Juniorul Carlos Sainz este unul dintre numele constante din lumea Formulei 1. Pilotul spaniol ce va împlini 30 de ani anul acesta se află la al zecelea sezon pe prima scenă a motorsportului. Impactat direct de transferul lui Hamilton la Ferrari din 2025, Sainz a început bine sezonul cu un podium în Bahrain, însă viitorul său în Formula 1 rămâne la această dată necunoscut. Va mai rămâne relevant în lupta din jumătatea superioară a clasamentului? Mai poate un pilot odată plecat de la Ferrari să aibă motivația de a livra la aceeași intensitate? Fără îndoială că da, Carlos însuși ar răspunde optimist la aceste întrebări! Dar de ce pe ”smooth operator” lumina reflectoarelor pare să îl evite comparativ cu alți piloți?
Enigma din jurul acestui pilot poate fi cel mai bine explicată prin prisma palmaresului său în calificări. Din punct de vedere matematic este greu de explicat cum poate fi considerat material de campion un pilot ce în ultimii 6 ani a fost învins de fiecare dată în h2h pe un singur tur cronometrat de către coechipierii săi.
Într-o lume a microanalizei în ce privește viteza și performanța, aceste detalii contează mult în rândul celor implicați în fenomen, juniorul Sainz neavând alură de superstar, o remarcă interesantă circulând pe internet în 2019 în ce-l privește pe madrilen: apărea foarte puțin în cadrele TV din cursă, deși acela a fost anul când s-a remarcat cu adevărat în paddock, iar Scuderia Ferrari a fost convinsă să îl semneze ulterior.
Debutul și primii ani în familia Red Bull
Un alt aspect important care i-a afectat ușor imaginea lui Sainz Jr la început de carieră, a fost că debutul său a coincis cu cel al lui Max Verstappen în 2015 la Toro Rosso. Paradoxal, în ce privește duelul din calificări, Carlitos a avut câștig de cauză, 10 la 9 în acel an, statistică folosită ulterior de către detractorii lui Max împotriva olandezului.
Trebuie menționat însă, că la ora debutului celor doi pe grila de la Melbourne, Sainz avea la activ 188 de curse disputate în open wheel single-seaters față de cele doar 47 de curse ale lui Verstappen (de patru ori mai puține pentru olandez care a debutat în Formula 1 la 17 ani, pe când Sainz avea 20).
Spaniolul iese pe minus și față de actualul său coechipier de la Ferrari, Charles Leclerc. Monegascul la ora debutului din Formula 1 în anul 2018, avea la activ 94 de curse disputate în competițiile suport, de două ori mai puține decât Carlos (dar și de două ori mai multe decât Max la un calcul simplu).
Din această statistică reiese că Sainz Jr a avut nevoie de mai mult timp și experiență în monoposturi până să facă marele pas. Iar în 2015 a fost dominat în clasamentul general de către Max Verstappen, obținând doar 18 puncte față de cele 49 ale olandezului.
Deși tatăl madrilenului, Carlos Sainz Senior a susținut sus și tare în perioada aceea că fiul lui este la același nivel cu Max Verstappen, rezultatele nu i-au susținut cauza.
Un precedent a mai existat în Formula 1 în sezonul 2001 când un tânăr finlandez pe nume Kimi Raikkonen cu doar 23 de curse de monoposturi la activ, l-a eclipsat deseori pe coechipierul său de la Sauber Petronas, germanul Nick Heidfeld.
Heidfeld a obținut la final de sezon mai multe puncte și h2h pozitiv în calificări, dar era un tânăr cu mult mai multă experiență, iar Raikkonen a impresionat suficient încât să fie transferat de McLaren exact în dauna coechiperului său.
Cam asta s-a întâmplat și în familia Red Bull când s-a pus problema care dintre cei doi tineri ar putea face primul pasul către echipa mare. La inceput de 2016, Verstappen a reglat socotelile cu Sainz, având 3-1 la h2h (12-11 în total) și 13-4 la puncte, înainte de a fi promovat la echipa mare în locul lui Kvyat.
Această mutare l-a ambiționat foarte mult pe Sainz, care imediat a căutat (vă sună cunoscută atitudinea lui?) să demonstreze că el merita la fel de mult un volan de top. În cele două sezoane incomplete alături de ”retrogradatul” Kvyat, spaniolul s-a transformat în vioara principală a echipei, obținând atât în 2016 cât și în 2017 peste 40 de puncte, de zece ori mai mult decât Daniil și prin vocea tatălui său a căutat constant să obțină un loc la Red Bull.
Din păcate, în acea perioadă Verstappen și Ricciardo alcătuiau cea mai completă linie de piloți din Formula 1 (mai ales după retragerea lui Nico Rosberg din competiție), nefiind vreo portiță pentru spaniol care a cerut să fie lăsat să plece în altă parte.
Trebuie menționat totuși că în ciuda diferenței mari de puncte dintre el și Kvyat, rezultatele directe din calificări au fost doar de 8 la 6 în favoarea lui Sainz înainte ca rusul să fie înlocuit, atunci fiind și ultima dată când madrilenul a câștigat un astfel de duel cu un coechipier.
S-a ajuns la varianta împrumutului său la Renault, ceea ce îl face pe Carlitos unic: este singurul pilot ce a făcut carieră în Formula 1 ce a debutat la Toro Rosso dar nu a ajuns să piloteze vreo cursă pentru Red Bull (posibil în viitorul apropiat să intre și Yuki Tsunoda pe această listă a excepțiilor).
Periplul pe grilă în căutarea succesului
Mutarea la Renault la final de 2017 părea să fie de bun augur pentru Sainz Jr, fiind o perioadă când marca franceză începea să anunțe în stânga și dreapta că se vor lupta cât de curând la vârf. Realitatea cinică este că cel mai probabil ”Ceainicul galben” l-a cooptat pe spaniol doar ca să se asigure că vor prinde locul 6 la constructori în dauna celor de la Toro Rosso care avea tot motoare Renault, iar asta ar fi însemnat o rușine pentru cei din uzină.
În cele patru curse din 2017 Carlos a fost învins cu 3-1 de Nico Hulkenberg în calificări și cu 13 la 8 în 2018, la finalul căruia a fost nevoit să schimbe iar echipa odată cu aducerea lui Ricciardo.
În mod curios madrilenul a terminat mai multe curse în puncte decât germanul, dar pe la coada topului 10, în timp ce Hulk a obținut câteva locuri 6 și 7 solide, iar la final de 2018 a avut câștig de cauză cu 16 puncte avans.
Pentru Sainz colacul de salvare a venit de la McLaren unde idolul și compatriotul său Fernando Alonso a ales să părăsească Formula 1, iar Zak Brown l-a ales ca înlocuitor pe Carlos. Mutarea a avut și rațiuni financiare, deja la această dată juniorul Sainz având un sponsor fidel, marca de bere Estrella Galicia, iar McLaren era în plin proces de rebranduire și în căutare de sponsori.
Însă a fost și multă încredere în aptitudinile lui Carlos de a ridica o echipă fiind ales și ca mentor pentru tânărul debutant, Lando Norris. Cei doi aveau să formeze una dintre cele mai frumoase relații de bromance care să fi existat vreodată între doi coechipieri, fiind denumiți de către media drept ”Carlando”, iar echipa a terminat pe patru si trei la constructori în cele două sezoane petrecute de Sainz, la Ferrari.
Carlos a terminat de fiecare dată primul în clasamentul piloților, dar deja de la al doilea lor sezon împreună, Lando a recuperat mult și începea să arate stofă de lider de echipă. Mai mult de atât, britanicul a câștigat duelul din calificări cu mai experimentatul spaniol, 11-10 în 2021, respectiv 9-8 în 2020. Se poate specula că decizia lui Carlos de a semna cu Ferrari posibil să îi fi salvat prietenia cu Lando, a cărui ascensiune iminentă l-ar fi eclipsat în următorii ani.
Ferrari și duelul intern cu Leclerc
Deși ghinionist la început de carieră, pentru Sainz Jr timingul mutării sale la Ferrari a fost perfect, ajungând la cea mai titrată echipă de pe grilă în cel mai bun moment al carierei sale. Iar acum la patru ani distanță sunt destule voci care îl văd un pilot mai complet decât Charles Leclerc, ceva ce nu mulți s-ar fi încumetat să spună în 2020.
Probabil singurii care ar fi sperat ca el să îl bată pe monegasc erau fanii lui Vettel care vedeau în Leclerc principalul responsabil pentru plecarea favoritului lor pe ușa din dos a Scuderiei.
În momentul anunțului au existat și voci care l-ar fi preferat pe Ricciardo la Ferrari, un învingător consacrat la acea vreme, în timp ce Sainz avea un singur podium în carieră cu McLaren în finalul dramatic de cursă din Brazilia 2019, urmat între timp de altul la Monza 2020.
Despre h2h în calificări nu sunt multe de spus, Leclerc de fiecare dată a fost mai bun în două treimi din sezon față de Sainz (13-9 în 2021, 15-7 în 2022, 15-7 în 2023) și asta fără a include și sesiunile pentru sprint. Monegascul însă doar în 2022 a arătat și în clasamentul piloților superioritatea dată de talentul său și viteza pură.
În majoritatea timpului Sainz a fost pilotul mai constant în puncte, mai atent, mai cerebral, mai matur și de ce să nu recunoaștem și mai norocos.
Adevărul este că de la jumătatea lui 2022 Carlos a luptat din greu pentru a nu fi catalogat drept pilot secund la Ferrari, iar cum problemele tehnice și gestionarea proastă a strategiilor lui Leclerc l-au scos pe acesta prematur din lupta pentru titlu, spaniolul a răsuflat ușurat pentru că echipa nu a putut să îi impună vreun ordin.
Din păcate pentru el, în foarte puține ocazii a avut șansa de a se face remarcat într-un duel roată la roată cu Max Verstappen, devenit masculul alpha al Formulei 1. În timp ce Leclerc a arătat asta de mai multe ori, atât în fața lui Max cât și în fața lui Hamilton în 2019 în perioada când britanicul era pe val.
În avantajul lui Sainz, gândirea de strateg și feedbackul tehnic din timpul cursei i-a adus multe avantaje și simpatizanți, la fel cum și majoritatea greșelilor lui de pilotaj au survenit în antrenamente, fiind de multe ori un metronom în curse, calm și calculat, de asemenea și bun pe ploaie.
Leclerc este perceput ca fiind mai emotiv și moale, care deja ar fi arătat că nu se poate bate cu Max sau că nu poate bate cu pumnul în masă în fața echipei când este ceva de corectat la strategie. Sainz este considerat pe alocuri mai bun în prezent și pentru că nu a ajuns în situația de a fi depășit constant de Verstappen precum coechipierul său și pentru mulți reprezintă o curiozitate cum s-ar descurca el cu o mașină pe placul lui care să-l ajute să se lupte mai des pentru victorii.
Calitatea de politician
Puțini acordă atenție faptului că Sainz este un figlio d’arte, tatăl lui Carlos Sr fiind o legendă vie a raliurilor (dublu campion în WRC și cvadruplu campion în Dakar), iar Carlitos cu siguranță a învățat de la tatăl lui atât etica muncii de nivel înalt cât și cum să gestioneze relația cu inginerii și conducerea, dezvoltând reale abilități de politician, mai mult decât binevenite într-o junglă cum e paddockul Formulei 1.
În 2022 a reușit să readucă gigantul spaniol Santander ca sponsor la Ferrari și tatăl lui l-a sprijinit enorm în momentele grele de la Ferrari, Sainz Jr rareori având o pasă mai proastă de 2-3 curse.
A văzut de mic ce muncă trebuie să depui pentru a fi cel mai bun, și mai mult ca sigur oricare va fi destinația lui viitoare, va fi un mare asset pentru oricine îl va angaja.
Din păcate în cazul lui munca nu este suficientă pentru a suplini plusul de talent și viteză ce îi lipsește, lucru evidențiat de h2h-urile din calificări, considerat barometrul cel mai corect pentru a evalua doi coechipieri, având în vedere că în curse pot interveni mai mulți factori.
De asemenea nu a jucat în favoarea lui nici faptul că a avut drept coechiperi, anumiți piloți mai tineri și promițători care i-au luat locul rapid de ”next big thing”. Carlos Sainz Jr, pare să fie un David Coulthard al generației sale, un pilot înzestrat, plăcut de sponsori, inteligent, bun în interviuri, care și-a câștigat o popularitate binemeritată printre fani, capabil să aibă sclipiri de câteva ori pe sezon.
Scoțianul însă a fost bătut în calificări în toate cele 9 sezoane petrecute la McLaren, atât de către Mika Hakkinen cât și de către Kimi Raikkonen. De asemenea a pierdut h2h-urile și cu Damon Hill la Williams, dar și cu Mark Webber la Red Bull.
Cum pentru Sainz Jr, excepția de la regulă s-a numit Kvyat, la fel și pentru Coulthard excepția a venit de la un coechipier ce a petrecut două sezoane incomplete alături de el, Christian Klien în 2005 și 2006, un nume de pilot care cu siguranță nu spune mare lucru fanilor Formulei 1 din ziua de azi.
Pentru Carlos însă vremurile sunt altele, dacă până la finalul carierei ar reuși să atingă cele 13 victorii ale lui Coulthard în Formula 1, cu siguranță ar considera că a avut un parcurs de succes în Formula 1 dat fiind că în prezent a urcat doar de două ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
Autor: Lucian Stefan Boroș