V-ați întrebat vreodată: „Cum a început motorsportul în România?”

Indiferent de ce se pilotează, dacă a fost pe un circuit din România, majoritatea piloților au interacționat cu FRAS, FRK sau FRM. 

Dar, care este istoria acestor federații? Cum au ajuns ele să alcătuiască cele 3 elemente care stau la baza motorsportului românesc?

Povestea nu începe cu cele trei menționate, ci cu umbrela sub care stau toate, Automobilul Club Român, sau pe scurt, ACR

1. ACR (Automobil Clubul Român)

Fondat pe data de 5 aprilie 1904, ACR face parte din primele 10 cluburi focusate pe sportul motorizat european și 14 mondial.

Câteva luni mai târziu, în septembrie, are loc prima cursa românească din istorie pe ruta Bucuresti-Giurgiu-Bucuresti (120km), organizata de ACR, România devenind a șasea țară care organizează curse de automobilism, după Franța, SUA, Germania, Italia și Austria.

Cursa a fost câștigată de principele George Valentin Bibescu, nepotul fostului domnitor al Țării Românești, Gheorghe Bibescu, cu o viteza medie de 66 km. În același an, a fost publicat primul cod rutier, prima școală rutieră apărând în 1910.

În 1905, ACR a devenit membru fondator FIA și al Fundației FIA pentru Automobil și Societate. 

În 1936 se întâmplă cea mai remarcabilă victorie a motorsportului românesc. Petre Cristea și Ion Zamfirescu câștigau Raliul Monte Carlo. 

De-a lungul istoriei sale, ACR a reușit sa organizeze mii de competiții auto, din fonduri proprii, culminand cu Campionatul Mondial FIA GT pe circuitul stradal din jurul parlamentului României, în 2007, respectiv 2008.

2. FRM

Trecem la al doilea cel mai longeviv membru al motorsportului țării noastre, FRM

Federatia Romana de Motociclism, fondată în 1927 și afiliată de Federatia Internationala de Motociclism, sub numele vechi de “Societatea Sportiva Moto Club Roman” era condusă la acea vreme de fiul Regelui Ferdinand, Principele Nicolae.  

În 1934, în România, Societatea Sportiva Moto Club Roman s-a transformat în prima federatie de motociclism din lume formată prin asocierea diverselor cluburi sportive din țară care existau la momentul respectiv.

Pană atunci, țările reprezentate internațional aveau doar un singur club, iar România a devenit astfel prima țară care să aibă multiple cluburi, actual 70, sub FRM

Pentru 37 de ani, motorsportul rămâne stabil, cei de la ACR fiind responsabili pentru mașini, iar FRM pentru motociclete. Apare al treilea membru, A.S.K A.L.I.N, în 1971.

3. FRK

Asociația de Karting a Liceului Ion Neculce din București, înființată de profesorul Mircea Aron Ionescu, a fost prima echipă de karting din România. Primul concurs unde au participat aceștia a avut loc în 1973, în parcul Central din Giurgiu.

Vladimir Biji, născut în 1950 la București, a început kartingul la ASKALIN.

La prima cursă de karting din România, kartul său era „construit” dintr-o ţeavă de alimentare cu apă, echipat cu roţi de roabă şi propulsat de un motor CZ de 175 cc.

În cariera de pilot, Vladimir a preluat ca şef de echipă și antrenor Unirea Tricolor București, cu care a câștigat multiple titluri naționale. 

La volanul primei replici de Formula 1 din România se afla prof.Ion Bobocel. A fost construită în 1970 de către domnul profesor împreuna cu o echipă din care au făcut parte și Radu Grozea, D.Paraschiv și alții.

Mașina reproducea monoposturile de F1 ale perioadei, datorită faptului că era echipată cu un bicilindru IJ de 350cc și atingea 160 km/h

În 1974 ia naștere în cadrul ACR, Federația Română de Automobilism și Karting (FRAK). 

Prima ediție oficială a Campionatului Național de Karting, a avut loc în acelasi an, la data de 5 noiembrie, organizată de proaspăt înființata Federație Română de Automobilism și Karting – FRAK.

La această etapă au participat aproximativ 30 de sportivi din București și Brașov care făceau parte din primele trei cluburi de karting:

ASKALIN, Semănătoarea din București și Universitatea din Brașov, clasele fiind de 50cc, 125cc și 175cc.

Primele titluri de campioni la clasele 50cc și 125cc au fost cucerite de Radu Grozea (ASKALIN – București) și la 175cc de către Dumitru (Dodo) Urdea (Universitatea Brașov). Actual, fiul lui Radu Grozea, Radu Grozea Jr. deține echipa de karting Grozea Racing, care este o prezență impunătoare pe circuitele României.

Prima participare oficială a echipei de karting Unirea Tricolor – București, la inaugurarea pistei din Cluj a avut loc în 1976.

Componenții acestei prime echipe UTB erau:

  • Ion Olaru
  • Ionuț Bobocel
  • Radu Grozea
  • Gheorghe Ostache
  • Cătălin Minovici.

Karturile  aveau să fie distruse în cutremurul din 1977.  

După aproape 40 de ani de existenţă activă, kartingul românesc formează o federație proprie.

La data de 1 iunie 2011, este emis Certificatul de Înregistrare Sportivă pentru “Federația Română de Karting”. 

FRK are puterea sportivă pentru karting în România, acordată de FIA și este membru al CIK-FIA (Comisia Internațională de Karting).

În calitate de federație națională, FRK este singura instituție sportivă care poate să omologheze circuitele de karting la nivel național pentru ca etapele să se desfășoare în siguranță pentru piloți, oficiali, arbitri și public. 

4. FRAS

Cat despre FRAS – Federatia Romană de Automobilism Sportiv, istoricul ei este relativ scurt. S-a înființat în 2005, de către Mircea Gheorghe Draghici.

Federatia a avut o creștere considerabilă în cei 20 de ani de activitate, ajungand de la câteva sute de sportivi la peste 4000 de licentiati la finalul 2023.

Numărul de cluburi afiliate a crescut și el, de la 10-15 la începutul anilor 2000, FRAS a ajuns sa aibă peste 200 de cluburi membre. 

5. PREZENT

După înființarea FRK, partea administrativă a sportului s-a stabilizat, iar astăzi, FRK, FRM și FRAS acoperă toate ramurile motorsportului, cu zeci de competiții sub fiecare dintre ele. Toate stau sub egidia ACR, care continuă să fie reprezentantul internațional al României. 

surse: www.acr.ro, www.frm.ro, www.frk.ro, Federația Română de Automobilism Sportiv – Wikipedia 

Despre autor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

×