Stiri Formula1: Williams va utiliza motoare Mercedes până în sezonul 2030.

Distribuie articolul:

Williams și-a prelungit înțelegerea cu Mercedes. Astfel, cel puțin până în 2030, echipa britanică va continua să utilizeze motoarele companiei germane.

Dintre echipele motorizate în 2023 de „Săgețiile Argintii”, doar Aston Martin va participa în 2026 (odată cu schimbarea regulamentului) alături de alt furnzior (Honda). După McLaren, și Williams și-a anunțat prelungirea contractului cu Mercedes.

Conform lui James Vowles: „Este fanatastic să fim alături de Mercedes până în 2030. Am avut o legătură foarte strânsă cu ei, începând cu sezonul 2014. Vrem să continuăm acest parteneriat și în noua era a F1, care va începe în 2026.”

La rândul său, Toto Wollf a o oferit o serie de declarații: „Williams este o echipă istorică. De-a lungul timpului, am avut succes împreună. Îmi aduc aminte de etapa din Austria, desfășurată în 2014, atunci când primele două linii au fost alcătuite din echipe cu motoare Mercedes.”

Relația noastră cu Williams s-a întărit din ce în ce mai mult pe parcursul trecerii timpului. Suntem optimiști, referitor la regulamentul din 2026.”

Pe parcursul partenriatului dintre cele două grupări (partenerait început în 2014), Williams a obținut 18 podiumuri. De asemenea, echipa britanică a terminat pe locul 3 în clasamentul constructorilor, în 2014 și 2015.

50 Vizualizări articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *