Rudolf Caracciola este un nume puțin cunoscut în prezent. În zilele noastre, pilotul reprezentativ al mărcii germane este cu siguranță, Lewis Hamilton. Vorbind strict despre Formula 1 -în ceea ce privește echipa Mercedes- înainte de Hamilton au fost Juan Manuel Fangio și Stirling Moss (considerat în epocă, un locotenent al argentinianului). Accidentul cu 82 de morți de la Le Mans, din 1955, a oprit perioada de dominație a celor de la Mercedes, care avea să se retragă la finalul aceluiași an din competiția supremă. Odată cu întoarcerea acestora în F1, în 2010, Mercedes a avut în garajul propriu personalități legendare (precum Michael Schumacher), piloți capabili să obțină titluri mondiale (Nico Rosberg) sau piloți tineri, în ascensiune, care pot se pot lupta pentru podiumuri/victorii (George Russel). Aceste nume, sunt obturate însă de personalitatea lui Rudolf Caracciola, pilotul emblematic al celor de la Mercedes în perioada interbelică, favoritul lui Alfred Neubauer și unul dintre cei mai rapizi și constanți piloți din istoria motorsportului.
Rudolf Caracciola s-a născut pe 30 ianuarie 1901, într-o familie cu descendenți italieni (din Sicilia). În cazul său, pasiunea pentru curse și-a făcut simțită prezența destul de repede. De la vârsta de 14 ani, Caracciola a hotărât să își urmeze pasiunea, obținând permisul de conducere înainte de vârsta legală (18 ani).
Ca mulți piloți din perioada respectivă (precum Tazio Nuvollari sau Achille Varzi), Rudolf a participat în competiții de motociclism, câștigând curse în întrecerile de anduranță. În 1922, el face tranziția către monoposturi, reușind un loc 4 în marele premiu al Germaniei din desfășurat pe Avus (unul dintrel cele mai rapide și periculoase circuite al acelei perioade).
Prima asociere oficială cu cei de la Mercedes avea să vină 4 ani mai târziu. Rezultatul? Primul succes și intrarea definitivă în cărțile de istorie. Pe același circuit de la Avus, pilotul german avea să câștige cursa. Povestea din spatele acestei victorii, este una impresionantă. Rudolf a calat motorul mașinii Mercedes, la start. Astfel, a pierdut peste un minut comparativ cu adversarii. Datorită unei ploi torențiale, germanul a reușit să recupereze tot decalajul față de adversari și să învingă.
Datorită acestei performanțe, Caracciola avea să își câștige renumele de „regele ploii”. Un precursor al lui Senna sau Schumacher, în acest domeniu. Însă Rudi (așa cum era numit în rândul prietenilor), nu avea să exceleze doar în acest domeniu. În regim de cursă, a fost poate cel mai rapid pilot al epocii, având similitudini cu Alain Prost (dacă este să facem o paralelă peste timp). Prin urmare, el nu poate fi încadrat doar într-o anumită categorie de pilotaj. Asemenea lui Gilles Villeneuve, el a fost superior oricărei încercări de încadrare într-un anumit tipar.
Caracciola a fost și deosebit de versatil. Pe lângă întrecerile moto și participările în campionatul european (echivalentul campionatului mondial de F1 de astăzi), el a concurat și în cursa de 24h de la Le Mans (1930), în celebra întrecere de la Mille Miglia (pe care a și câștigat-o în 1931) și de asemenea în numeroase întreceri care nu făceau parte din cadrul „Campionatului European”.
Un succes deosebi a avut și în întrecerile de Hill Climb. Caracciola a fost triplu campion al acestei discipline (atât cu mașini de GP, cât și cu supercaruri). Așa cum am menționat deja, relația sa cu Mercedes -și implicit cu Alfred Neubauer- a fost una foarte strânsă. Cu excepția a 2 sezoane (1932-1933), în urma retragerii constructorului german din motorsport, (retragere datorată colapsului în care se afla Germania, după prevederile Tratatului de la Versailles și al crizei economice mondiale începută în 1929), Caracciola a pilotat doar pentru echipa sa de suflet.
Această colaborare avea să fie una extrem de fructuoasă. Ea avea să aducă 3 campionate europene (1935, 1937, 1938), numeroase victorii și recorduri doborâte. Caracciola avea să dezvolte o relație deosebită și cu circuitul de la Nürburgring, unde avea să câștige 9 curse de-a lungul timpului, unele succese fiind de poveste (ex. 1931). Și în prezent, el deține recordul pentru cele mai multe victorii în MP Al Germaniei (6), performanță care nu a putut fi doborâtă nici măcar de Michael Schumacher.
Pe lângă Nürburgring, el a avut afinități și pentru Monza (2 victorii, în 1934 și 1937) și Bremgarten (3 succese, în 1935, 1937, 1938). Caracciola a obținut victorii și la Spa sau Monaco (în ciuda evenimentului din 1933), Franța sau Spania. În cursele de GP, Rudi a obținut peste 27 de victorii. O performanță remarcabilă, pentru perioada în care a concurat.
Pe lângă succesele obținute, motorsportul putea să îi încheie și raporturile cu viața. Într-o eră în care siguranța era ceva iluzoriu (sublimă dar lipsea cu desăvârșire, că să îl cităm pe Caragiale), Rudolf a avut 3 accidente majore. Primul dintre ele a avut loc la Monaco, în 1933. În urma acestuia, el a rămas cu un picior mai scurt cu 5 cm și un șchiopătat destul de vizibil.
Următoarele două accidente, aveau să se petreacă după perioada sa de glorie. Invitat în 1946, la Indy500, (pilotul german a mai participat în SUA și la Vanderbilt Cup, în 1937), Caracciola avea să sufere un accident în antrenamente, de pe urma căruia avea să stea în comă câteva zile. Ultimul dintre accidentele mari (Berna, 1952), i-a pus capăt carierei.
La mijlocul anilor 30, Rudi a fost implicat și într-o rivalitate serioasă cu Bernd Rosemeyer. Bernd era noul star al celor de la Auto Union (Audi, Horch, Wanderer, DKW ). Această dispută poate fi explicată din mai cauza mai multor aspecte: în primul rând, Rosemeyer era principalul candidat la statutul de pilot numărul 1 al Germaniei.
Caracciola a avut dispute și cu Tazio Nuvollari, Luigi Fagioli sau Achille Varzi. Aceștia nu îi puneau în pericol însă, integritatea la nivel național. În al doilea rând, era o rivalitate între constructori: între Mercedes și Auto Union. Fiecare echipă încerca să prevaleze în detrimentul celeilalte, într-o epocă în care Hitler și implicit partidul nazist al acestuia vedeau în motorsport un bun mijloc de propagandă, atât pentru mase, cât și pe plan extern.
Rivalitatea dintre cei 2, avea să se termine într-un mod tragic. Pe 28 ianuarie 1938, Rosemeyer avea să își piardă viața în urma unei tentative de a bate recordul de viteză pe autostradă, record înregistrat chiar Caracciola (432.7 km/h). În ciuda relației nu tocmai ideală care a fost între cei 2, Rudolf a fost destul de întristat datorită acestui incident: „Am pierdut un prieten, iar ei au dat vina pe mine pentru asta. A fost groaznic”.
Hermann Lang a fost un alt rival al lui Caracciola (de data aceasta din postura de coechipieri). În 1939 (sezonul afectat de începutul războiului), Caracciola a acuzat echipa Mercedes că îl favorizează pe Lang, în tentativa acestuia de a obține titlul european. Până la urmă, în acel an, nu avea să fie desemnat nici un câștigător (din cauza conflagrației mondiale). Anul 1939 a fost marcat și de moartea lui Richard Seaman la Spa, într-o cursă în care și eroul acestor rânduri a scăpat ca prin minune fără zgârieturi, în urma unei răsuciri în virajul La Source.
Caracciola a avut de-a face și cu regimul național socialist al lui Adolf Hitler. Pilotul german l-a cunoscut personal pe dictator, însă acesta nu i-a produs o impresie foarte favorabilă: „Nu l-am văzut în stare să conducă Germania”. De asemenea, el nu a fost membru al partidului nazist și nu a participat în război: „Nu am crezut în victorie. Nu am împărtășit entuziasmul tinerilor care luptau pentru ea.”
Caracciola a avut o relație deosebită și cu Alfred Neubauer. Ceva asemănător putem găsi doar în cazurile lui Jackie Stewart și Ken Tyrrel, Jim Clark și Colin Chapman sau Michael Schumacher și Ross Brawn.
Neubauer avea să îl pună pe omul care a adus „Săgeților Argintii” 3 titluri de campion, într-o clasă proprie. În viziunea lui, doar Fangio se putea apropia de talentul acestuia. Astfel, putem observa ce impact covârșitor a avut Rudi asupra echipei Mercedes.
Caracciola a murit la vârsta de 58 de ani, în Elveția. Se mutase acolo încă de la începutul anilor 30 – anticipând parcă- traseul pe care avea să îl urmeze Germania. Rudolf a fost probabil cel mai complet pilot al perioadei interbelice.
A fost un deschizător de drumuri pentru ceilalți piloți germani. De asemenea, a lăsat în urma lui o statistică impresionantă (în stilul lui Schumacher), o echipă față de care a oferit totul și numeroase performanțe care vor rămâne pentru totdeauna în analele motorsportulului.
Rudolf Caracciola nu a pilotat în F1 (competiția avea să debuteze abia în 1950). Cu toate acestea, el își are locul în galeria piloților excepționalii, piloți precum Ascari, Clark, Gilles Villeneuve, Senna sau Michael Schumacher. La peste 7 decenii de la dispariția sa, Caracciola rămâne pilotul emblemă al celor de la Mercedes.