Știri F1: General Motors va forma un parteneriat cu Andretti, începând cu sezonul 2028.

Distribuie articolul:

General Motors a adresat o cerere celor de la FIA, pentru a participa în F1 (începând cu sezonul 2028), în calitate de furnizor de motoare. Mai exact, GM și-ar dori un parteneriat cu Andretti.

Sub numele de Cadillac(divizie a grupului GM, alături de Chevrolet sau Ford), General Motors vrea să și facă simțită prezența în F1 (alături de Andretti). Echipa americană a primit deja acordul FIA pentru a intra în „Marele Circ”, dar acum așteaptă „aprobarea” și din partea FOM (Formula One Management).

Problema principală a celor de la Andretti (în drumul lor către F1) este reprezentantă de către cele 10 echipe, care alcătuiesc grila actuală a competiției. Pe scurt, acestea nu își doresc să aibă de „suferit” din punct de vedere financiar.

În Las Vegas, se așteaptă prezența conducerii celor două companii (Andretti și GM), pentru a purta negocieri cu FOM. În urma acestor discuții, Andretti speră să aibă un loc pe grila, începând cu sezonul 2025.

Până la potențiala apariție a celor de la General Motors în F1, în sezonul 2028, Andretti trebuie să își găsească un „motorist” (cel mai probabil, Alpine).

Conform lui Mark Reuss (președintele GM): „Suntem încântați, că proiectul Andretti – Cadillac va avea o unitate de putere GM”.

„Cu inginerii noștrii foarte competenți și experiența noastră în motorsport, credem că putem realiza un power unit performant, capabil să livreze performanță echipei Andretti Cadillac.”

„Vom concura cu cei mai buni, la cel mai înalt nivel. Vom face acest lucru cu integritate și pasiune, pentru fanii din întreaga lume care urmăresc acest sport”.

După ce James Vowles a subliniat importanța unei potențiale intrări a celor de la GM în F1, în contextul impactului pe care compania americană îl are pe piața producătorilor de mașini de stradă, Reuss a stipulat că acest proiect, va fi realizat doar în colaborare cu Andretti.

„GM are un parteneriat cu Andretti, pentru a concura în F1. Această colaborare unește două entități unice, cu multă istorie și succes în motorsport.”

49 Vizualizări articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *