, la McLaren, diferența în regim de cursă (între cele 2 compoziții) a fost de jumătate de secundă – în avantajul cauciucurilor medium. În tabăra adversarilor, stintul lui Perez (pe hard) a fost puțin mai rapid decât cel al lui Verstappen (pe medium).
În spatele celor de la Red Bull și McLaren, „podiumul” este completat de Ferrari (în simulările de calificare). Din punct de vedere al ritmului de cursă, Mercedes pare să aibă un plus față de Scuderie. „Săgețile Argintii” au gestionat mai bine uzura pneurilor.
Din nou, la fel ca în alte etape, Williams a fost surpriza plăcută a antrenamentelor libere. Alex Albon a terminat FP1 pe poziția secundă, la doar o zecime în spatele lui Verstappen.
Cu siguranță, acesta nu este nivelul real de performanță al monopostului FW45.
Cu toate acestea, în urma evoluției din antrenamentele libere, Albon are șanse foarte mari să intre în Q3.
Surprize ar putea să vedem și din partea lui Valtteri Bottas și Daniel Ricciardo. Ambii au avut rezultate foarte bune (raportat la nivelul monopostului pe care îl pilotează).
Sursa: The Race