Peste mai puțin de trei săptămâni, în perioada 24 – 26 octombrie, trei copii români, membri ai clubului sportiv Junior Motorsport vor participa la cursa DMV 1000 km de la Hockenheim.

Astfel, Stefanos Ladopoulos, Boris Dobre și Darius Chirilă, se vor confruntă cu probabil, cea mai mare provocare din viață lor, de până acum.
Deși nu este pentru prima oară când participa la concursuri internaționale, ei având ocazia în acest an să mai participe de câteva ori, pe cunoscutele circuite germane Oschersleben, Nurburgring, Lausitzring sau Hockenheim, în cadrul competiției DMV BMW Challenge, piloții tineri de la Junior Motorsport, se vor confruntă cu provocări uriașe, chiar din momentul startului, grilă de pornire fiind una mai mult decât aglomerată, iar evitarea contactelor cu alte mașini în acel moment, elementul care îi va ține în joc pentru restul etapei.

De asemenea strategia, gestionarea bună a pneurilor, condiția fizică a piloților și nu în ultimul rând vremea și norocul, vor fii componente importante în finalizarea unei curse de 1000 de kilometri.
Proiectul Junior motorsport, a prins contur în mintea unui pasionat al motorsportului românesc, în toamna anului 2020, când Georgios Ladopoulos – pilot, copilot, organizator de competiții și restaurator de mașini istorice, a remarcat absența unei nișe specifice și necesare formării viitorilor piloți și trecerea acestora de la stadiul de amatori, la cel de profesioniști.

Astfel, în luna martie a anului 2021 a luat ființă ACS Junior Motorsport, adevărată pepinieră de talente, unde viitorii piloți vor beneficia de o baza materială solidă și de instructori bine pregătiți.
În ultimii patru ani, Academia Junior Motorsport a pregătit zeci de copii și tineri în artă pilotajului, multitudinea de cupe și trofee, precum și numeroasele titluri de campion, în diverse competiții naționale, demonstrând că inițiativa “grecului” a fost una de succes.

De altfel, faptul că în acest an (2025), au început să participe în competiții internaționale, deși vârstă lor este sub 18 ani, arată nivelul de pregătire și performanță, la care au ajuns membrii clubului Junior Motorsport.
Odată calea deschisă de Junior Motorsport, o multitudine de cluburi și asociații sportive, dedicate copiilor și juniorilor, și-au făcut apariția pe scenă motorsportului românesc, totodată cu înființarea unor campionate naționale, consacrate în exclusivitate lor.

De altfel, acest gen de cluburi sportive participa și la evenimente conexe motorsportului cum ar fi, tabere sportive, manifestări legate de educație rutieră, etc, iar din păcate, uneori, în cadrul unor astfel de evenimente, atunci când concurență pare mare, pot apărea anumite aspecte nesportive, duse câteodată prea departe.
Întorcându-ne de unde am plecat, astăzi vedem foarte clar roadele “semințelor” sădite în 2021 de Georgios Ladopoulos, iar faptul că trei juniori vor reprezenta România într-o cursa de 1000 de km, trebuie să ne facă mândrii.
Acestea fiind spuse, urăm multă bafta concurenților noștrii!
Sursa articol: Boboacă Ilie-Marius – Comunicat de Presă
Credit foto: Junior Motorsport
Articolele noastre sunt susținute de ITP Fără Programare Sector 5 – partener de încredere al comunității auto – https://itpfaraprogramaresector5.ro/
