Gilles Villeneuve – Probabil cel mai rapid pilot al epocii sale. Cu excepția sezonului 1979, (unde a fost aproape de câștigarea titlului, deși a avut statutul de pilot secund) monoposturile pe care le-a pilotat nu s-au ridicat la nivelul talentului său. Acest lucru nu a fost însă o piedică în obținerea unor performanțe excepționale, ieșite din tipare. Gilles a fost un pilot pentru mase. La peste 40 de ani de la accidentul său fatal, (survenit la Zolder) Villeneuve încă este prezent în inima și sufletul fanilor „Marelui Circ”.
Despre sezonul 1980, nu este mare lucru de spus. Probabil că, Ferrari a „reușit” cel mai slab monopost al său din istorie, care i-a adus doar 8 puncte în întreaga stagiune. Astfel, șansele la campionat ale lui Villeneuve s-au evaporat în acel an. Totuși, canadianul a fost protagonistul unor evoluții care au depășit clar limitele mașini.
În Argentina, cu un monopost cu 2 secunde mai lent decât Williams-ul lui Jones, a reușit să reziste ritmului impus de australian, pentru o bună perioadă de timp. La Monaco, pe o pistă udă (pe finalul cursei), a început să fie mai rapid decât concurența, terminând pe 5.
Villeneuve a fost și protagonistul unui accident urât la Imola. În urma unei pene, canadianul a lovit zidul de protecție dinaintea virajului Tosa. Interesant este că, și coechipierul său a avut un accident asemănător, în acelaşi GP și în același loc. Ulterior, virajul avea să fie redenumit Villeneuve, fiind șicana unde în 1994, și-a pierdut viața Roland Ratzenberger.
După dezastruosul 1980, sezonul următor, poate fi considerat cel mai bun din carierea lui Gilles. Monopostul Ferrari avea un motor de top, însă era tras în jos de șasiu. Conform lui Harvey Postlethwaite, abia angajat atunci la echipă, mașina italiană avea 25% din apăsarea aerodinamică a monoposturilor concurente (Williams, Brabham sau Renault).
Pe Villenuve, nu l-a interesat acest lucru, obținând 2 victorii la Jarama și Monaco, circuite unde puterea motorului nu este relevantă. Pentru 1981, noul coechipier, era francezul Didier Pironi: „El avea o mică familie la Ferrari, însă s-a purtat frumos cu mine, punându-mă pe picior de egalitate cu el”, avea să constate Pironi, mai târziu.
Villenuve l-a dominat clar tot sezonul. Un exemplu clar ar fi cursa din Principat. Calificat al doilea, în spatele monopostului Brabham al lui Nelson Piquet (care avea o greutate sub limita regulamentului), nord-americanul a fost cu 2.5 secunde mai rapid decât Didier Pironi, care se afla abia pe poziția a 17-a! În cursă diferența dintre cei doi, va fi de un tur.
Succesul de la Monaco, în ciuda performanței incredibile, s-a datorat și unei conjuncturi favorabile (Piquet a suferit un accident, Alan Jones a rămas fără combustibil), însă cursa de la Jarama, este una dintre performanțele cele mai mari din toată istoria acestui sport.
Pentru 67 de tururi, canadianul i-a ținut în spate pe Laffite, Watson și Reutemann, diferența la final dintre primi 5 clasați, fiind de doar o secundă. În această perioadă, cu toată presiunea pusă de adversari, Gilles Villeneuve a mers impecabil, fără a comite vreo greșeală. Astfel, al 6-lea succes al scurtei sale cariere, poate fi considerat și cel mai mare.

Ultima sa vizită în Canada, pe un circuit ud, a fost marcată și ea de o performanță ieșită din tipare. În cursa care avea să reprezinte cântecul său de lebădă pe tărâm propriu, Gilles Villeneuve avea să termine pe podium.
În urma unui acroșaj minor, aripa față s-a desprins parțial, obturându-i vizibilitatea. Villenuve nu a cedat însă și a condus fără a vedea absolut nimic în față, orientându-se după petele ude de pe circuit, (după spusele proprii) pentru a ghida mașina.
