Piloții Red Bull Racing surprinși de rezultatele din calificările pentru Marele Premiu Barcelona-Catalunya
Calificările pentru Marele Premiu Barcelona-Catalunya au decurs mai bine decât piloții Red Bull Racing s-ar fi așteptat. Max Verstappen și Isack Hadjar au vorbit despre așteptările avute la începutul acestui weekend și modul în care plănuiesc să abordeze cursa din această după-amiază.
După rezultatele catastrofale din Marele Premiu al Principatului Monaco, care au inclus abandonul lui Max Verstappen încă de la start și pierderea podiumului de către Isack Hadjar, cei doi piloți Red Bull Racing au tras primele verdicte înaintea cursei din Barcelona-Catalunya.
Marele Premiu al Principatului Monaco: Abandon pentru Max Verstappen
Calificat la mai puțin de cinci sutimi de secundă în spatele lui Kimi Antonelli (1:12.094s), Max Verstappen a împărțit prima linie a grilei de start cu pilotul Mercedes. Orice speranță de a prelua conducerea cursei a fost spulberată chiar în momentul stingerii luminilor semaforului, când unitatea de putere a cedat după eliberarea ambreiajului, iar monopostul lui Verstappen a rămas pe circuit. Instruit să revină la boxe, pilotul olandez a fost nevoit să abandoneze cursa.
Ulterior, Team Principal Laurent Mekies a oferit mai multe detalii legate de problema întâmpinată de Verstappen, confirmând că defecțiunea s-a produs la nivelul unității de putere, pe care, după cum a declarat acesta, echipa intenționa să o schimbe după cursa din Monaco.
Schimbarea unității de putere după Marele Premiu al Principatului Monaco este o strategie pusă în aplicare de majoritatea echipelor. Având în vedere configurația circuitului, echipele preferă să folosească o unitate de putere mai uzată, pe care să o înlocuiască cu una nouă înainte de weekendul de cursă din Spania.
Marele Premiu al Principatului Monaco: Isack Hadjar pierde podiumul în favoarea lui Pierre Gasly

Cursa Marelui Premiu al Principatului Monaco a adus o serie de penalizări pentru mai mulți piloți care au fost acuzați de depășirea limitei vitezei la intrarea pe linia boxelor. Majoritatea și-au ispășit penalizările pe durata cursei, în afară de Pierre Gasly (Alpine F1 Team), care a fost retrogradat din P3 în P7 la sfârșitul cursei, Isack Hadjar fiind promovat pe locul al treilea.
Nemulțumită de această decizie, echipa Alpine a contestat hotărârea luată de FIA. În urma acestei acțiuni, comisarii de cursă au hotărât că dovezile oferite de Alpine au fost suficiente pentru a demonstra că penalizarea acordată lui Pierre Gasly a fost o decizie luată în lipsa tuturor dovezilor necesare. Astfel, Pierre Gasly a revenit în P3, retrogradându-l pe Isack Hadjar în P4.
Cred că suntem puțin derutați, nu atât din cauză că pierzi sau câștigi un podium. Suntem puțin derutați pentru că, până la urmă, vorbim despre penalizări care nu pot fi atacate cu recurs, iar tu concurezi pe circuit alături de monoposturi care primesc astfel de penalizări fără drept de apel și îți adaptezi stilul de pilotaj în funcție de asta, a declarat Laurent Mekies în urmă cu o zi pentru Sky Sports.
Calificările pentru Marele Premiu Barcelona-Catalunya
Piloții Red Bull vor ocupa cea de-a treia linie a grilei de start în cursa Marelui Premiu Barcelona-Catalunya. Calificările au decurs fără probleme majore pentru cei doi piloți, iar Max Verstappen va pleca de pe locul 5, fiind urmat de coechipierul său, Isack Hadjar, care s-a calificat pe locul al șaselea, fiind cu o jumătate de zecime de secundă mai lent decât Verstappen.
Max Verstappen: A decurs mai bine decât ne-am fi așteptat

Ritmul menținut pe parcursul primelor două sectoare l-a pus pentru câteva momente pe Max Verstappen în lupta pentru pole position, dar supraîncălzirea pneurilor l-a făcut să piardă aderența în ultimul sector, acesta încheind turul rapid la aproximativ trei zecimi de secundă în spatele pole sitter-ului George Russell (Mercedes).
Cred că a fost o sesiune de calificări decentă pentru noi. Este păcat că pe acel ultim tur, ultimul sector nu s-a legat. Cumva, pur și simplu nu am mai avut deloc aderență începând cu virajul 10. Din păcate, asta ne-a costat locul trei astăzi, a declarat Verstappen.
Steagul roșu cauzat de coliziunea lui Charles Leclerc în Q3 a fost un alt factor care a influențat rezultatul obținut de pilotul olandez în calificări. Max Verstappen și Oscar Piastri (McLaren) au fost singurii piloți aflați pe circuit în momentul producerii incidentului, iar potrivit declarațiilor oferite de pilotul Red Bull, această întrerupere a afectat dinamica ultimei sesiuni.
Eu am pierdut puțin acel ritm în Q3 (…). Ieși, faci turul, revii la boxe, mai pui puțin combustibil și ieși direct înapoi. Oscar și cu mine am avut acea pauză de 10 minute. Din păcate, s-ar putea ca asta să nu fi funcționat în avantajul nostru, a explicat Verstappen.
Isack Hadjar s-a declarat dezamăgit de rezultatul obținut
Isack Hadjar și-a exprimat dezamăgirea legată de locul obținut în calificări. Principala sa nemulțumire a fost legată de faptul că performanța echipei a fost sub așteptări pe top parcursul weekendului, ceea ce l-a privat la limită de un loc pe cea de-a doua linie a grilei de start.
O zi de vineri dificilă, o dimineață de sâmbătă la fel, iar apoi, în calificări, se pare că am crescut puțin ritmul. Mai ales pe măsură ce am avansat în Q3. Nici măcar nu știu cum de suntem la doar trei zecimi de pole position, în condițiile în care tot timpul am fost la o secundă în urmă. Este puțin surprinzător, iar faptul că am fost atât de aproape de P3 face ratarea acestei poziții destul de dezamăgitoare, a declarat Hadjar.
Surse: Formula 1, Motorsport.com, Red Bull Racing