După două sezoane pline de adrenalină și spectacol, DRS Hillclimb revine în forță în prim-planul motorsportului virtual românesc.
Sezonul 3 aduce o serie de noutăți importante, atât în ceea ce privește structura competiției, cât și formatul etapelor.
Clasele din Sezonul 3
Noua ediție propune o organizare mai clară a categoriilor, oferind oportunități pentru toate nivelurile de experiență:
- GT4 – Modele GT accesibile și populare:
- Porsche Cayman
- BMW M4
- Alpine A110
- Mercedes AMG GT4
- WRC – Rally1 – Cele mai performante mașini de raliu ale momentului:
- Toyota Yaris Rally1
- Hyundai i20 Rally1
- Ford Puma Rally1
- TCR – Două modele consacrate în competițiile internaționale:
- Cupra Leon
- Hyundai Elantra
- Clio Cup – Cupa monomarcă ce promite dueluri strânse și mult spectacol.
- Clio Cup Junior – Categorie dedicată piloților sub 18 ani, menită să încurajeze și să dezvolte tinerele talente.
Clasamente suplimentare
- OPEN
- Dacia Revival
- Echipe
Notă: Clasa Dacia nu va mai puncta în clasamentul OPEN.
Calendarul competițional – Sezonul 3
Sezonul vine cu un calendar divers, incluzând atât trasee internaționale, cât și locații iconice din România:
- Etapa 1 – Buzetski Dani, Croația – 2 Decembrie
- Etapa 2 – Kotor Trojica, Muntenegru – 16 Decembrie
- Etapa 3 – Poiana Brașov Short – 13 Ianuarie
- Etapa 4 – TBA – 27 Ianuarie
- Etapa 5 – TBA – 10 Februarie
- Etapa 6 – Transfăgărășan Lung – 23 Februarie
Pentru etapele 4 și 5 sunt pregătite surprize speciale, ce vor fi anunțate în curând. Finala păstrează formatul consacrat: punctaj dublu și o singură manșă de concurs, element ce ridică nivelul de tensiune și strategie.
Noul sistem de punctaj
Pentru a crește competitivitatea, Sezonul 3 introduce un sistem revizuit de punctaj:
- Locul 1: 10 puncte
- Locul 10: 1 punct
- +1 punct pentru participare
- +1 punct King of The Hill – pentru cel mai rapid pilot pe o urcare de concurs la OPEN
Acest format încurajează prezența constantă la start și duelurile strânse până la final.
Premii și beneficii
Piloții care vor încheia sezonul pe podium la fiecare clasă vor primi premii speciale oferite de partenerii competiției.
În plus, categoria Clio Cup Junior oferă un premiu deosebit: 👉 un antrenament real pe mașini de competiție ale echipei Ivănică Racing Team – o oportunitate unică pentru tinerii piloți!
Înscrieri deschise
Taxa de participare: 5 euro / 25 lei
După confirmarea plății, concurenții își pot alege clasa dorită.
📌 Formular de înscriere: digitalrallyseries.ro/register
Transmisiuni Live
Toate etapele vor fi transmise live pe canalul oficial de YouTube DRS – Aici!
Apex Motorsport News este mândru să fie partener media al competiției.
Parteneri oficiali
DRS Hillclimb este susținut de:
SimDrivers.ro • Creștem Piloți • Cademado Engineering • Gizmo’s Car Spa • RM Maramu 3D • Am o Idee
Parteneri Media: RPM Racing RO • Sparkwave Media Production • ApexMotorsportNews.ro • Autoștiri.ro • Cultura Sportivă

Comunicat de Presă: Andrei Mangalia/DRS
Edit: Sterian Alin Cristian