Ulterior, după ce aripa față s-a desprins, Gilles a condus mașina fără apăsare pe puntea față, pe o pistă udă! În proces, a fost depășit de Watson în lupta pentru locul secund. Acest lucru nu îi afectează cu nimic, prestația sa extraordinară. La general, din nou statistica a fost una irelevantă. Locul 7 în clasamentul piloților, cu 35 de puncte.
Sezonul 1982, trebuia în sfârșit să îi aducă titlul. Acest an, a fost marcat de controversă și tragedie. Primele 3 curse ale anului, nu i-au adus nici un punct lui Villeneuve. În etapa de la Long Beach, canadianul a terminat pe 3. A urmat o descalificare, datorită faptului că s-a considerat că dimensiunile aripii spate, sunt ilegale. Urma Imola, cursa de casă Ferrari, pe lângă clasicul de la Monza.
În urma „războiului” dintre FISA și FOCA, doar 7 echipe au luat startul în cursă. Printre ele și cele 2 monoposturi Ferrari. Cursa s-a jucat între Renault și echipa italiană. Prost și Arnoux, au abandonat în urma unor probleme la motor. Pentru a-și securiza dubla, echipa lui Enzo, a transmis de la boxe, mesajul – „Slow” (încet).
Villeneuve a crezut că pe lângă ritmul lent sugerat de la boxe, ordinea din cursă trebuia păstrată, cu Pironi pe poziția secundă. Francezul avea însă alte planuri. După un duel purtat mai mult pentru fanii din tribune, Pironi l-a depășit definitiv în Tosa, la intrarea în ultimul tur. După cursă, pe podium, Gilles Villeneuve a părut efectiv siderat, neputând să înțeleagă acest deznodământ.
Simțindu-se trădat de Ferrari – respectiv Didier Pironi, Villenuve a jurat să nu mai vorbească niciodată cu pilotul francez.. Din păcate acest lucru avea să devină realitate. La Zolder, în etapa următoare, canadianul și-a pierdut viața în calificări, datorită unui acroșaj cu Jochen Mass.
Impactul de 230km/h a fost devastator. Gilles a fost catapultat din monopostul Ferrari (cu tot cu scaun). În ciuda eforturilor depuse pentru a fi salvat, accidentul s-a dovedit fatal. Se speculează că Villeneuve, aflat sub presiune (Pironi era mai rapid decât el în acea sesiune), l-au adus în starea de a-și asuma niște riscuri inutile. Mai există o variantă care stipulează că nord-americanul se îndrepta spre boxe, în momentul accidentului.
Un lucru este clar în acest caz: adevărul ne depășește uneori. Nu putem știi cu certitudine ce s-a întâmplat cu adevărat în acea zi. Ca o coincidență stranie, încă un deces avea să se petreacă în acel sezon (chiar la Montreal). Ricardo Palleti și-a pierdut viața în urma unui impact cu monopostul lui Pironi (care a calat motorul, pe grila de start).
Datorită tragediei care s-a petrecut la Zolder, Pironi avea să domine sezonul. Din păcate, Didier avea să sufere un accident asemănător (la Hockenheim) cu cel al lui Gilles. Pe pistă o pistă „inundată”, Pironi a intrat în spatele monopostului lui Alain Prost. Datorită acestui accident, francezul a suferit numeroase fracturi la picioare, iar cariera în F1 avea să îi fie încheiată. În 1987, el avea să își piardă viața (incident mortal, într-o cursă de powerboat)…
În epocă, s-a vehiculat zvonul, că pentru 1983, Villeneuve voia să treacă la Williams. Pe de altă parte, McLaren îi oferise și ea un contract. Ce alegere ar fi făcut canadianul? Greu de spus. La momentul Zolder însă, ruptura dintre el și Ferrari era deja existentă.
Cariera sa a fost una meteorică, însă el va rămâne pentru totdeauna în inimile fanilor. Jody Scheckter avea să spună la înmormântarea lui: „Îmi va fi dor de Gilles din două motive: Primul, este că a fost cel mai autentic om pe care l-am cunoscut. Al doilea, este că a fost cel mai rapid om din istoria motorsportului. El nu ne-a părăsit. Amintirile pe care le-a oferit, ne vor însoți pentru totdeauna”.