Fuji este un circuit relativ simplu și a fost folosit în 1976 și 1977 pentru organizarea MP al Japoniei, prima vizită fiind faimoasă pentru că a decis o luptă pentru campionat care a durat un sezon între James Hunt și Niki Lauda în timpul unei curse desfășurate în condiții atroce.
Marele Premiu al Japoniei din 1976 nu a fost doar o simplă cursă de final de sezon; a fost un scenariu de film desfășurat în realitate sub o ploaie torențială la poalele Muntelui Fuji. A fost momentul care a definit conceptul de „eroism” în Formula 1 și a consolidat una dintre cele mai mari rivalități sportive din istorie: James Hunt vs. Niki Lauda.
Condițiile meteo de la Fuji, pe 24 octombrie 1976, au fost atât de extreme încât, după standardele moderne de siguranță, cursa nu ar fi primit niciodată permisiunea de a începe. A fost o confruntare între ambiția comercială adică mai exact presiunea televiziunilor și instinctul de supraviețuire al piloților.
Nu era vorba doar de ploaie, ci de un mix letal de ceață densă coborâtă de pe Muntele Fuji și spray-ul de apă aruncat de mașini. Piloții din spatele grilei nu vedeau absolut nimic în fața lor. Apa nu se scurgea, ci forma bălți imense și veritabile „râuri” care traversau pista în puncte critice, iar organizatorii și televiziunile au făcut presiuni imense ca această cursă să nu fie anulată deoarece avea loc o premiere media în istoria F1: era prima cursă de F1 transmisă în direct prin satelit în multe țări. Bernie Ecclestone și oficialii au decis să dea startul la ora 15:09, chiar dacă lumina naturală începea deja să scadă, adăugând întunericul pe lista pericolelor
Mașinile de Formula 1 din 1976 aveau o gardă la sol foarte joasă și pneuri care, deși erau de ploaie, nu puteau evacua volumul uriaș de apă în condiții de ploaie și carosabil umed. Rezultatul? Mașinile făceau acvaplanare în fiecare porțiune dreaptă a circuitelor dar și în zonele de viraje cu înclinație, pierzând viteză și totodată deveneau greu de oprit și controlat.
Astfel, au fost generate cazuri în care monoposturi competitive din acel an 1976 au ajuns din urmă monoposturi întârziate pe porțiuni greu de depășit cu slick-uri, dar încălțate cu acele tentative pneuri wet pierzând orice contact cu asfaltul făcând adevărate scene de „balet controlat” cu mașini de F1.
Înainte de start, tensiunea era colosală. Niki Lauda conducea clasamentul la puncte, deși cu doar câteva luni înainte în august 1976 suferise un accident teribil la marele premiu al Germaniei desfășurat la Nürburgring.
În turul 2, Niki a lovit un parapet în urma unei defecțiuni tehnice, iar mașina lui luând foc și fusese la un pas de moarte în flăcări, acesta fiind salvat de piloții: italianul Arturo Merzario de la Wolf Williams Racing, britanicul Guy Edwards de la Hesketh Ford, conaționalul austriac Harald Ertl de la Hesketh Ford și americanul Brett Lunger de la Surtees.
James Hunt, britanicul carismatic și rebel de la McLaren, recuperase terenul în absența lui Lauda, ajungând la Fuji la doar trei puncte în spatele austriacului.
Ziua cursei a adus o ploaie musonică și o ceață densă. Vizibilitatea era aproape de zero, iar riscul de acvaplanare era imens. După lungi amânări, startul s-a dat într-un haos, lucru care a schimbat istoria F1 deoarece la doar două tururi parcurse din cursă a apărut abandonul voluntar a lui Niki Lauda, care a intrat la boxe și s-a retras.
Într-un gest de o onestitate brutală, a declarat: „Viața mea valorează mai mult decât un titlu”. Având în vedere că pleoapele sale fuseseră arse la Nürburgring și nu putea clipi normal, decizia a fost pe cât de sigură, pe atât de controversată pentru Ferrari care și-ar fi dorit acel titlu de campion la piloți. În 1976, Ferrari a câștigat doar titlul la constructori.
James Hunt a rămas pe pistă, însă avea nevoie de un loc 4 pentru a deveni campion. Cursa a fost un dezastru logistic. Hunt a condus la limită, a supravirat excesiv, iar apoi pneurile i s-au degradat din cauza supraîncălzirii, a făcut o oprire târzie la boxe și a căzut pe locul 5 cu doar câteva tururi înainte de final, lucru care asigura titlu mondial lui Lauda.
Însă talentul și carisma lui James Hunt, care a condus într-un stil de recuperare evitând zonele cu apă în exces, a reușit să treacă în ultimele turuie de Alan Jones (Surtees Ford) și de coechipierul lui Niki, Clay Regazzoni. Când a trecut linia de sosire, Hunt era convins că a pierdut titlul, iar cand s-a oprit la boxe, furios, era gata să se certe cu echipa sa, doar pentru a fi întâmpinat de vestea că terminase pe locul 3, lucru care i-a adus singurul titlu la piloți din cariera sa.
James Hunt a devenit campion mondial cu un singur punct avans în fața lui Niki Lauda (69 James, 68 Niki ). Cursa a fost câștigată de Mario Andretti (Lotus), iar podiumul a fost completat de Patrick Depailler (Tyrell).
Sursa: instagram grandes.historias_gp
Anul acesta, fiind 50 de ani de la sezonul de F1 din 1976, care a schimbat istoria competiției 1 în bine, recomand vizionarea filmului Rush. Acesta surprinde foarte bine întreaga bătălie dintre Niki și James, dar și detalii din sezonul 1976 – printre care Tyrell P34, singurul monopost din istoria Formulei 1 cu șase roți. Filmul poate fi urmărit pe Prime (Amazon) sau pe site-uri de filme online free.
Filmul Rush culminează cu o reconstituire fantastică a Marelui Premiu de la Fuji, unde regia semnată de Ron Howard reușește să transpună spectatorul direct în cockpitul unui monopost din epocă, capturând teroarea pură a pilotajului pe o pistă inundată.
Pelicula subliniază extraordinar contrastul dintre pragmatismul analitic al lui Niki Lauda, care alege să retragă mașina la boxe după doar două tururi din cauza lipsei de vizibilitate și a riscului inacceptabil de acvaplanare, și determinarea britanică a lui James Hunt de a rămâne pe pistă într-o cursă de uzură extremă.
Scenariul pune accent pe gestionarea critică a pneurilor de ploaie pe un asfalt care începea să se usuce, provocând degradarea rapidă a compoziției și forțându-l pe Hunt să intre la standuri pentru un schimb de roți tardiv, ceea ce l-a aruncat în pluton.
Finalul filmului imortalizează acea recuperare furibundă în care Hunt, forțând la limită înainte de căderea steagului în carouri, reușește să urce pe locul 3 și să cucerească titlul mondial la o diferență de un singur punct, transformând Marele Premiu al Japoniei din 1976 dintr-o simplă etapă de calendar într-o epopee despre limita fină dintre instinctul de conservare și gloria sportivă.
Sursa: instagram Rushmovie
Sursa informații privind cursa: Maurice Hamilton, Henri Paul, Bernard Cahier, „Japonia”, „ Formula 1: The pursuit of speed”, Aurum Press Ltd, London, 2016, p.240.
Site official F1
Sursa imagini: Instagram.
Despre autor
