Etapa de deschidere a sezonului MotoE 2025 a avut loc pe celebrul circuit de la Le Mans și a marcat debutul lui Jacopo Hosciuc în Campionatul Mondial.

Joi, ziua a fost dedicată testelor, oferindu-i lui Jacopo ocazia să se familiarizeze cu motocicleta electrică și configurația circuitului Bugatti.

Vineri, au avut loc sesiunile de antrenamente libere (FP1 și FP2), urmate de calificări. Tânărul pilot român a reușit o clasare pe poziția a 13-a pe grila de start.

Sâmbătă, s-au desfășurat cele două curse:
• Cursa 1 a fost scurtată la doar 4 tururi din cauza unui steag roșu, iar Jacopo a încheiat pe locul 11.
• Cursa 2 a fost mult mai spectaculoasă pentru el, cu numeroase depășiri și un ritm foarte bun, terminând pe locul 8.

Prin acest rezultat, Jacopo Hosciuc devine primul român din istorie care punctează în Campionatul Mondial de Motociclism Viteză, un moment de referință pentru motorsportul românesc.

Jacopo s-a declarat foarte mulțumit de rezultat și le mulțumește celor din echipa MSI pentru munca excelentă depusă pe tot parcursul weekendului de cursă. Privirea este deja îndreptată spre următoarea etapă, programată la finalul lunii iunie, pe circuitul de la Assen – pista sa preferată din calendar. Acolo, în 2021, Jacopo a obținut o victorie memorabilă în Northern Talent Cup.

În clasamentul general – Jacopo Hosciuc ocupă locul 10 cu 13 puncte.

Felicitări pentru rezultatele obținute și baftă în continuare!

Sursa foto: OMV Filling Stations (Social Media)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *