Concursul de auto & karting „GRAND PRIX TIMIȘOARA – MĂRȚIȘOR ANINOASA TIM 2026”, contând ca etapa a I-a din Campionatul de Automobilism & Karting Timiș 2026, ediția XXVII, și desfășurat în Timișoara, duminică, 22.03.2026, a fost o adevărată fiesta a sportului cu motor din vestul țării, adunând la start un număr record de concurenți – 43: toată crema automobilismului și kartingului timișorean și din zona de vest a țării.

Organizatorii, Asociația AUTO CLUB RALLY TIMIȘ, sub egida FRAS, s-au întrecut pe sine și au pregătit toate ingredientele pentru ca spectacolul să fie perfect, cu o vreme ideală pentru acest gen de sport, aplaudat la maximum de toți cei prezenți. Ca noutate, a fost introducerea claselor de Rally Cross (unde au participat sportivii maghiari), Juniori+ și EcoKarting juniori.
Festivitatea de premiere a început cu sărbătorirea tuturor doamnelor și domnișoarelor prezente, cu flori, mărțișoare și Diplome de „Frumusețe și Gingășie”.
Concurenții au fost adevărați fachiri ai volanului. După o bătălie acerbă, într-un total spirit de fairplay și sportivitate, experimentatul pilot și multiplul campion dumbrăvițean Marius Giurisici a obținut cel mai bun timp din concurs și a învins la clasa 1.
Papp Christian a câștigat clasa Juniori; Codrea David, clasa Juniori+; clasa specială Feminina a fost câștigată de Racolța Andra; clasa 2, de Krepelka Alexandru; clasa 3, de Stepan Darius, și clasa Rally-Cross, de Petruș Florin.
Micuții kartiști au făcut adevărate furori printre iubitorii acestui sport: Mihăiță Denis, la primul său concurs, a învins la clasa EcoKarting Junior; Mihăilescu Eric, la EcoKarting, și Avram Eduard, la karting cu motor.
Organizatorii s-au arătat foarte bucuroși că eforturile lor de antrenare, formare, promovare și creștere a acestor micuți copilași și tineri juniori în spirit de campioni, fairplay și sportivitate dau astfel roade.
Echipa CSC Dumbrăvița a câștigat tot ce se putea câștiga la această etapă, învingând la clasele Echipe Auto și Echipe Karting.
Sectiunea Karting:
Eco-Karting Junior:
1.Mihaita Denis
2.Tehei Marius
3.Dobircau Evelin
Eco-Karting:
1.Mihailescu Eric
Karting:
1.Avram Eduard
2.Juravlea Luca
Echipe karting:
CSC Dumbravita Karting Team (Mihăiță Denis, Tehei Marius, Mihăilescu Eric)
Secțiunea Circuit Viteză Auto:
Clasa 1
1.Giurisici Marius – Honda Civic
2.Ianas Petru – Opel Corsa
În atenția redacției sport!
3.Batran Daniel – Peugeot 106
Clasa 2
1.Krepelka Alexandru – Honda Civic
2.Saucan Raul– Ford Focus
3.Andrei Tiberiu – Ford Fiesta
Clasa 3
1.Stepan Darius – Opel GT
2.Popa Claudiu – Opel Kadett
3.Codrea Alin – Mitsubishi Colt
Clasa Rally-Cross
1.Petrus Florin – Seat Ibiza
2.Pataki Robert – Honda Civic
3.Kele Robert – Mitsubishi Colt
Clasa special Feminina
1.Racolta Andra – Suzuki Swift
2.Dragoste Raluca – Renault Twingo
3.Codrea Ana – Renault Twingo
Clasa Juniori
1.Papp Christian – Suzuki Swift
2.Racolta Andra – Suzuki Swift
3.Corlan Darian – Honda Civic
Clasa Juniori+
1.Codrea David – Mitsubishi Colt
2.Dragoste Sebastian – Renault Twingo
3.Codrea Ana – Renault Twingo
Echipe auto
1.CSC DUMBRAVITA RALLY TEAM (Giurisici Marius, Stepan Darius, Krepelka Alexandru, Buzdugan Razvan)
Aici aveți un video realizat de colegul nostru, Baicu Vlad-Andrei, în colaborare cu Giulia Borca (colaboratoare la Apex Motorport News și România Culture Cars) și Mircea Sorin (Colaborator la Romania Culture Cars) cu cele mai bune momente de la această etapă.
De asemenea, vă invităm să urmăriți și primul episod din Local Motorsport Challenge, un Podcast dedicat competițiilor regionale.
Felicitări tuturor, ne vedem la următoarea etapă!
Sursa articol: Ladislau-Marius Giurisici-Firuleasa – Comunicat de presa
Sursa foto: Ladislau-Marius Giurisici-Firuleasa – Comunicat de presa
Articolele noastre sunt susținute de ITP Fără Programare Sector 5 – partener de încredere al comunității auto – https://itpfaraprogramaresector5.ro/
