Știri F1: Zhou Guanyu, pe lista scurtă a celor de la Haas.
După o prestație bună în Bahrain, unde a obținut locul 11, Zhou Guanyu nu a reușit să facă următorul pas și să obțină o clasare în puncte. Sauber suferă în…
După o prestație bună în Bahrain, unde a obținut locul 11, Zhou Guanyu nu a reușit să facă următorul pas și să obțină o clasare în puncte. Sauber suferă în…
GP-ul de la Miami a fost o etapă de referință pentru McLaren, care se anunță o pretendentă în lupta la vârf. După ce anul trecut s-au luptat pentru podiumuri, echipa…
Mercedes a introdus o serie de îmbunătățiri în acest sezon, dar eficiența acestora este afectată de caracteristicile monoposturile W15. La Miami, Mercedes a avut o prestație anonimă, în concordanță cu…
Decizia celor de la Sauber de a-l schimba pe inginerul de cursă al lui Valtteri Bottas pentru GP-ul de la Miami, a făcut parte din planul Audi de a "anticipa"…
Proiectul WWP, un acronim pentru Wet Weather Package, a început la sfârșitul anului 2022. Acesta a fost conceput de FIA pentru a aborda dificultatea de a rula pe carosabil umed…
Carlos Sainz a fost confirmat drept principala țintă a celor de la Sauber de către reprezentantul echipei, Alessandro Alunni Bravi, în timp ce echipa elvețiană se pregătește pentru viitorul alături…
Gian Carlo Minardi, fondatorul echipei omonime, a declarat că Ayrton Senna și-a dorit să egaleze numărul de titluri obținute de Juan Manuel Fangio (5) și să piloteze pentru Minardi. Inițial,…
În ciuda rezultatelor sale din 2024, Yuki Tsunoda are opțiuni limitate pe piața transferurilor. Deși l-a învins într-o manieră constantă pe Daniel Ricciardo, Red Bull nu pare interesantă de serviciile…
Victorie meritată pentru Lando Norris, la Miami! Primul succes al carierei pentru pilotul britanic, după o așteptare de 5 ani. Lando Norris se alătură unei liste formate din piloți precum…
Grila divizată a Formulei 1 este consecința „inechităților” care au existat în cadrul plafonului de costuri, consideră fostul șef de echipă, Otmar Szafnauer. În timp ce introducerea unei limite a…