Helmuth Marko: „Hamilton nu i-a distrus cariera lui Albon, însă a pus o frână serioasă dezvoltării acesteia.”

Distribuie articolul:

Helmuth Marko îl acuză pe Lewis Hamilton că a influențat într-un mod negativ, parcursul lui Alex Albon în cadrul echipei Red Bull. În sprijinul afirmațiilor sale, Marko a amintit despre incidentele petrecute între Albon și Hamilton: Brazilia 2019 și Austria 2020. De asemenea, Marko susține că pilotul thailandez nu este suficient de agresiv pe circuit.

Alex a avut o mulțime de accidente în categoriile inferioare, iar acest lucru ne-a făcut să îl îndepărtăm din familia Red Bull. După acea fază turbulentă a carierei sale, am semnat din nou cu el. Nu își pierduse viteza. Lewis nu i-a distrus cariera, însă a pus o frână dezvoltării acesteia.”

„El era pe locul 2 în Brazilia 2019, atunci când Hamilton l-a scos de pe circuit. Anul următor, Alex a încercat să treacă de Hamilton pe exterior în Austria, dar Hamilton l-a scos în zona de pietriș.”

„Albon ar fi câștigat acea cursă, însă nu s-a ales cu nimic. El a avut nevoie de o perioadă lungă de timp, pentru a trece peste asta.”

„Alex este un pilot foarte rapid, dar eu cred că îi lipsește agresivitatea. Seamănă un pic cu David Coukthard, toată lumea îl place. Totuși, Coulthard nu a fost suficient de agresiv pe circuit.”

După stintul eșuat de la Red Bull, Alex Albon a reușit să se reinventeze la Williams. Pilotul thailandez a avut un sezon 2023 excelent, în care a depășit de multe ori posibilitățile monopostului FW45.

David Coulthard, pilotul cu care Albon a fost comparat de către Helmuth Marko, a concurat în F1 pentru echipe celebre (Williams, McLaren sau Red Bull). Cel mai bun rezultat obținut de Coulthard, a fost „titlul” de vicecampion mondial al sezonului 2001.

26 Vizualizări articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *