Women Rally revine în forță în Capitală, cu prima etapă a Campionatului Național Women Rally – Bosch
Car Service, un eveniment care pune în valoare pasiunea, eleganța și performanța la volan, într-un cadru
spectaculos, dedicat femeilor care ies din tiparul cotidian.

Un eveniment sportiv, social și inspirațional – Women Rally nu este doar despre curse cronometrate, ci despre curaj, siguranță și comunitate. Este locul unde femeile transformă condusul într-un statement de încredere și echilibru.

Startul festiv va avea loc vineri, 16 mai, la ora 17:00, în parcarea din Piața Constituției, unde ambasadoarele Women Rally, împreună cu cele 50 de concurente, își vor alinia mașinile la linia de Start pentru a defila în aplauzele publicului și vor da “lovitura de începere” a unei noi etape Women Rally.

Sâmbătă, 17 mai, parcării Senatului României îi revine rolul de circuit urban, unde, începând cu ora 10:00, se vor desfășura cele două manșe cronometrate ale competiției. Susținătorii sunt aşteptați pentru a le fi alături concurentelor, accesul făcându-se pe la Intrarea B3 a Palatului Parlamentului, de pe Calea 13 Septembrie.

Participante din 13 județe ale țării, femei hotărâte să-și testeze limitele și să inspire prin prezența
lor o întreagă comunitate, se vor întrece cu secundele și cu ele însele, în siguranṭă, pe un traseu special conceput pentru a le pune la încercare îndemânarea și determinarea. Women Rally oferă un cadru sigur și profesionist în care participantele pot învăța, concura și străluci – folosindu-și propriile mașini, alături de alte femei care împărtășesc aceeași pasiune pentru condus.

Ca și până acum, concurentele de la etapele Women Rally vor puncta într-una din cele 6 clase,
constituite conform regulamentului, în funcție de capacitatea motorului și de gradul de modificare a
mașinii. Clasele 1, 2, 3 si 3+ sunt dedicate mașinilor de stradă fără modificări, cu motor termic.
Clasa 4 este dedicată mașinilor electrice, iar clasa 5 este clasa mașinilor modificate. Women Rally este astfel locul perfect pentru a face primii pași în motorsport cu costuri minime, folosind mașinile personale, organizatorii punând la dispoziția concurentelor căști și cagule, necesare pentru ca totul să se desfășoare în siguranță.

La start le veți întâlni pe ambasadoarele Women Rally – modele de excelență și performanță
feminină: Elisabeta Lipă, președintele Federației Române de Canotaj – cea mai bună canotoare a secolului XX, multiplă campioană olimpică şi mondială, fost președinte al Agenției Naționale pentru Sport; Laura Badea – campioană olimpică la scrimă; Narcisa Lecușanu, vicecampioană mondială la handbal, membră în Comitetul Executiv al Federației Internaționale de Handbal; Oana Roman, PR specialist și influencer de
succes.

La clasa Women In Business, în calitate de ambasadoare, vor fi prezente la start:
- Virginia Oṭel – Director general adjunct Garanti BBVA Leasing
- Corina Ioana Sterea – fondatoarea “Eu sunt Ana”
- Adriana Calcan – Brand advisor, TV, Marketing & CSR manager
- Lavinia Mihăilescu – Retail manager NISSA
- Raluca Tăculescu – fondatoarea Mianda Travel
- Claudia Penda Nicolau – fondatoarea “Ne purtăm viitorul”
- Claudia Florina Nacu – deținătoarea brand-urilor “Secretul bunicii” şi “Doctor Fursec”
- Laura Dragomir – strateg comunicare în Business; Elisabeta Gherghișan – președinte Federația Română de Padbol
- Valeria Sabo Ratcu – Specialist în Consultanṭă de Imagine, Tehnici diplomatice, Protocol şi Etichetă
- Crina Diculescu – fondatoarea Dynamic Business Connections
- Roxana Ghioca – Director general Austrotherm Romania
- Beatrice Mercado – fondatoarea revistei “Născut pentru Sport”
- Florentina Opriş – fondatoarea “Sport. Dieta & O Vedetă”
- Cristina Cristache – fondatoarea brand-ului “blue19byCris”
Seara de sâmbătă se va încheia festiv, cu un dineu elegant la Autoklass, dealer autorizat Mercedes Benz, unde vor fi premiate cele mai rapide trei concurente din fiecare clasă.

Tot atunci va avea loc o licitație caritabilă, dedicată strângerii de fonduri pentru programul “Dinṭi îngrijiṭi, copii fericiṭi” derulat de către cluburile organizatoare ale evenimentului.
Informații live, imagini și povești din culise pot fi urmărite pe Instagram Women Rally și pe
Facebook. Înscrieri, regulament și noutăți despre sezonul în curs sunt disponibile pe www.womenrally.ro. Bosch Car Service continuă tradiția și susține performanța feminină în motorsport pentru al 6-lea an consecutiv în cadrul Women Rally 2025.
Bosch Car Service este onorat să fie, pentru al 6-lea an consecutiv, partener al Campionatului
Naṭional Women Rally 2025, o competiție unică în peisajul auto românesc, dedicată exclusiv doamnelor și domnișoarelor pasionate de condus. Evenimentul reunește sportivitatea, eleganța și determinarea, oferind o platformă de exprimare și afirmare pentru femeile din domeniul auto.
Women Rally continuă să crească de la an la an, atât în ceea ce privește numărul de participante, cât și ca notorietate în rândul publicului. Ne bucurăm să contribuim la această evoluție și să susținem implicarea activă a femeilor în motorsport și conducere defensivă.
„În semn de respect pentru prezența femeilor în rândul conducătorilor auto din România, fiecare
concurentă la eveniment va beneficia de asistență rutieră gratuită valabilă timp de un an pe teritoriul
României. De asemenea, Bosch Car Service va fi prezent la fiecare etapă cu activări la stand, premii și surprize dedicate participantelor,” a declarat Diana Fercu, coordonator marketing Robert Bosch SRL.
Prin acest parteneriat, Bosch Car Service își reafirmă angajamentul față de excelența în domeniul auto și față de susținerea diversității și egalității în mobilitate.
Trofeul etapei 1 a Campionatului Naṭional Women Rally este oferit de către Castrol România.
Parteneri gold: Autoklass | Official Home of Mercedes-Benz, PPC blue, Exim Banca Românească, Future Economy, Puratos – Food Innovation for Good, Ina-M Cosmetics, SERO Civil Construct, Apidava, AMD Nobelcare, Kiss FM.
Parteneri silver: WIN Alliance, WIN Gallery, Cramele Cricova, Magnolia, NISSA, Secretul bunicii,
Coca-Cola, The Plate Catering, Rozalia BOT, A24, Gerovital, PEFA, Five To GO, PMA Invest, Sigemo.
Parteneri: Senatul României, Primăria Capitalei, Compania Municipală de Parking.
Apa oficială: NAZZURO Aqua.
Parteneri media: Ziarul News, Nine O’Clock, Autorally, Autoștiri.ro, News One, Livestream
Romania, GP24.ro, FanRally.ro, 24auto.ro, Revista Născut pentru Sport.
Campionatul Național Women Rally – Bosch Car Service este organizat de către Clubul Sportiv Savu
Racing și Asociația Clubul Sportiv Women in Motorsport, sub egida Federației Române de Automobilism
Sportiv și a Agenției Naționale pentru Sport.
Comunicat de presă – Women Rally
Sursa foto: Women Rally