Weekend-ul trecut a avut loc ultima etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă – Trofeul Poiana Brașov adunând la startul competiției peste 90 de piloți. Printre cei înscriși s-a aflat și Marco Leu.

Aflat în sezonul de debut, Marco a avut un dublu rol la această etapă. Pe lângă cea de pilot, fiul regretatului sportiv Mihai Leu a avut și rolul de organizator. Chiar și așa, pilotul hunedorean a reușit să își îndeplinească obiectivele pentru această cursă.
Rezultatele obținute:
- Locul 2 la Debutanți
- Locul 3 la Grupa 7/7a

Iată ce a declarat pe Social Media:
„Un weekend intens la Trofeul Brașov, de data aceasta nu numai ca organizator, ci și ca pilot. A fost probabil cel mai solicitant weekend de până acum, dar și unul dintre cele mai frumoase.
Am început pe locul 2 debutanții și locul 3 grupa și clasa. Din fericire, două persoane au fost anulate după ce un concurent a pierdut uleiul pe spate, iar arbitrii nu au reușit să-l oprească pe timpul util. Ironia este că, în această mană, am început să îmbunătățesc timpul și am reușit să ajung mai mult la poziția în clasament.

Clar și așa, sunt acasă cu satisfacție, experiență și dorință de mai mult.
Mulțumesc tuturor celor implicați și care au fost alături de mine!”
Felicitări pentru rezultatele obținute și baftă în continuare!
Sursa articol: Danny Ungur Racing, Marco Leu (Social Media)
Sursa foto: Danny Ungur Racing, Marco Leu (Social Media)
Articolele noastre sunt susținute de ITP Fără Programare Sector 5 – partener de încredere al comunității auto – https://itpfaraprogramaresector5.ro/
