Un final de cursă incendiar, dar și foarte controversat, o penalizare de 3 secunde primită de Bogdan Moldovan (pilot ce a trecut primul linia de finish), aduce victoria pentru Mercedes (prin Leo) în cursa ce a deschis Sezonul 5.
Astfel, Leo devine pilotul cu cele mai multe victorii pe un singur circuit (3 succese în Bahrain), și primul pilot ce conduce clasamentul general al piloților -de trei ori-, după etapa inaugurală.
Bogdan Moldovan, campionul din sezonul trecut, va concura în Sezonul 5 alături de Scuderia Ferrari. Bogdan a reușit să pună mașina roșie în pole, cu un timp de 1:27.690, urmat de Leo (la un ecart de 0.133s), și Agonized cu (la o distanță de două zecimi).
Totuși, recordul turului de circuit nu a fost doborât. Acesta a fost reușit de Tudy în Sezonul 4, cu un timp de 1:27.555. Un aspect interesant: Primii 16 piloți au fost despărțiți de doar o secundă și jumătate.
Plecat bine din Pole, Bogdan își păstrează poziția, urmat de Leo si Agonized. Pentru 25 din cele 29 de tururi, acesta a fost topul 3.
Mai în spate, însă, a fost o luptă continuă pentru poziții. Răzvan, la debutul în RRC, reușește să câștige 3 poziții (de pe 7, până pe 4), în primele două sectoare ale turului inaugural.
Mașina Haas pilotată de el, cu o aripă
spate medium downforce a avut un avantaj vizibil, când monoposturile rulau în „trenuleț.”
În turul 2, Mecanicu, pilotul celor de la Aston Martin, se retrage din cauza problemelor de conexiune.
Răzvan își păstrează locul 4, dar este urmat la o diferență infimă (o secundă) de Jaguar și Nelu Safu, fiind depășit de ambii până în turul 8.
În turul 10, Andrei Corduneanu (Ferrari) pierde controlul monopostului și își distruge aripa față. Acest incident a dus la apariția primul SC. Toți piloții intră la pit-uri pentru schimbul obligatoriu de pneuri.
Ecartul dintre piloți fiind practic șters, începe a doua parte a cursei. Topul 3 rămâne neschimbat, toți cei trei piloți având pneuril Medium, dar se alătură luptei Jaguar și cu Nelu Safu, primii 5 rulând la o distanță mai mică de 3 secunde până la finalul cursei.
Între timp, la mijocul clasamentului, se duce o luptă crâncenă pentru poziții. Protagoniștii acestei bătălii? Răzvan, Raul, Andrew si Rareș Ene.Toți au pilotat minute bune într-un trenulet DRS, miza fiind poziția a 6-a.
În turul 24 își face apariția ultimul SC al acestei curse și „aruncă în aer” finalul GP-ului. Toți piloții au oprit la standuri. Până la afișarea steagului în pătrățele mai erau 4 tururi. La boxe, toată lumea a optat pentru pneuri Soft.
La iesirea SC-ului, în turul 26, Leo lansează primul atac pentru prima poziție ocupată de Bogdan și reuseste să treacă.
Astfel, el este „vânat” pe parcursul celor trei tururi ramase, iar în ultima buclă , Bogdan lansează la rândul său un atac, ajutat de DRS si Tow.
Bogdan a reușit să își recâștige prima poziție și în felul acesta am avut parte, de unul dintre cele mai intense finaluri ale unei curse care a avut loc, în cadrul RRC.
Cei 2 (practic) au avut un duel roată la roată pe parcursul ultimului tur, un duel care le-a stors și ultima picătură de energie.
Per total a fost o cursa foarte spectaculoasă, o cursă ce sperăm să fie reprezentativă pentru tot sezonul.
Duminică are loc etapa a doua, în Spania, pe circuitul de lângă Barcelona. Cursa este live pe canalul RRC de Youtube.