Formula 1: MP al Japoniei – Victorie facilă pentru Max Verstappen. Red Bull reușește dubla.

Distribuie articolul:

Max Verstappen a trecut repede peste abandonul suferit la Melbourne, pilotul olandez reușind a 3-a victorie consecutivă la Suzuka. În istoria F1, doar Michael Schumacher a obținut o performanță asemănătoare (cu victorii reușite în 2000, 2001 și 2002). Sergio Perez a repetat performanță din calificări, iar Red Bull a ajuns astfel la a 3-a dublă din acest an (din 4 curse). După victoria din Australia, Carlos Sainz a completat ultima treaptă a podiumului.

„Normalitatea” s-a reinstalat la Suzuka. După dubla reușită de Ferrari în Australia, fanii F1 se așteptau ca lupta la vârf să fie una mai tensionată. Nu a fost să fie, iar Red Bull a avut o nouă prestație dominantă (la fel ca sezonul precedent).

Pe o pistă unde gestionarea anvelopelor și nivelul de downforce sunt esențiale, campioana ultimelor două ediții a fost din nou la un alt nivel (raportat la adversari). Ferrari a avut al doilea monopst în ritm de cursă, iar Sainz și Leclerc au demonstrat acest lucru.

Pilotul monegasc a avut o strategie alternativă (cu o singură oprire, de pe medium pe hard); strategie care i-a adus locul 4. La fel ca în etapele anterioare, Scuderia a „arătat” foarte bine în virajele medii și lente.

Un alt aspect care trebuie luat în seamă: pentru a 3-a oară în acest sezon, Sainz se impune în duelul intern. Cu siguranță, pilotul iberic are cel mai bun start de sezon al carierei sale… Un start de sezon necesar, Sainz neavând semnat nici un angajament pentru sezonul viitor.

Lando Norris a încheiat GP-ul pe poziția a 5-a, în spatele celor doi piloți Ferrari. La Suzuka, McLaren, echipa cu cele mai multe victorii pe legendarul circuit nipon, a fost al 3-lea monopost din punct de vedere al performanței.

Suzuka este un circuit clasic, iar aportul pilotului contează mai mult decât pe alte circuite (ex. la fel ca la Spa). Fernando Alonso a demonstrat acest lucru. Dublul campion mondial a văzut steagul în pătrățele pe poziția a 6-a, după o cursă în care a reușit „să îl țină la respect” pe Oscar Piastri, conaționalul lui Mark Webber având o evoluție destul de „ștearsă”.

În ultimele 6 tururi, în lupta dintre cei 2 s-a implicat și George Russel. Astfel, în consecință, Fernando Alonso a procedat precum Carlos Sainz (în Singapore 2023). Spaniolul a stat în raza DRS a lui Oscar Piastri, pentru ca Russell să nu îl poată depăși pe pilotul de la Antipozi (și, implicit, să îi amenințe poziția lui Alonso).

Această tactică a funcționat până în penultimul tur, Piastri fiind depășit de către George Russell. Australianul nu a fost mulțumit de manevra lui Russell, iar britanicul a criticat (într-o manieră subtilă) strategia lui Fernando Alonso. Desigur, spre deosebire de Australia, ibericul nu a fost penalizat.

Ultimele două poziții din puncte au fost acontate de Hamilton și Tsunoda. Septuplul campion mondial își continuă startul slab de sezon, în timp ce Tsunoda devine primul pilot japonez (după Kamui Kobayashi), care obține o clasare în puncte (în cursa de casă). Spre doesebire de Tsunoda, Kobayashi s-a clasat pe podium (în ediția din 2012).

Cursa de astăzi a avut parte de un singur incident major: cel petrecut la start. Daniel Ricciardo și Alex Albon au fost implicați într-un accident, la startul acestui GP. Din fericire, fără urmări pentru integritatea foștilor coechipieri de la Alpha Tauri.

Steagul roșu și-a făcut simțită prezența, iar întrecerea a fost oprită pentru aproximativ jumătate de oră. Ulterior, doar Logan Sargeant a mai provocat un steag galben (în partea finală a cursei). Americanul a făcut o greșeală în virajul 9, însă a reușit să revină pe circuit.

După etapa desfășurată în Japonia, cursa următoare va avea loc peste două săptămâni. MP al Chinei revine în calendarul F1 după o pauză de 5 ani, ultima ediție având loc înainte de startul pandemiei. De menționat că, la Shanghai, vom avea parte și de o cursă de Sprint.

184 Vizualizări articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *