Cel mai nou nume care a urcat pe podium în Formula 1, Isack Hadjar, pare deja să își fi câștigat statutul de „rookie-ul sezonului”. Totuși, parcursul său putea arăta complet diferit încă de la debutul din Australia.
Vicecampionul din Formula 2 în 2024 nici măcar nu a apucat să înceapă oficial prima sa cursă în Marele Circ, după ce a pierdut controlul monopostului Racing Bulls pe parcursul turului de formare, lovind barierele în virajul 2. Chiar dacă nu a fost singurul pilot eliminat în acea etapă de deschidere a sezonului – condițiile de pe pistă fiind extrem de dificile – francezul a recunoscut dezamăgit că debutul său a fost „pur și simplu jenant”.
Însă, câteva cuvinte de încurajare venite chiar din partea tatălui lui Lewis Hamilton, Anthony, în paddock, l-au ajutat pe Hadjar să își revină rapid și să înceapă să demonstreze potențialul despre care se vorbea de mult timp.
De-a lungul sezonului 2025, tânărul pilot s-a dovedit constant o prezență constantă în zona punctelor, acumulând deja șase clasări în top 10 înainte de pauza de vară a Formulei 1. Printre cele mai reușite curse ale sale se numără un loc în primii șase pe străzile din Monte Carlo, urmat de o performanță remarcabilă la Zandvoort, unde a urcat pentru prima dată pe podium.
Iar cum viitorul coechipier al lui Max Verstappen nu a fost încă stabilit pentru sezonul viitor, Hadjar pare să fi dat deja lovitura: rezultatele obținute până acum ar putea să îi asigure promovarea la echipa principală Red Bull, cu câteva etape bune înainte de finalul campaniei.
Dar, înainte să analizăm situația sa într-un mod mai amplu…
Sunteți fani ai motorsportului și Formulei 1? Locuiți în București / împrejurimi ? Doriți să participați la evenimente tip „Watch Party” alături de o comunitate iubitoare de motorsport ?
Vă invităm să participați la evenimentele organizate de SCUDERIA FRANCESCO! În ultimele două weekend-uri de cursă , la cafeneaua Mugshot Bucharest, de pe Strada Aurel Vlaicu nr 20, zeci de fani înfocați, printre care și colega mea Adina Pricochel, ai cele mai înalte discipline a motorsportului mondial au fost prezenți și au trăit inclusiv „drumul spre podium” al lui Isack Hadjar la Zandvoort și victoria neașteptată a lui Max Verstappen de la Monza, cu sufletul la gură, toți împărtășind sentimente de extaz, bucurie, agonie față de piloții preferați și nu numai!

Detaliile despre următorul „Watch Party” le puteți afla pe pagina acestora . Mai multe imagini și detalii despre cum se desfășoară aceste Watch Party-uri puteți vedea în articolul scris de Adina , aici.

Nu mulți pot pune un trecut și un debut de F1 dezastruos în spate, iar Isack Hadjar este un exemplu de aur
Presa franceză l-a poreclit anul trecut „micul Prost”, datorită staturii sale, stilului rapid și asemănării vizibile cu Alain Prost. Supranumele a apărut după ce Hadjar a obținut prima sa victorie într-o cursă principală de Formula 2, în Australia, unde a urcat de la poziția a 8-a pe grilă până pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Privind în urmă, cariera sa în monoposturi a fost marcată de rezultate notabile: locul 3 în Formula 4 franceză (2020), locul 6 în Formula 3 asiatică și locul 5 în Formula Regional European (2021), urmate de un loc 3 în Formula Regional Asia și locul 4 în Formula 3 (2022), unde a ratat titlul pentru doar 16 puncte în fața lui Victor Martins, actual membru Williams Academy. În acel sezon, Hadjar era chiar pe locul 2 înaintea finalei de la Monza, cu doar cinci puncte în spatele liderului, dar un weekend ratat i-a compromis șansele.
În 2023 a făcut pasul către Formula 2 alături de Hitech, echipa pentru care alergase și în Formula 3. Din păcate, atât el, cât și colegul său Jack Crawford au avut un sezon modest, terminând pe pozițiile 13 și 14. Privind retrospectiv, performanța slabă părea mai degrabă o problemă a echipei decât a piloților, pentru că în 2024, odată trecut la Campos, rezultatele lui Hadjar au explodat. După un început lent, francezul a câștigat cursa principală de la Melbourne, a repetat succesul la Imola, a terminat pe 2 la Monaco, a obținut locul 5 la Barcelona, locul 3 în Austria și apoi o victorie la Silverstone. În plin sezon era deja considerat un pretendent serios la titlu, confirmat și de victoria de la Spa. Totuși, două weekenduri fără puncte la Monza și Baku, urmate de o pornire ratată în finala de la Abu Dhabi, i-au compromis campania, iar Gabriel Bortoleto a devenit campion.
Chiar și așa, comparând sezoanele din Formula 3 (2022) și Formula 2 (2024), Hadjar a fost mereu în lupta pentru titlu. A dovedit că poate concura la vârf împotriva unora dintre cei mai buni juniori din generația sa, chiar dacă nu a reușit să finalizeze cu trofeul.
Totuși, rămâneau semne de întrebare: era el cu adevărat pregătit pentru Formula 1 în 2025? Îngrijorările priveau mai ales autocontrolul emoțional. Există exemple clare, precum cursa de la Monaco în Formula 3, unde, deși se afla pe drumul spre victorie, o apariție târzie a Safety Car-ului l-a lăsat fără șanse, iar reacția lui a fost una foarte impulsivă. Și mai celebră a fost scena de la Monza 2022, tot în F3, când după un accident a izbucnit pe radio cu un mesaj plin de frustrare, rămas memorabil.
Deși el însuși a recunoscut că radioul îl face să pară mai furios decât este în realitate, Hadjar știe că pasiunea sa trebuie gestionată mai bine. Alți piloți au trecut prin situații similare: Yuki Tsunoda, de exemplu, a făcut progrese uriașe la capitolul control emoțional, iar chiar și Max Verstappen a avut momente în care furia i-a afectat performanța.
Pe lângă aceste episoade, Hadjar a primit și mai multe oportunități în sesiunile de antrenamente libere (FP1) din 2023 și 2024. Debutul său, la Mexico City, a fost unul foarte dificil – mai ales că nu mai condusese niciodată un monopost de F1 înainte. Ulterior a mai testat cu Red Bull la Abu Dhabi 2023, Silverstone 2024 și din nou Abu Dhabi 2024, acumulând treptat experiență. Totuși, impresia lăsată nu a fost la nivelul unor colegi de generație precum Ollie Bearman sau Andrea Kimi Antonelli, care au atras imediat atenția marilor echipe.
De altfel, planul inițial al Red Bull părea diferit: dacă Daniel Ricciardo și-ar fi confirmat statutul, Liam Lawson ar fi rămas la Racing Bulls, alături de Tsunoda, mai ales pentru sezonul de adio al Honda în Formula 1. În acel scenariu, Hadjar ar fi riscat să rămână fără loc, asemenea altor tineri talentați blocați de lipsa oportunităților. El nu a fost niciodată prima alegere, dar, privind acum, poate că ar fi trebuit să fie.
Deși debutul său de la Melbourne a fost catalogat chiar de el drept „jenant”, Isack Hadjar a reușit să lase rapid acel episod în urmă și să își construiască o serie solidă de rezultate.
În etapa următoare, din China, a ratat la limită zona punctelor, însă în Japonia a dat lovitura: s-a calificat în Q3, a obținut poziția a șaptea pe grilă și, mai mult, l-a devansat în calificări pe idolul său, Lewis Hamilton. La Suzuka, francezul a încheiat pe locul opt, rezultat care i-a oferit un impuls important pentru restul campaniei.
Pe parcursul următoarelor șase curse, Hadjar a punctat în patru dintre ele, inclusiv în Monaco, unde a avut o evoluție impecabilă și a obținut atunci cel mai bun rezultat al carierei: locul șase.
În timp ce Liam Lawson încă încerca să-și regăsească ritmul după retrogradarea din echipa Red Bull, la doar două etape de la startul sezonului 2025, Hadjar a ținut Racing Bulls în lupta strânsă a plutonului din zona de mijloc, menținând echipa competitivă într-un campionat extrem de echilibrat.
După o mică scădere de formă chiar înaintea pauzei de vară, Isack Hadjar a surprins complet paddock-ul în Olanda. Nu doar că a revenit în top 10, dar a reușit să plece de pe a doua linie a grilei de start.
În ultima său tur rapid din Q3, francezul i-a devansat pe George Russell și pe cei doi piloți Ferrari, obținând locul al patrulea pe grilă, chiar în aceeași linie cu pilotul Red Bull Max Verstappen. Mulți se așteptau ca în cursă să fie depășit rapid de monoposturile mai puternice din spatele său, dar Hadjar nu doar că a rezistat presiunii, ci a reușit să îl mențină pe Verstappen la o distanță rezonabilă.
Tânărul pilot nu a clacat nici în multiplele reluări după intrarea Safety Car-ului, păstrându-și poziția și părând sigur pe locul al patrulea pe final de cursă. Însă, cu opt tururi înainte de finish, când McLaren-ul lui Lando Norris s-a oprit din cauza unei scurgeri de ulei, Hadjar a profitat din plin și a urcat pe locul trei.
Această primă clasare pe podium l-a transformat nu doar în cel mai tânăr pilot francez care a urcat vreodată pe treptele podiumului în Formula 1, ci și în cel mai rapid pilot din programul Red Bull Junior care reușește o astfel de performanță. Recordul fusese deținut până atunci de Sebastian Vettel, care, în 2008, câștigase senzațional la Monza, pe ploaie, în cea de-a 22-a cursă a carierei. În comparație, Hadjar a reușit să scrie istorie după doar 14 Mari Premii.
De la „opțiunea de rezervă” de a fi prezent pe grilă la „prima opțiune” a înlocuirii lui Yuki Tsunoda
Chiar dacă Yuki Tsunoda a pus capăt unei serii negre de opt curse fără puncte la Zandvoort, viitorul său după 2025 nu pare să mai fie legat de programul Red Bull.
În schimb, Isack Hadjar a fost mereu sincer în fața presei, recunoscând că nu se simte încă pregătit să facă pasul către echipa mare. Motivul? A urmărit atât pe actualul, cât și pe fostul său coechipier cum s-au chinuit să facă față lui Max Verstappen într-un monopost Red Bull extrem de capricios.
Totuși, chiar dacă a repetat de mai multe ori că nu ar accepta o promovare în plin sezon – ipoteză respinsă și de șeful Red Bull, Laurent Mekies – francezul a admis că perspectiva de a fi colegul lui Verstappen din 2026 este o idee pe care nu o mai poate ignora.
„Evident că mă gândesc la asta”, a recunoscut Hadjar. „Mai sunt nouă curse în care trebuie să demonstrez că pot continua la același nivel. Dacă până la finalul sezonului încep să fiu învins weekend de weekend, atunci, da… situația nu va arăta bine pentru mine.”
Încrederea lui Hadjar că va putea face pasul în 2026 se leagă de schimbările majore de regulament care urmează să intre în vigoare. Acesta este convins că noile reguli vor diminua dificultățile cu care s-au confruntat până acum piloții din „al doilea monopost” Red Bull.
„Nu cred că se va mai discuta despre ‘a doua mașină’. Toată lumea va avea un monopost complet nou, iar accentul va fi pus pe direcția în care dezvolți mașina. Din punctul meu de vedere, asta chiar sună interesant”, a explicat el.
În timp ce generațiile recente de monoposturi Red Bull au fost renumite pentru un comportament dificil pe care Verstappen a reușit să-l gestioneze, revenirea la podelele de inspirație mai veche ar putea elimina acest punct vulnerabil.
Istoria arată că Red Bull nu s-a ferit niciodată să ofere șanse mari tinerelor talente – Max Verstappen și Sebastian Vettel fiind cele mai evidente exemple. Hadjar pare să aibă pedigree-ul necesar pentru a le urma traseul.
De la un debut care părea un eșec total în Australia, până la a fi văzut acum drept posibilul nou star al Red Bull-ului, povestea lui Isack Hadjar este una dintre cele mai spectaculoase reveniri din Formula 1 modernă.
Isack, cu picioarele pe pământ, vorbind despre șansele lui la „promovare”
Isack Hadjar a recunoscut că este tot mai deschis ideii unei posibile promovări la Red Bull în 2026, fiind convins că noile reglementări din Formula 1 vor face procesul de adaptare „mult mai simplu”. Francezul a impresionat deja în sezonul său de debut și a atras atenția prin podiumul obținut la Zandvoort, o performanță care l-a confirmat ca unul dintre cei mai promițători tineri piloți ai grilei.
El a subliniat că Red Bull este echipa unde și-ar dori să ajungă în viitor, dar este conștient și de nivelul de consistență pe care trebuie să îl mențină pentru a merita o astfel de oportunitate. În prezent, obiectivul său este să confirme în cele nouă curse rămase din campionat că poate continua la un nivel înalt; în caz contrar, orice serie de rezultate negative i-ar putea afecta serios șansele.
La începutul anului, Hadjar părea ezitant în privința unui transfer rapid de la Racing Bulls la Red Bull. Pe măsură ce sezonul a avansat și s-a acomodat mai bine cu ritmul Formulei 1, poziția sa s-a schimbat. Dacă la debut considera că nu ar avea sens să fie aruncat direct în echipa mare, acum vede anul 2026 drept o oportunitate reală, mai ales că acesta va marca un nou început pentru toată grila.
Hadjar a evidențiat faptul că schimbările de regulament vor modifica dinamica echipei Red Bull, în special problema legată de „a doua mașină”, care a stârnit dezbateri în ultimii ani. În viziunea lui, odată cu apariția monoposturilor complet noi pentru toți, nu va mai exista această diferențiere între piloți. În loc de un rol secundar, fiecare pilot va avea șansa de a contribui decisiv la direcția de dezvoltare a mașinii, ceea ce pentru el reprezintă o provocare atractivă.
Dar oare este o promovare?
Realist, e greu de crezut că Tsunoda va avea succes la Red Bull. Yuki a fost un pilot bun, dar sincer vorbind, contextul echipei și monopostului de anul acesta nu l-au ajutat. RB21 e un monopost cu o fereastră de operare extrem de îngustă, un „diva car” în toată regula. Doar Max a reușit să îl stăpânească, și asta pentru că lucrează cu echipa din 2016, modelând mașina după stilul său agresiv pe față. Odată cu schimbarea de regulament din 2026, Red Bull are șansa să reseteze situația și să construiască un monopost mai „prietenow” pentru piloți. Dacă reușesc să deschidă acea fereastră de operare și să mențină performanța, oricine va fi colegul lui Verstappen va avea șanse reale, spre deosebire de prezent, unde această generație de monoposturi îți poate ruina cariera.
Hadjar, fără îndoială, va vâna acel loc de la Red Bull, dacă Yuki clachează. Însă există un alt nume care poate schimba calculele: Arvid Lindblad.
Britanicul de 17 ani, pilot tot pentru Campos în F2, este văzut de Helmut Marko și Christian Horner drept „următorul Verstappen”. A câștigat Formula Regional Oceania la început de sezon, are deja suficiente puncte pentru superlicență, a împlinit 18 ani în august și este deja în vizor ca fiind principalul înlocuitor al lui Isack dacă merge la Red Bull.
Arvid e deja introdus într-un program personalizat, a testat cu monopostul Racing Bulls din 2023 la Imola și are 2 victorii și 3 podiumuri în Formula 2 anul acesta. E evident că Red Bull îl pregătește pentru un salt direct la una din echipele sale în 2026. Și atunci, Hadjar trebuie să facă tot ce-i stă în puteri ca să demonstreze că merită să rămână în prim-plan, să pună Red Bull în dificultate dacă va veni momentul unei alegeri.
Totuși, istoria recentă a programului Red Bull e un avertisment pentru Hadjar. Am văzut cum Perez, Gasly, Albon și acum Lawson au fost aruncați în situații imposibile. Trei dintre acești patru piloți erau juniori Red Bull, și toți au plătit prețul unor decizii grăbite. În timp ce „echipa B” – fie că s-a numit Toro Rosso, AlphaTauri sau Racing Bulls – a servit adesea drept trambulină spre alte echipe, rareori a fost o cale reală către Red Bull Racing. Doar Ricciardo a reușit tranziția cu succes, în 2014.
Gasly a renăscut la Alpine, Albon excelează la Williams, chiar și Lawson a arătat calitate în puținele curse din 2023. Dar niciunul nu a fost lăsat să construiască ceva la Red Bull. Programul lor funcționează excelent ca să aducă piloți în Formula 1, dar aproape niciodată ca să-i transforme în titulari la echipa mare.
Hadjar, susținut de Red Bull încă din 2022, trebuie să fie conștient că recunoștința și loialitatea nu țin loc de rezultate. Ei l-au ajutat să ajungă aici, dar la fel de repede îl pot lăsa deoparte. Prioritatea lui acum trebuie să fie cariera proprie – să își consolideze poziția, să obțină rezultate solide și să-și mențină opțiunile deschise.
Este încă devreme, dar rezultatele sale din 2025, inclusiv podiumul de la Zandvoort și revenirea de la plecarea din pitlane la finish în puncte la Monza, arată că are potențial.
Pe termen mediu, apariția Cadillac în 2026 adaugă și mai multe necunoscute. După primul an, se poate ca noua formație americană să caute un piloți tânăr rapid precum Hadjar sau chiar Bortoleto. Cert e că, dacă vrea să-și asigure viitorul în Formula 1, Hadjar trebuie să demonstreze constant, indiferent dacă drumul trece sau nu prin Red Bull Racing.
Pentru că, realist vorbind, șansele ca el să rămână alături de Verstappen pe termen lung sunt mici. Însă dacă își continuă progresul și confirmă în continuare la fel cum a făcut-o în majoritatea curselor din acest sezon, atunci poate să-și scrie propria poveste în Formula 1 – fie că e „la taurii mari”, fie în altă parte.
Surse de ajutor si inspirație: Autosport , Motorsport Week , Crash, Tommo.






