You are currently viewing Interviu || Cristiana Oprea: „Experiența din Raliul Croației a fost una intensă, care m-a marcat profund.”

Interviu || Cristiana Oprea: „Experiența din Raliul Croației a fost una intensă, care m-a marcat profund.”

Cristiana Oprea este un nume arhicunoscut pe scena motorsportului din România. Cu o carieră începută din simpla pasiune pentru automobile, ea a reușit să devină o prezență constantă în competiții internaționale. Cristiana este prima femeie pilot originară din România care a luat startul într-o etapă din cadrul Campionatului Mondial de Raliuri (WRC).


Mai mult, Cristiana nu a fost un deschizător de drumuri doar în lumea sporturilor cu motor. Platforma sa, intitulată „Femei în motorsport”, are drept obiectiv „demontarea stereotipurilor de gen din acest sport.” După cum se știe, scopul acestei platforme a fost atins, oferind o șansă uriașă femeilor aflate la început de drum în acest domeniu.


În cadrul interviului oferit site-ului Apex Motorsport News, Cristiana Oprea a ales să ne vorbească, printre altele, despre începuturile sale în motorsport, despre parcursul pe care l-a avut până acum, despre proiectele în care este implicată și pasiunile sale mai puțin cunoscute publicului larg. Conversația integrală cu Cristiana Oprea o găsiți în rândurile de mai jos.

1. Cum ți-ai început cariera în motorsport?

Am intrat în motorsport în vara lui 2015: ca PR al Federației Române de Automobilism timp de două luni, când am avut ocazia și de a fi copilot la Transilvania Rally alături de George Grigorescu, care mi-a devenit mentor. Sub îndrumarea lui, în 2015 am debutat ca pilot la coasta de la Brașov, apoi în 2016 am luat startul la primul raliu ca pilot, cu o Dacia Logan închiriată, experiență care m-a convins să investesc în propria mașină de curse – o Dacia Sandero pe nume Sean D’Or.

2017 a fost primul meu sezon complet în Campionatul Național de Raliuri, același an în care am absolvit și Arhitectura și deja al doilea când eram “excepția” – singura femeie pilot din CNR. Debutul meu a fost posibil cu ajutorul mamei mele, care a crezut în visul meu încă de la început, când eu nu bănuiam că pilotajul se poate transforma în carieră – până în 2019 nu am avut sponsori pentru participarea în CNR.

2. Cum ți-ai descrie sezonul 2024? S-a ridicat la nivelul așteptărilor tale?

Pentru mine, 2024 a fost al 10-lea sezon ca pilot, confirmând cea mai longevivă carieră a unei femei pilot de raliu din România. Totodată, 2024 a fost cel mai dificil sezon – din punct de vedere sportiv a fost rău, am concurat la 3 etape în Campionatul European și nu am terminat niciuna – însă povestind despre întâmplările din aceste competiții mi-am dat seama că nu l-aș șterge cu buretele.

Am învățat foarte multe în 2024, mi-am consolidat mentalitatea și reziliența și cred că este important să îmi asum aceste momente văzute de publicul larg ca “un eșec”, pentru că ele sunt importante în procesul de creștere prin care trece un sportiv, în fond un om normal care are obiective și visuri la fel ca oricine altcineva.

3. Cine sunt idolii tăi din lumea motorsportului?

Nu am idoli în motorsport, însă întotdeauna m-am inspirat urmărind online poveștile și parcursul altor fete pilot din generația mea – Catie Munnings, Ekaterina Stratieva, Emma Falcon, Tamara Molinaro ar fi câteva nume. Reușitele lor m-au încurajat să lupt pentru visul meu atunci când nu aveam astfel de exemple în țară și eram deja “criticată” că mă promovez prea mult. Un loc special îl are prietena mea Ramona Rusu, pilot de drift și campioană europeană, care mi-a fost alături cu sfaturi încă de când am debutat.

Îl admir pe Thierry Neuville pentru perseverența sa și spiritul de “never give up”, iar faptul că a câștigat titlul mondial în 2024 după atâția ani de încercări e exemplul perfect de spirit și mindset pe care mi-l doresc. Și acum că am cunoscut-o pe Burcu Cetinkaya, președinta comisiei FIA Women in Motorsport, pot spune că și parcursul ei în raliuri este o reală inspirație.

4. Ai fost o deschizătoare de drumuri pentru femeile pilot din România. Ești fondatoarea platformei „Femei în motorsport”. Care au fost motivele din spatele lansării acestui proiect?

Ideea pentru Femei în Motorsport a apărut în 2018, când am participat la Rally Sliven, în Bulgaria, unde am format (alături de copiloata Diana Hațegan) primul echipaj feminin românesc care a concurat în afara țării în ultimii 50 de ani. Copiloata Mihaela Beldie a fost prima româncă care a concurat în WRC, alături de pilotul Claudiu David – însă de la Simina Mezincescu (finalul anilor ’70) nu au mai fost femei pilot care să concureze în afara României. Informațiile acestea le-am aflat greu, povestind cu oameni din motorsport și chiar discutând cu doamna Mezincescu la telefon, iar asta m-a inspirat să construiesc o bază de date online, gratuită și ușor accesibilă, cu cât mai multe informații despre femeile din motorsportul românesc, implicate într-o varietate de roluri – pilot, copilot, organizator, media, oficiali.

Am început Femei în motorsport pentru că în teorie, în motorsport există oportunități egale și concurăm laolaltă, neavând clasament “de fete”, însă în realitate reprezentarea femeilor este de sub 10%, chiar mai puțin când vine vorba de piloți.

Misiunea platformei este de a demonta stereotipurile de gen din acest sport, promovând exemplele concrete ale femeilor care și-au urmat visul și și-au construit o carieră într-un domeniu predominant masculin, automobilism și motociclism. Cred cu tărie că reprezentarea este primul pas către performanță, iar Femei în Motorsport joacă un rol esențial în încurajarea și promovarea tinerei generații de sportive.

5. Poți spune că, datorită acestei platforme, s-au deschis noi oportunități pentru femeile pilot din România?

Nu o spun eu, o spun fetele de pe platformă, unele dintre ele având primele apariții în mass-media (TV, radio, presă) datorită prezenței lor pe platforma Femei în Motorsport și a implicării mele directe în relația cu media.

Însă cea mai mare satisfacție sunt mesajele pe care le primesc de la fete sau de la părinții acestora, care îmi spun că au debutat sau că urmează să facă primii pași în motorsport pentru că au văzut la mine că se poate. Nimic nu mă motivează mai tare să continui decât să știu că sunt fete care pilotează acum pentru că le-am inspirat prin activitatea mea sportivă și prin prezența pe social media.

6. Te-am ruga să ne descrii experiența avută în WRC (cum a apărut această oportunitate, parcursul, momente memorabile).

Cred că fiecare pilot de raliu visează să concureze în WRC, iar pentru mine cu siguranță e obiectivul cel mai mare! Participarea la Raliul Croației în 2022 a apărut oarecum întâmplător, pentru că aveam în plan să concurăm în Balkan Rally Trophy ERT, unde prima etapă se anulase. Planul de a debuta în WRC era pentru finalul anului 2022, însă având mașina pregătită și licențele internaționale luate, am decis să participăm în Croația pentru că era aproape de România și era tot un raliu pe asfalt. 

A fost o experiență intensă care m-a marcat profund. Chiar dacă am avut cea mai slabă mașină de la start (eram cu Peugeot 208 R2 printre multe Rally4), la shakedown am avut un ritm bun. Din păcate, în prima zi de concurs a plouat și am sărit afară chiar pe prima probă, neavând niște anvelope de ploaie în stare bună – pentru că nu am avut buget pentru unele noi. Mecanicii mei au reușit să repare mașina și am concurat în ziua a doua și a treia, însă am avut un ritm slab: îmi pierdusem încrederea în mine, în dictare și în mașină și ezitam foarte mult.

Cu toate astea am ajuns la finish și, chiar dacă nu am fost 100% pregătită pentru acel raliu, uitându-mă în urmă nu regret deloc că am luat decizia de a concura, pentru că am învățat și am crescut cât într-un sezon întreg. Acum pot spune cu mândrie că am devenit astfel prima (și singura până în prezent) româncă pilot care a concurat în Campionatul Mondial de Raliuri FIA WRC. 

Am povestit pe larg despre toată experiența pe blogul meu, aici

Raliul Croației mi-a adus foarte mult hate și a scos la iveală frustrările multor “sportivi” din România care nu au avut niciodată determinarea necesară unei astfel de participări. Un an și ceva tot zgomotul din social media mi-a afectat mult sănătatea mentală, ba chiar mi-am pus problema să renunț. La polul opus, am avut multă susținere de la comunitatea internațională de motorsport și de la cei câțiva români care au concurat în afara țării și știu cât de diferită și dificilă este o astfel de participare. 

Cu timpul, cu terapie și cu oamenii potriviți alături, am înțeles că tot ce s-a întâmplat, toate opiniile de după acel raliu spun multe despre cei care au comentat comod de pe canapea și nimic despre mine. Momentul acela m-a făcut să înțeleg că atunci când ești “excepția” apare foarte multă presiune, pentru că oamenii se așteaptă să fii automat pe podium și să “răzbuni” toate nereușitele celor dinainte. Acum mă amuză așteptările lor, aproape că le iau ca un compliment, dar eu știu de unde am pornit în motorsport și că mai am mult de compensat pentru lipsa experienței și a bugetului corect pentru participările internaționale, o problemă cu care m-am confruntat întotdeauna. 

Raliul Croației m-a făcut să înțeleg că reprezentarea corectă e un prim pas esențial spre performanța femeilor în motorsport – orice altceva e o excepție, nu e un sistem sustenabil, pentru că pune nedrept de multă presiune pe sportivele care încearcă să progreseze.

7. Din punctul tău de vedere, mai ales că ai depus eforturi considerabile în acest sens, crezi că motorsportul din România se îndreaptă în direcția corectă?

Eu am făcut ce am putut pentru a promova motorsportul românesc, întâi ca PR al Cupei Dacia timp de 5 ani (2015-2020), apoi prin Femei în Motorsport, proiect construit fără ajutor de la vreo instituție și fără sponsori, ci doar din proprie inițiativă cu resurse exclusiv personale.

Pentru Femei în Motorsport am folosit ghidurile și exemplele de bune practici puse la dispoziție gratuit de comisia FIA Women in Motorsport pentru astfel de inițiative. Totul a fost făcut de mine de la zero – website, social media, grafică – și administrez singură platforma cu tot ce înseamnă ea: crearea profilului fiecărui membru, interviuri, comunicate de presă. Însă pasiunea mea pentru acest subiect m-a costat mult.

Deocamdată, competițiile și federația din România nu sunt recunoscute de FIA, o situație conflictuală care a dus la excluderea mea din lotul de juniori în iunie 2021 după doar o etapă, din cauză că am participat la seminarul FIA Women in Motorsport din Monaco din iulie 2021. Practic, nu am mai putut beneficia de puținul buget alocat de Ministerul Sportului pentru că mi-am dorit să continui dezvoltarea proiectului Femei în Motorsport cu know-how de la FIA. Putem vedea și cazul lui Elliot Delecour, căruia FIA nu i-a recunoscut participările din CNR în 2024 în vederea obținerii unei licențe superioare pentru WRC Monte Carlo 2025.

Cât despre problemele de securitate de la curse, am fost printre primii piloți căruia i-a cedat GPS-ul la Raliul Clujului în 2021, când nu mi s-a afișat steag roșu, iar oficialii nu m-au crezut și mi-au dat amendă, ca un an mai târziu să se descopere probleme tehnice semnificative la acest sistem de monitorizare. Este unul dintre motivele pentru care nu mai vreau să concurez în CNR, până nu se schimbă abordarea. 

Apreciez eforturile de organizare, de digitalizare sau de promovare a motorsportului, remarcabile pe alocuri. Însă eu consider că până nu se rezolvă această situație conflictuală în așa fel încât competițiile din România să se desfășoare sub egida FIA, nu cred că motorsportul românesc se îndreaptă în direcția corectă, irosind resurse și timpul sportivilor.

8. Ai concurat în Opel Electric Rally Cup. Raportându-te și la cele două sezoane petrecute în această serie, cum vezi viitorul competițiilor motorizate? Crezi într-un viitor 100% „electric”?

Opel Electric Rally Cup a fost o experiență interesantă prin prisma faptului că este un campionat internațional care, chiar dacă se desfășoară doar pe asfalt, cuprinde în calendar evenimente foarte diferite. Asta ne-a ajutat pe mine și pe copiloata mea Alexia Parteni să ne îmbunătățim foarte mult dictarea și stilul de abordare a curselor, pentru că totul era nou și trebuia să ne adaptăm rapid. Mașina în sine e simpatică, dar are un raport greutate-putere echivalent cu Loganul de raliuri: Opel Corsa e-rally are 1600 kg și 136 CP, deci e destul de lent. E o mașină care necesită niște ajustări în stilul de pilotaj, lucru pe care nu am reușit să îl fac în totalitate, eu concurând în paralel și în European în 2022 și 2023 când am mers cu electrica.

Cred că motorsportul va muri dacă va fi 100% electric, pentru că motorsportul este în primul rând entertainment, oferă emoție și activează toate simțurile, ori o mașină electrică de curse nu va fi niciodată la fel de interesantă ca una cu motor termic. Iar specific legat de raliuri, Opel Corsa e-rally nu are autonomie suficientă pentru a parcurge tot itinerariul unui raliu, iar timpii de încărcare sunt mari, deci nu e deocamdată o soluție fezabilă la scară largă. 

Totodată sunt convinsă că o categorie de mașini electrice este benefică pentru sport, pentru că reflectă diversitatea din industria auto și are capacitatea de a atrage noi audiențe și noi sponsori. Mașinile electrice de curse readuc inovația și noutatea în competiții și – o parte importantă în motorsport – posibilitatea companiilor de a folosi motorsportul ca loc de testare și de dezvoltare pentru diverse componente, ceva ce a dispărut de mai bine de 15 ani. Eu am concurat în Opel Electric Rally Cup cu susținerea Vitesco Technologies România, a cărei echipă a contribuit la dezvoltarea unor componente de pe Opel Corsa electric, deci a fost o experiență cât se poate de relevantă și actuală pentru ingineria auto.

9. Cristiana, un alt domeniu de activitate care te reprezintă este jurnalismul auto. Te rugăm să ne spui câteva cuvinte și despre această activitate.

Eu am fost pasionată de mașini încă de mică și totul a început de fapt cu blogul meu despre mașini cu poveste, pe care l-am început în vara lui 2014. De atunci scriu constant: despre mașini, despre primii mei pași în motorsport într-un “Jurnal de pilot”. Am avut perioade în care mi-am pierdut vocea (din cauza hate-ului), perioade în care am avut mai multe colaborări și proiecte în auto cu lucruri interesante de împărtășit și perioade în care nu am scris pentru că m-am concentrat mai mult asupra laturii sportive. 

Acum mă bucur să fiu implicată într-un proiect amplu ca brand ambassador Autovit.ro, unde moderez un podcast despre industria auto și fac review-uri video de mașini, printre altele. E un proiect care m-a scos din zona de confort și m-a învățat foarte multe skills-uri noi legate de conținutul video, o parte care acum îmi place foarte mult.

10. Cât de mult contează aportul sponsorilor în motorsport? A fost greu să primești ajutor, sau ai reușit să obții susținerea necesară încă de la începutul carierei tale?

Sportul de performanță există doar prin sponsori. Sigur că există piloți își permit să concureze pe banii lor (fie că au propriile companii sau sunt susținuți integral de părinți), însă ei sunt o categorie aparte în motorsport și nu sunt regula. 

Debutul meu a fost posibil cu susținerea mamei mele, care mi-a putut asigura parțial bugetul necesar participărilor în Campionatul Național de Raliuri până în 2018 inclusiv. Încă de atunci munceam ca freelancer și puneam bani deoparte pentru curse, mulți ani am făcut proiecte de web design, grafică, comunicare, strategii de social media, pentru alți piloți sau echipe de motorsport din România sau chiar pentru clienți din alte domenii.

Munca legată de sponsori nu se termină niciodată și este foarte, foarte greu – e important ca orice tânăr care citește asta să fie conștient de faptul că motorsportul e scump și presupune multe sacrificii. Iar bugetele pentru participările internaționale sunt de câteva ori mai mari față de național. 

Eu nu am impresar sau manager, așa că mă ocup singură de căutarea și abordarea sponsorilor, de configurarea unor propuneri personalizate de parteneriat, de negociere și de contract. În plus, lucrez cu sponsorii actuali pentru diverse proiecte de comunicare sau imagine, sunt jurnalist auto, creator de conținut în mediul online și speaker corporate – fiecare campanie sau proiect în care mă implic mă ajută să îmi completez bugetul necesar pentru activitatea sportivă. Practic îmi dedic viața acestui sport. În plus, mă și ocup de logistica competițiilor în timpul sezonului (bilete de avion, cazări pentru mine și copiloata mea, discuții cu echipa tehnică pentru pregătirea mașinii de concurs), toate astea pe lângă pregătirea specifică unui sportiv (pregătire fizică și mentală, antrenamente pe simulator, analiză video a raliurilor).

11. Care sunt planurile tale pentru sezonul 2025?

Deocamdată nu pot anunța nimic concret, 2025 a început cu multă incertitudine și ezitare din cauza contextului social și geo-politic instabil. Sigur că obiectivul meu rămâne neschimbat: să continui să concurez și să progresez în Campionatul European de Raliuri, unde eu și Alexia am format anul trecut unul din cele doar două echipaje feminine din peste 70 de concurenți!

Sunt fericită să anunț că voi participa și în țară la câteva evenimente, însă voi dezvălui totul în următoarele luni.

12. Te rugăm să transmiți un mesaj fanilor tăi și cititorilor Apex Motorsport News.

Vă mulțumesc pentru toată susținerea și veniți pe probe – fără voi motorsportul nu există. Și desigur, #DriveYourCourage pentru că orice vis e posibil.

Îi mulțumim Cristianei pentru acordarea acestui interviu. Povestea sa de viață poate fi o sursă de inspirație pentru tinerele aspirante care își doresc să își facă debutul în motorsport. Redacția site-ului Apex Motorsport News îi urează mult succes în competițiile și proiectele în care este implicată, inclusiv în cadrul platformei „Femei în motorsport.”

Cristiana Oprea – Social Media links:

Tiktok / Instagram / Facebook / Website

Distribuie articolul:

Ionut Timofte

Pasionat de lumea motorsportului, scrie articole din pasiune și pentru a împărtăși cu ceilalți, cunoștințele pe care le are în acest domeniu. Unul din fondatorii proiectului Apex Motorsport News.

Lasă un răspuns