Toto Wolff: „Noul monopost Mercedes (W15) se simte ca o mașină normală pentru prima dată în ultimii 2 ani.”

Distribuie articolul:

Șeful Mercedes, Toto Wolff, a dezvăluit datele din simulator referitoare la noul monopost W15. Conform lui Wolff, monopostul din 2024 „se simte ca o mașină pentru prima dată în ultimii doi ani”.

Mercedes, echipa care a dominat „Marele Circ” între 2014 și 2020, a avut parte de o perioadă de recul în ultimele două sezoane. În 2023, „Săgețiile Argintii” au terminat pe locul 2 în clasamentul constructorilor, după o luptă strânsă cu cei de la Ferrari.

Sub conducerea directorului tehnic, James Allison (care a revenit în funcție după ce i-a luat locul lui Mike Elliot), echipa a avut o abordare diferită în realizarea noului monopost (comparativ cu ultimele două sezoane).

Vorbind pentru The Daily Telegraph, Wolff a dezvăluit conversația pe care a purtat-o cu Anthony Davidson, pilotul de teste al celor de la Mercedes.

„El a pilotat la Melbourne [în simulator) și mi-a spus că mașina are un comportament normal pentru prima dată în ultimii 2 ani” a declarat Wolff.

„Evident, mi-ar plăcea ca acest lucru să se întâmple și pe pistă, dar am văzut în ultimele două sezoane că lucrurile nu au stat întotdeauna așa .”

Wolff este conștient că șansele Mercedes sunt destul de mici în bătălia cu Red Bull, mai ales că regulamentul rămâne același până în 2026.

Totuși, șeful Mercedes susține că are o atitudine optimistă (cu privire la sezonul 2024) și că echipa trebuie „să ofere tot sprijinul” lui Lewis Hamilton și George Russell.

„Întotdeauna cred că va fi posibil (să avem rezultate bune). Nu poți începe sezonul cu o atitudine pesimistă.”

„Am văzut anul trecut ce progres a făcut McLaren, odată cu implementarea unui singur upgrade. Trebuie să le acordăm lui Lewis și lui George tot sprijinul de care au nevoie, pentru ca ei să se poată bate la victorie.”

Wolff a explicat că Mercedes „ia măsuri” și în alte domenii, inclusiv în ceea ce privește opririle la boxe. În ultimele sezoane, echipe precum McLaren și Red Bull au ridicat ștacheta foarte sus și în acest domeniu.

Cred că regulamentele, așa cum au fost stabilite în urmă cu câțiva ani, noi le-am interpretat într-un mod foarte conservator”, a adăugat el. „Am văzut că alte echipe au procedat diferit. În 2024, vom avea o abordare mai îndrăzneață.”

200 Vizualizări articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *